Banca Naţională a Ungariei (NBH) a criticat planul pe care guvernul de la Budapesta şi Asociaţia Băncilor l-au stabilit pentru sprijinul celor care au credite ipotecare în valută şi nu-şi pot rambursa împrumuturile. Conform băncii centrale, unele elemente ale acestei scheme ameninţă stabilitatea financiară şi ar putea genera deteriorarea viitoare a activităţii de creditare a băncilor din ţară.
"Fixarea temporară a unui curs de schimb creează iluzia şi falsul sentiment de siguranţă în rândul debitorilor că vor scăpa de riscurile valutare", a anunţat NBH, într-un comunicat publicat marţi seară, conform portofolio.hu.
Banca centrală arată că, în plus, programul ar putea să-i convingă şi pe debitorii care îşi rambursează fără probleme ratele să adere la acest program, chiar dacă nu au nevoie de sprijin. NBH avertizează că debitorii ar putea să se confrunte cu rambursări mai mari la terminarea programului, exceptând situaţia în care forintul se apreciază în mod semnificativ.
De asemenea, Banca Naţională a avertizat că reducerea ratelor lunare ar putea să conducă la creşterea consumului finanţat prin credit. Există pericolul ca unii din debitori să-şi cheltuie banii economisiţi prin îngheţarea cursului, astfel încât vor fi nepregătiţi pentru posibilitatea unor rate mai mari decât cele pe care le au în prezent de plătit. În acest fel, chiar şi debitorii buni sunt ameninţaţi să ajungă în incapacitate de plată.
Amintim că, săptămâna aceasta, guvernul maghiar şi bancherii au fixat un curs de schimb de 180 de forinţi pentru un franc elveţian (faţă de 218 forinţi cursul actual al pieţei), la creditele ipotecare, până în 2014. Până la 1 octombrie vor putea fi scoa-se la licitaţie doar garanţiile, pentru credite neperformante, ce depăşesc 30 de milioane de forinţi (112.000 de euro). Ulterior va fi stabilit un sistem de cote pentru executarea garanţiilor, începând de la 2% din garanţiile creditelor cu întârzieri la plăţi mai mari de 90 de zile în fiecare trimes-tru. Cota trimestrială de 2% va creşte în fiecare an cu un punct procentual, la 3% în 2013, 4% în 2014 şi 5% în 2015.
Pentru împrumuturile în euro, cursul a fost fixat la 250 de forinţi, iar pentru cele în yeni japonezi - la 200 de forinţi.