Băicuşi: Transelectrica este încă în "recesiune"

F.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 10 septembrie 2010

Băicuşi: Transelectrica este încă în "recesiune"

Rezultatele Transelectrica (TEL) din primul semestru au fost influenţate negativ, printre altele, şi de neplata datoriilor de către o serie de producători şi furnizori de energie, iar compania este încă în "recesiune", a declarat, ieri, directorul general al companiei, Adrian Băicuşi.

"La Transelectrica încă suntem în recesiune. (...) În primele şase luni am avut un blocaj financiar în zona de energie. Legislaţia nu ne-a dat posibilitatea de a bloca acei furnizori care nu îşi plătesc datoriile, am vorbit şi cu ANRE", a afirmat Băicuşi, într-o conferinţă de presă, citat de Mediafax.

El a adăugat că evoluţia pozitivă a consumului şi a producţiei de energie din primele şase luni nu s-a reflectat şi în rezultatele Transelectrica şi în volumul de energie transportat de compania de stat.

"Oarecum ne aşteptam la acest decalaj. Poate suntem puţin mai îngrijoraţi că din informaţiile pe care le avem vor fi nişte creşteri de consum propriu tehnologic pe zona de distribuţie şi producţie a energiei. Nu toată energia care se produce ajunge şi la noi", a continuat directorul general al companiei.

Totodată, din cauza unei acţiuni de infringement lansată de Comisia Europeană anul trecut pe zona de energie şi gaze în România, compania a trebuit să îşi "modifice comportamentul" pe partea de alocare a capacităţilor de import şi export de energie la graniţe.

"Transelectrica a fost obligată să-şi modifice comportamentul, din cauza infringementului, în partea de alocare de capacităţi la graniţă, iar scăderea veniturilor pe această parte a fost dramatică. Schimburile (de energie - n.r.) cu vecinii au fost slabe. De asemenea, pentru că a plouat mult în regiune, ţările cu multă energie hidro, ca Albania, au importat mai puţin, iar asta a dus şi la scăderea preţurilor", a spus Băicuşi.

Pe de altă parte, exporturile de energie ale României au crescut în ultimele două luni, până la valori de 700-800 MW, astfel încât graniţele cu Ungaria şi Serbia sunt "suprasolicitate".

"Dacă mă întrebaţi de recesiune, punctul critic a trecut, ar trebui să ne revenim încet, dacă nu se întâmplă altceva. Partea pozitivă este că, chiar dacă este recesiune, sistemul energetic a fost bine văzut de instituţiile financiare. (...) Am continuat şi reducerea costurilor", a adăugat sursa citată.

Operatorul naţional de transport al energiei este controlat de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, care deţine 73,6% din titluri, în timp ce Fondul Proprietatea are 13,5% din capital.

Transelectrica a rectificat în urcare profitul bugetat în 2010

Transelectrica (TEL) a rectificat bugetul din 2010, iar noua variantă prevede cheltuieli de 2,71 miliarde lei, mai mici cu zece milioane lei faţă de nivelul iniţial, aceleaşi venituri, de 2,74 miliarde lei, şi un profit net în creştere de la 4,4 milioane lei la 13 milioane lei.

Noul buget a fost aprobat la finele lunii iulie, printr-o hotărâre de Guvern, iar indicatorii sunt prezentaţi într-un raport al companiei, remis Bursei.

Compania a obţinut anul trecut venituri de 2,54 miliarde lei, cheltuieli de 2,53 miliarde lei şi un profit net de 6,13 milioane lei.

Operatorul naţional de transport al energiei este controlat de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, care deţine 73,6% din titluri, în timp ce Fondul Proprietatea are 13,5% din capital.

Acţiunile companiei, listate la Bursa de Valori Bucureşti, au închis şedinţa de tranzacţionare de miercuri la un preţ de 17,7 lei/ titlu, în scădere cu 1,67% faţă de referinţă, cotaţie la care capitalizarea Transelectrica se ridică la 1,29 miliarde lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb