• Italia: "Rezultatele propunerii legislative vor fi în contradicţie cu obiectivul principal al propunerii - protecţia sănătăţii publice"
Comisia de sănătate a Parlamentului din Italia consideră că, odată cu noua propunere de Directivă, UE încearcă, pentru prima oară, să preia controlul aproape exclusiv asupra aspectului, formei, design-ului produsului şi ambalajului acestuia, fără a exista dovezi ştiinţifice valabile care să susţină eficienţa acestor măsuri din punct de vedere al sănătăţii.
Măsurile conţinute în propunerea de Directivă care prevăd standardizarea produselor din tutun "prejudiciază mărcile industriale (...) nemaifiind posibilă urmărirea produsului (...)", apreciază parlamentarii italieni.
Interzicerea nejustificată a unor produse legale (ţigaretele slims şi cu arome) ar duce la o creştere acută a pieţei ilegale, ambalajele standard fiind mai uşor de copiat, consideră oficialii italieni.
Aceştia arată că CE stabileşte restricţii severe privind plasarea pe piaţă a produselor cu risc scăzut. Conform autorităţilor din Italia, sunt descurajate, astfel, investiţiile reale în cercetare, inovaţie şi dezvoltare.
Membrii comisiei de sănătate din Parlamentul Italian opinează că "rezultatele obţinute de propunerea noii Directive s-ar afla în contradicţie cu obiectivul principal al propunerii, şi anume protecţia sănătăţii publice".
• Cehia: "Noile măsuri ar putea dubla contrabanda"
"Republica Cehă consideră că delegarea către Comisie a puterilor de reglementare este mult prea extinsă şi nu se justifică, atâta vreme cât implementarea actelor la nivel naţional are o specificitate care trebuie să ţină cont de proporţionalitate şi subsidiaritate", se arată în poziţia de ţară a Cehiei cu privire la proiectul de Directivă.
Potrivit Tratatului de Funcţionare a Uniunii Europene, "scopul unei directive este acela de a facilita funcţionarea pieţei interne UE", iar autorităţile din Cehia consideră că "o serie de propuneri din noua Directivă privind produsele din tutun se află în conflict exact cu principiul menţionat".
Anul trecut, în Cehia, au fost încasate la buget, din acciza pentru produsele din tutun, aproximativ 1,8 miliarde euro. Implementarea noii Directive în forma propusă de Comisie ar produce efecte greu de calculat, opinează oficialii cehi, care subliniază că produsele contrafăcute vor suplini tot ceea ce nu oferă piaţa legală, iar contrabanda va creşte proporţional.
Piaţa neagră a ţigaretelor este estimată, în Cehia, la circa 5%, iar autorităţile sunt îngrijorate că noile măsuri ar putea dubla această proporţie.
• Bulgaria: "Prevederile vor favoriza concurenţa neloială dintre producătorii legitimi din UE şi cei din alte părţi ale lumii"
Bulgaria consideră că prevederile propuse pentru revizuirea Directivei pe tutun vor crea condiţii favorabile concurenţei neloiale între producătorii legitimi din UE şi cei din alte părţi ale lumii. Autorităţile bulgare susţin că există şi posibilitatea relocării investiţiilor către alte ţări situate în afara Uniunii Europene. Oficialii acestei ţări consideră că interzicerea comercializării produselor cu diametrul mai mic de 7,5 mm ar avea un efect negativ major asupra producătorilor şi importatorilor bulgari. Cota de piaţă a acestui tip de produse, în Bulgaria, este de 33%, iar interzicerea lor va crea premisele creşterii abrupte a contrabandei, mai spun sursele citate.
• Polonia: "Vom utiliza toate instrumentele legislative disponibile ale UE pentru a preveni această măsură"
În Polonia, industria tutunului contribuie cu 4,7 miliarde euro la PIB. Această cifră reprezintă 1,2% din Produsul Intern Brut, comparativ cu 3%, cât înseamnă contribuţia industriei tutunului în PIB, pe piaţa românească.
Premierul polon Donald Tusk s-a opus public măsurilor referitoare la interdicţia anumitor categorii de ţigarete: "Suntem foarte sceptici în ceea ce priveşte interdicţiile privind comerţul sau producerea anumitor tipuri de ţigarete, mai mult din raţiuni economice decât legate de fumat. Ca urmare, vom încerca să descurajăm ideile care interzic comerţul sau producţia anumitor produse din tutun".
Oficialul a adăugat că propunerea UE referitoare la Directiva privind produsele din tutun nu poate fi blocată de un singur stat-membru.
"În acest caz, dreptul de veto nu este suficient. Presupunând că Polonia este împotrivă, este necesar să convingă partenerii din Uniunea Europeană, deoarece această decizie va fi supusă procedurii standard de vot", a mai spus Donald Tusk.
Ministrul economiei din Polonia, adjunctul premierului Tusk, a declarat: "Vom utiliza toate instrumentele legislative disponibile ale UE pentru a preveni această măsură".
• Spania: "Toate formaţiunile politice au semnat un acord istoric împotriva măsurilor propuse pentru revizuirea Directivei pe tutun"
Spania este al patrulea producător de tutun din Uniunea Europeană. În această ţară se cultivă tutun pe o suprafaţă de peste 10.000 de hectare, în sector lucrând peste 56.000 de persoane. Contribuţia la bugetul de stat este de aproximativ 9,6 miliarde euro, anual, prin impozitele plătite către buget.
În aceste condiţii, majoritatea grupurilor parlamentare din legislativul spaniol, reunind 90% din voturile Parlamentului, au înaintat o serie de propuneri către Congresul Deputaţilor. Popularii, alături de social democraţi şi alte formaţiuni regionale au semnat un acord istoric, fiind pentru prima dată când toate forţele politice se află de aceeaşi parte a baricadei, în acest caz împotriva măsurilor propuse pentru revizuirea Directivei pe tutun.
Potrivit semnatarilor memoriului, dacă măsurile incluse în proiectul de Directivă vor fi aprobate în forma actuală, consecinţa certă va fi creşterea contrabandei pentru segmentul de produse interzise de Directivă.
În prezent, în Spania, contrabanda este cuprinsă între 8% şi 10%, potrivit surselor din industrie, depăşind 20% în zonele din sudul Andaluziei, ceea ce generează pierderi de aproximativ 800 de milioane de euro la bugetul statului.