Băncile din Ungaria, obligate să returneze comisioanele incorecte

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 7 iulie 2014

Băncile din Ungaria, obligate să returneze comisioanele incorecte

Parlamentul Ungariei a aprobat, vineri, o lege care obligă băncile să le returneze clienţilor comisioanele considerate incorecte, aplicate unor împrumuturi în valoare totală de 28 de miliarde de dolari.

Legea, aprobată cu 184 de voturi "pentru", unul "împotrivă" şi două abţineri, elimină marjele de curs valutar aplicate împrumuturilor în valută şi declară incorecte modificările unilaterale ale creditelor de consum acordate începând cu anul 2004. Conform noii norme, băncile vor trebui să recalculeze spreadurile pe baza cursului de schimb al băncii centrale. De asemenea, legea declară ilegală majorarea unilaterală a dobânzilor şi comisioanelor din contractele de credit.

Premierul Viktor Orban s-a angajat să elimine în totalitate împrumuturile în valută şi să oblige băncile să suporte în solidar cu clienţii costurile operaţiunii.

Ratele împrumuturilor, majoritatea în franci elveţieni, au crescut odată cu deprecierea forintului, după criza financiară din 2008, sporind numărul creditelor neperformante.

"Piaţa este extrem de tolerantă şi subestimează o parte din impactul planului asupra băncilor, pe termen scurt şi mediu", a declarat, conform Bloomberg, Peter Attard Montalto, analist la "Nomura International" din Londra.

Sectorul financiar ungar riscă pierderi cuprinse între 600 şi 900 de miliarde de forinţi (2,6-3,9 miliarde de dolari), ca urmare a adoptării legii menţionate, potrivit estimărilor băncii centrale. Suma nu include şi costul transformării în forinţi a unor credite în valută de până la 16 miliarde de dolari, operaţiune pe care guvernul de la Budapesta vrea să o realizeze în a doua jumătate a anului curent.

Totuşi, banca centrală estimează că noua povară nu va reprezenta un risc pentru stabilitatea sistemului bancar şi niciuna din băncile din ţară nu va avea nevoie de capital suplimentar semnificativ.

"Banca Naţională a Ungariei crede că această sumă nu va provoca probleme în termeni de stabilitate a sistemului bancar, în condiţiile în care nicio bancă nu va avea nevoie de o injecţie semnificativă de capital suplimentar, însă ar putea modifica cota de piaţă a unor bănci, pe termen lung", a precizat Banca Ungariei.

"Erste Group Bank" AG din Austria, care deţine a doua mare bancă din Ungaria, a anunţat că va înregistra în acest an pierderi nete de până la 1,6 miliarde de euro din cauza provizioanelor mai mari din Ungaria şi România.

Pe piaţa din Ungaria mai sunt prezente băncile străine "Raiffeisen Bank International", "UniCredit", "Bayerische Landesbank", "Intesa SanPaolo" şi "KBC Groep".

Legea adoptată vineri se adaugă unei taxe speciale impuse băncilor din Ungaria, cea mai mare din Europa, şi după pierderile de 1,7 miliarde de dolari consemnate în 2011, când Orban le-a permis împrumutaţilor să ramburseze integral creditele la dobânzi sub cele din piaţă.

Potrivit Asociaţiei Băncilor din Ungaria, instituţiile de credit au plătit 1.000 de miliarde de forinţi (4,4 miliarde dolari) din 2010, pentru taxe extraordinare şi alte măsuri speciale, pe lângă cele 220 de miliarde de forinţi achitate anual sub formă de taxe obişnuite.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Tradare de tara, la ce s-o referi? Ce s-a intamplat in ultimii 24 de ani? De ce Ungaria, Slovenia, Polonia, Cehia, Slovacia, au putut si noi nu? De ce ei sunt respectati si noi nu, ma refer la conducatorii administratiei publice? De ce Ceausescu a fost respectat, invidiat, apoi omorat, adica facut responsabil, iar actualii tradatori de tara, care au distrus metodic sperantele noastre de independenta, proprietate privata, drept al muncii, drept de evolutie si dezvoltare? De ce se strica tot ce este bine facut? De ce sunt pusi in functii de raspundere oameni iresponsabili si usor manipulabili? De ce noi am putut sub Ceausescu, pana s-a senilizat si a dat cutremurul peste noi, si nu putem in prezent, adica in ultimii 24 de ani? De ce-si bat joc de noi toti strainii? De ce ne ascundem capetele in nisip in timp ce altii ne buzunaresc fara rusine? De ce antreprenoriatul romanesc mic si mijlociu nu se poate dezvolta, de ce sistemul bancar tine o talpa lata si grea pe grumazul antreprenorilor romani? De ce sunt lupii pusi paznici la oi?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb