Barack Obama intenţionează să efectueze o vizită istorică la Hiroshima

Ioana Dogaru
Internaţional / 24 martie 2016

Casa Albă are în vedere o vizită a lui Barack Obama la Hiroshima, prima a unui preşedinte al Statelor Unite în acest oraş japonez distrus de bomba atomică în 1945, a făcut cunoscut un oficial american, potrivit AFP.

Preşedintele Barack Obama urmează să se deplaseze la sfârşitul lunii mai în Japonia pentru a participa la summitul şefilor de stat şi de guvern din ţările membre ale G7, organizat în acest an într-un mic oraş din centrul arhipelagului, potrivit sursei citate.

Programul exact al periplului său nipon nu a fost stabilit încă, dar o vizită la Hiroshima nu este exclusă, a afirmat acest oficial, sub acoperirea anonimatului, în marja vizitei efectuate de liderul american în Argentina.

Decizia va fi luată după reuniunea, prevăzută la 10 şi 11 aprilie la Hiroshima, a miniştrilor de externe din acest grup al celor mai industrializate şapte state, la care va lua parte secretarul de stat american, John Kerry, a precizat oficialul.

În 2008, preşedinta Camerei Reprezentanţilor la acea dată, Nancy Pelosi, s-a deplasat la Hiroshima. Ea este demnitarul american în activitate cu rangul cel mai înalt care a vizitat locul unde, în dimineaţa zilei de 6 august 1945, un bombardier american a lansat o bombă atomică, omorând 140.000 de persoane pe loc sau ulterior din cauza iradierii, precizează France Presse.

Oraşul-port Nagasaki a fost lovit trei zile mai târziu de o bombă cu plutoniu care a ucis aproape 74.000 de persoane, informează sursa citată.

Purtătorul de cuvânt al guvernului japonez, Yoshihide Suga, s-a abţinut de la orice comentariu direct asupra acestui posibil proiect de vizită istorică.

"Guvernul a îndemnat întotdeauna liderii din lumea întreagă să viziteze Hiroshima şi Nagasaki pentru a constata singuri realitatea bombardamentelor atomice. Considerăm că aceste vizite sunt importante pentru a încuraja iniţiativele în favoarea unei lumi lipsite de arma atomică", a declarat el.

Comanda carte
Forumul investitorilor 2025
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7667
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2900
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0274
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.0993

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb