Aventura unui şomer de lung parcurs...

Treptat, de la o zi la alta, iată-ne ajunşi la jumătatea festivalului fără să se fi produs un eveniment care să poată sugera un Palmares posibil. Abia LA LOI DU MARCHÉ pare să anunţe un titlu despre care se vorbeşte. Autorul, Stephane Brizé, e aproape necunoscut, singurul dintre cineaştii francezi selecţionaţi în această ediţie care n-au călcat niciodată până acum covorul roşu şi, în consecinţă, n-au cunoscut onorurile Croazetei. Deşi are o filmografie de cinci lungmetraje, toate interpretate de acelaşi actor fetiş, Vincent Lindon.

Lindon, de altfel singurul artist profesionist al echipei într-un ansamblu de angajaţi rupţi din realitatea directă, susţine că n-a resimţit niciodată, la turnaj, diferenţa de pregătire, alături de nişte oameni care cunoşteau din viaţă ce au de făcut. I-a plăcut filmul şi s-a implicat în el. Are rolul unui ratat de lungă distanţă care, la 50 de ani, nu mai găseşte de lucru. Şi nu cere imposibilul. A fost o viaţă supraveghetor. Ar lua-o şi de la capăt, dar nu ştie de unde. Ştie în schimb că are o soţie tristă şi un fiu handicapat care cere ajutor

Filmul i-a ieşit bine lui Brizé, din moment ce, deşi turnat în numai 19 zile, l-a urcat pe autor pe covorul roşu. Personajele sale sunt normale, nu fac decât să-şi trăiască viaţa. Aşa a şi răspuns autorul, întrebat dacă a făcut "film politic". N-a intenţionat asta!

Brizé a precizat: "Politic, poate că e, în sensul în care e preocupat de viaţa Cetăţii. Privesc drumul unui om care şi-a dedicat existenţa, timp de 25 de ani unei întreprinderi înainte ca patronii săi să decidă că mâna de lucru dintr-o altă ţară e mai atractivă. Omul e «pus pe liber» nu fiindcă şi-ar fi făcut treaba prost, ci pentru ca nişte acţionari invizibili să câştige şi mai mult. Asta e consecinţa sistemului. Că o întreprindere se bate, pentru a fi rentabilă, e totuşi una, dar când munca devine un produs rar, ca apa, asta înseamnă o putere colosală, care trebuie să se privească în oglindă".

Când a citit libretul, Lindon s-a aruncat asupra lui de parcă l-ar fi aşteptat de-o viaţă. "Filmul ăsta mi-a apărut ca dragostea, inexplicabilă", spune actorul, precizând: "M-am simţit ca un pilot într-o cursă. Pentru mine, cei alături de care joc nu sunt «"neprofesionişti», ci doar oameni care şi-au pus, la rândul lor, întrebările personajelor, izbutind să le depăşească".

Filmul e de tipul cinema-ului "felie de viaţă". Sintagma motivează, îndeobşte, la noi, trivialitatea, obscenitatea dialogurilor, care aşa s-ar debita ele pe stradă. Ca-n viaţă! Pentru Brizé, acest "ca-n viaţă" e cu totul altceva, el confruntă omul cu sistemul, e sobru şi inteligent, n-are nimic moralizator sau tezist, surprinde în câteva lungi, dar captivante şi substanţiale "calupuri", aventura unui şomer de lung parcurs...