BANCA MONDIALĂ: După 22 de ani de scădere, sărăcia extremă va creşte din cauza pandemiei

J.P.
Internaţional / 8 octombrie 2020

După 22 de ani de scădere, sărăcia extremă va creşte din cauza pandemiei

Sărăcia extremă va creşte anul acesta pentru prima dată în peste două decenii, spune Banca Mondială, potrivit căreia pandemia de COVID-19 va face ca 115 milioane de oameni să se încadreze în această categorie până la finalul anului, conform Hotnews.ro.

Până în 2021, cifra celor aflaţi sub pragul sărăciei extreme ar putea ajunge la 150 de milioane.

Sărăcia extremă este definită ca nivelul de trai al unei persoane care are mai puţin de 1,9 dolari pe zi (7,8 lei).

Creşterea sărăciei extreme înregistrată anul acesta, este prima din 1998, când criza financiară asiatică a zguduit economia globală.

Înainte de pandemie, rata sărăciei extreme era de aşteptat să scadă la 7,9% în 2020. Dar acum este probabil să afecteze între 9,1% şi 9,4% din populaţia lumii, arată raportul Băncii Mondiale.

La polul opus, miliardarii lumii şi-au văzut averile crescând pe perioada pandemiei. Bogaţii care şi-au obţinut averile din tehnologie sau industrie au ajuns să aibă sume record.

Averile celor mai bogaţi oameni din lume au crescut cu 27,5% la 10.200 de miliarde de dolari din aprilie până în iulie a acestui an, potrivit unui raport al băncii elveţiene UBS.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb