Aviz pentru reindustrializarea Europei

Ziarul BURSA #Politică / 16 iulie 2013

Aviz pentru reindustrializarea Europei

Comisia pentru dezvoltare regională a Parlamentului European a adoptat recent Proiectul de aviz referitor la reindustrializarea Europei în vederea promovării competitivităţii şi a durabilităţii, document din care rezultă că producţia globală este în prezent cu 10% mai scăzută decât anterior crizei, iar în sectorul industrial s-au pierdut peste 3 milioane de locuri de muncă, a declarat, ieri, europarlamentarul Iosif Matula.

În opinia acestuia, în contextul actual al crizei economice şi financiare, este necesară elaborarea unor strategii clare referitoare la politica de competitivitate industrială, care să includă facilitarea accesului la mijloacele de finanţare, sprijin pentru cercetare, dezvoltare, simplificarea administrativă, precum şi îmbunătăţirea infrastructurii.

"În calitate de raportor din partea Grupului Partidului Popular European (PPE), am gestionat pe parcursul ultimelor două luni, analiza raportului, a celor 42 de amendamente depuse de colegii europarlamentari şi am stabilit poziţia Grupului PPE", a precizat Iosif Matula, citat de Agerpres.

Un element esenţial în opinia europarlamentarului arădean, îl constituie dezvoltarea de parcuri industriale prin asocierea dintre autorităţile naţionale şi locale, agenţii economici, institutele de cercetare dezvoltare în vederea creării unui mediu de afaceri cât mai atractiv.

De asemenea, prezintă foarte mare importanţă facilitarea accesului IMM-urilor şi a antreprenorilor locali la finanţare în contextul sporirii potenţialului de creştere şi competitivitate, afirmă sursa citată.

"Avizul va fi înaintat Comisiei pentru industrie, cercetare şi energie a Parlamentului European, urmând să fie votat în sesiunea plenară a PE, ce va avea loc la Strasbourg, în luna octombrie a acestui an", a conchis europarlamentarul Iosif Matula.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb