Banca Transilvania premiază clienţii, persoane fizice sau juridice, pentru fiecare depozit constituit la recomandarea lor, în perioada 19 ianuarie - 19 aprilie, de o terţă persoană. Cei care "vin cu un prieten" care îşi constituie un depozit vor beneficia, la scadenţa depozitului respectiv, de un premiu echivalent cu o dobândă de 0,5% pe an, în valoare netă de până la 600 de lei sau echivalentul în valută, calculată la suma depusă în depozitul "prietenului", potrivit unui comunicat al băncii.
În promoţie intră depozitele standard - în lei, euro sau dolari. Pentru ca un client să fie premiat depozitul nou trebuie să fie constituit la recomandarea acestuia iar suma trebuie păstrată până la scadenţa înscrisă pe contractul de depozit, informează banca. În ceea ce priveşte valoarea depozitului constituit în perioada promoţiei, aceasta trebuie să fie, în cazul recomandării unei persoane fizice, de minimum 5.000 euro, 20.000 lei sau 7.000 dolari, iar în cazul în care recomandarea vine din partea unei persoane juridice, condiţia este ca depozitele să fie de 10.000 euro, 40.000 lei ori 14.000 dolari, potrivit comunicatului BT.
Banca Transilvania practică dobânzi de 13,75% depozitele în lei pe 111 zile şi cu 7,50% depozitele constituite în euro, pe termen de 77 de zile, pentru persoanele fizice şi juridice. Toate depozitele din oferta BT au dobânzi fixe pentru întreaga perioadă de constituire şi sunt real pozitive, cu beneficii pentru clienţi, mai informează banca.