Baqir (FMI): "Accelerarea unor IPO-uri, precum Hidroelectrica, ar ridica România la ţară emergentă"

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 20 martie 2017

Listarea companiilor de stat precum Hidroelectrica ar ridica România la statutul de piaţă emergentă, iar costul creditării ar scădea, a declarat şeful misiunii FMI pentru România, Reza Baqir, într-o conferinţă de presă.

Domnia sa a menţionat: "Întreprinderile de stat au făcut parte din programul nostru de ceva vreme. Progresele în cadrul procesului de privatizare şi restructurare au stagnat şi este esenţial să se încerce accelerarea reformelor în aceste domenii. Este vorba de implementarea mai rapidă a prevederilor Legii 111/2016 privind guvernanţa corporativă, dar se referă şi la accelerarea unor IPO-uri care sunt avute în vedere, cum ar fi Hidroelectrica, la care pasul următor este numirea, în aprilie, a Consiliului de Supraveghere. Astfel de IPO-uri, dacă au succes, ar contribui foarte mult în ridicarea României la ţară emergentă de către băncile de investiţii, acest lucru având multe beneficii pentru România, printre care reducerea costului creditării".

În ceea ce priveşte fondurile europene, el a precizat că o absorbţie aproape de 100% ar creşte PIB-ul potenţial.

"Este un acord şi un consens general la nivelul autorităţilor şi al celorlalte părţi implicate cu privire la progresele făcute şi la obiectivele de a înregistra alte progrese. După estimările noastre, creşterea potenţială din România ar putea câştiga un procent dacă ritmul de absorbţie al Fondurilor Europene este majorat până la 100%", a mai arătat oficialul FMI.

Acţionarii Hidroelectrica au prelungit, recent, până la data de 7 august 2017, scrisoarea de angajament cu sindicatul de intermediere Morgan Stanley&Co International plc şi Raiffeisen Capital & Investment SA în vederea listării la bursă a producătorului de energie.

La începutul acestui an, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti, Lucian Anghel, arăta că listarea Hidroelectrica ar putea upgrada România la statutul de piaţă emergentă, iar unul dintre efecte ar fi majorarea pensiilor pentru 6 milioane de români.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Statul roman, nu trebuie sa vanda Hidroelectrica la presiunile si santajul unor grupuri de interese straine. Hidrocentralele sunt ale poporului roman si asa trebuie sa ramana.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb