BACALAUREAT 2014 Probele scrise omoară statisticile

OCTAVIAN DAN
Ziarul BURSA #Cultură / 19 iunie 2014

Probele scrise omoară statisticile

Aşteptat cu sufletul la gură, examenul de Bacalaureat, un fel oglindă a viitorului pentru o naţiune, oferă şi foarte mici surprize plăcute, pe lângă multiplele dezamăgiri. Până la momentul în care se va trage linie şi se va face socoteala finală au mai rămas câteva zile, dar un calcul intermediar trebuie făcut. Trebuie constatat că aproximativ 3000 de absolvenţi de 12 clase au îngroşat rândurile celor care s-au pierdut pe drum, ratând evaluarea competenţelor lingvistice. Vestea bună este că faţă de anii trecuţi există o uşoară creştere în ceea ce priveşte această probă orală.

Pe site-ul oficial, reprezentanţii ministerului au publicat un comunicat în care sunt oferite primele rezultate oficiale: " Ministerul Educaţiei Naţionale a centralizat rezultatele de la prima probă orală de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare în limba română din cadrul sesiunii iunie - iulie a Bacalaureatului 2014, desfăşurată în perioada 10 - 12 iunie. Din cei 131.176 de candidaţi înscrişi pentru a susţine această probă, s-au prezentat la concurs 128.162 absolvenţi de clasa a XII-a, dintre care 3 au fost eliminaţi. Din totalul celor prezenţi, 87.905 (67,01%) au obţinut calificativul experimentat, 28.238 (21,53%), calificativul avansat, iar 12.016 (9,16%), calificativul mediu. Rezultatele se înscriu în aceeaşi linie cu a ultimilor 4 ani, cu o creştere uşoară, în medie cu 5% faţă de 2013, 2012, 2011 şi cu o creştere de 10% faţă de 2010. Între 23 - 27 iunie se va desfăşura ultima probă orală a sesiunii iunie - iulie, când absolvenţilor clasei a XII-a le vor fi testate competenţele lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională." Absolvenţii de liceu promovează examenul de Bacalaureat dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: au susţinut probele de evaluare a competenţelor; au susţinut toate probele scrise şi au obţinut cel puţin nota 5 la fiecare dintre acestea; au obţinut cel puţin media 6 la probele scrise. Candidaţii care la una dintre probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale refuză să răspundă sau să rezolve subiectele propuse nu pot participa la probele scrise, întrucât se consideră că nu au susţinut probele orale.

Dacă la aceste probe orale doar trei elevi au fost eliminaţi, lucrurile probabil vor sta altfel la scris. "Cazul Bolintineanu", când elevii au ajuns să fie plimbaţi cu autobuzul poliţiei este încă viu în memorie, iar profesorii nu mai par dispuşi să traverseze momente penibile precum cele de anul trecut. La începutul săptămânii ministrul Remus Pricopie a adus în discuţie problema copiatului, lansând un nou avertisment în acest sens: "Trebuie să ne luăm măsuri de precauţie, şi anul trecut am transmis mesaje în acest sens. Din păcate, nu toată lumea înţelege. Aş vrea doar să îi rog pe cei care se gândesc că pot să se joace cu legea să se uite un pic să vadă cazurile identificate şi ce s-a întâmplat anul trecut: sunt oameni daţi afară din sistem, nu mai sunt cadre didactice, sunt oameni care au dosare penale, sunt oameni care au fost condamnaţi definitiv pentru corupţie sau fraudă la examene. Cred că este un subiect pe care este bine să-l tratăm cu toată seriozitatea şi să nu ne jucăm".

Mai trebuie precizat că rezultatele finale, în procente, pot suferi uşoare modificări faţă de media ultimilor trei ani din cauza faptului că anul acesta s-au înscris mai puţini elevi în examen, ministerul susţinând că acest lucru este cauzat de scăderea numărului de elevi pe generaţie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb