Bank of Cyprus caută investitori pe termen lung prin listarea la Londra

Ziarul BURSA #Internaţional / 16 noiembrie 2016

Bank of Cyprus caută investitori pe termen lung prin listarea la Londra

Grupul bancar cipriot Bank of Cyprus şi-a anunţat, ieri, intenţia să-şi listeze acţiunile la London Stock Exchange, la trei ani după ce deponenţii săi au fost forţaţi să vină în ajutorul băncii în cadrul programului internaţional de asistenţă acordat Ciprului, transmite Reuters, citat de Agerpres.

În prezent, cea mai mare bancă cipriotă este condusă de irlandezul John Hourican, fost director la Royal Bank of Scotland, fiind directorul său general, iar fostul CEO de la Deutsche Bank, Josef Ackermann, fiind preşedintele Consiliului de Administraţie.

Sub conducerea lui John Hourican, Bank of Cyprus şi-a redus activele neperformante şi a vândut operaţiunile care nu erau importante pentru planurile sale. În consecinţă, anul trecut, Bank of Cyprus a revenit pe profit după ces şi-a redus operaţiunile de peste hotare şi în prezent are 91% din credite şi 123 de sucursale în Cipru, în timp ce active în valoare de 676 milioane de euro sunt alocate în continuare pentru vânzare în Grecia, România, Serbia şi Rusia.

Cu toate acestea, Bank of Cyprus are în continuare patru sucursale în Marea Britanie, pentru care are în vedere o strategie de creştere concentrată pe profesioniştii de pe piaţa imobiliară şi antreprenori. De asemenea, banca cipriotă mai are o sucursală în România şi una în Insulele Canalului.

Prin listarea la Londra, anunţată ieri, Bank of Cyprus speră că va câştiga mai mulţi investitori privaţi pe termen lung. Dacă va avea succes cu listarea la Londra, Bank of Cyprus se va alătura altor aproximativ 30 de bănci non-britanice ale căror acţiuni se tranzacţionează la London Stock Exchange. Banca cipriotă a precizat că acţiunile sale vor fi listate în continuare la Cyprus Stock Exchange dar va renunţa la listarea la Bursa de la Atena, deoarece nu mai are o prezenţă în Grecia după ce a fost forţată să îşi vândă sucursalele din Grecia în conformitate cu prevederile acordului internaţional de asistenţă acordat Ciprului.

În 2013, Bank of Cyprus a devenit prima bancă din zona euro la care deponenţii au fost obligaţi să participe la recapitalizare în loc ca povara să fie trecută pe umerii contribuabililor. După ce economiile deponenţilor au fost converite în acţiuni, componenţa boardului Bank of Cyprus s-a modificat astfel că şase din cei 16 membri ai consiliului director nu erau cetăţeni ciprioţi, inclusiv un renumit investitor rus. În 2014, componenţa boardului s-a schimbat din nou după o injecţie de capital privat la care au participat printre alţii miliardarul american Wilbur Ross şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb