Banca Centrală a Cehiei a majorat rata dobânzii pentru a doua oară în acest an

Ziarul BURSA #Internaţional / 3 noiembrie 2017

Cehia a majorat pentru a doua oară în acest an rata dobânzii, după ce, în august, a devenit prima ţară din Uniunea Europeană care a înăsprit politica monetară, transmit AP şi Reuters.

Joi, Banca Centrală a Cehiei (CNB) a majorat rata dobânzilor cu 25 de puncte de bază, de la 0,25% la 0,50%, în linie cu estimările analiştilor.

În trimestrul doi din 2017, economia Cehiei a înregistrat o creştere anuală de 4,7%, salariile au crescut, iar rata şomajului este la cel mai scăzut nivel din UE, întărind presiunile inflaţioniste. Indicatorii economici arată că tendinţa va continua şi anul viitor.

Imediat după anunţarea deciziei, euro se tranzacţiona la 25,57 coroane. În aprilie, Banca Centrală a Cehiei a eliminat pragul minim de 27 de coroane pentru un euro, stabilit în noiembrie 2013, permiţând flotarea liberă a monedei naţionale. De atunci, moneda Cehiei s-a depreciat cu 5,7% faţă de euro, cea mai bună performanţă pe plan global.

În septembrie, rata inflaţiei a urcat la 2,7%, mult peste ţinta de 2% a Băncii Centrale a Cehiei, potrivit Agerpres.

Analiştii se aşteaptă ca Banca Centrală a Poloniei să menţină neschimbat anul viitor costul creditului, iar Banca Centrală a Ungariei şi-a intensificat programul de relaxare a politicii monetare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb