BĂSESCU REALIZEAZĂ IMPORTANŢA ÎNTREPRINZĂTORULUI AUTOHTON "Chipurile", adverb

MAKE
Ziarul BURSA #Politică / 7 noiembrie 2013

"Chipurile", adverb

"De regulă, în România ne-am obişnuit să privim către marii investitori, dacă vin sau nu vin, ei fiind cei care ar trebui, chipurile, să relanseze economia românească. Este, după părerea mea, greşit, pentru că sursa principală, sursa garantată a creşterii economice poate fi întreprinzătorul autohton, cel care nu pleacă, la fel cum nu pleacă Munţii Carpaţi. Cel care nu se delocalizează, la fel cum nu se delocalizează Dunărea sau Marea Neagră. Deci, dacă vrem să avem o garanţie a creşterii economice, ea trebuie îndreptată, ca speranţă, dar şi ca sprijin, către investitorul autohton. Şi aici întreprinderile mici şi mijlocii au rolul lor fundamental. Pentru că nu ai nevoie de o multinaţională ca să dezvolţi producţia alimentară, să valorifici propria ta producţie agricolă. Nu ai nevoie de o multinaţională să dezvolţi bazele de tratament. Avem atâtea ape minerale, atâtea condiţii pentru turismul de sănătate. Nu ai nevoie de o multinaţională să faci pârtii de schi. Nu ai nevoie de o multinaţională să dezvolţi multe alte activităţi atât de utile omului şi care se pot face prin întreprinderi mici şi mijlocii. Iată de ce eu cred că întreprinderile mici şi mijlocii sunt cele către care trebuie să se îndrepte, pe de o parte, speranţa, dar, pe de altă parte, acţiunea politică de a le crea mediul favorabil pentru dezvoltare."

(Discursul preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, la Cea de a XXI-a ediţie a "Topului Naţional al Firmelor Private din România", 6 noiembrie 2013)

Eu îi spun "pretext", nu folosesc expresiile "chipurile", sau "pasămite", pentru asta.

Am un limbaj mai sărac, nu atât de poetic - mi-ar fi greu să imaginez comparaţia investitorului autohton cu Munţii Carpaţi, Dunărea şi Marea Neagră.

Pe de altă parte, expresia "chipurile" mi se pare insinuantă, evitând onestitatea afirmaţiei, în clar: "Nu, marii investitori nu relansează economia românească."

Tot aşa, oblic, preşedintele sugerează că marii investitori la care se referă, sunt investitorii străini, multinaţionalele.

Ceea ce spune este rezonabil - întreprinzătorul autohton ar trebui încurajat, pentru că este vectorul speranţei noastre de creştere economică.

Tocmai s-a privatizat Romgaz.

Şi Nuclearelectrica.

N-a mai rămas aproape nimic de privatizat.

Acum, după ce n-a mai rămas nimic pentru micul investitor autohton, Traian Băsescu are revelaţia că este greşit să-ţi pui speranţa relansării în marii investitori străini.

Este sfârşitul anului 2013.

Lui Băsescu i-au trebuit opt ani de mandat prezidenţial, ca să aibă această revelaţie.

De ce n-a spus-o în 2005 ?

Se spune "mai bine mai târziu, decât niciodată".

În cazul ăsta, însă, este prea târziu.

Dezvoltarea economică a României depinde exclusiv de multinaţionale.

În toate domeniile - industrie, agricultură, bănci, finanţe, telecomunicaţii, transporturi, comerţ.

Sub pretextul privatizării (adică, "chipurile"), destinul economiei noastre a fost predat multinaţionalelor.

După asta, ne dăm seama că a fost greşit.

Bravo!

Încurajarea investitorului autohton este o idee corectă, dar, nu ştiu de ce, ea este susţinută, întotdeauna, de politicieni compromişi.

Viorel Cataramă, în 1997, a iniţiat o lege care să confere drepturi egale investitorilor autohtoni, încercând să elimine privilegiile acordate celor străini.

Legea nu a trecut.

Pecetea dezastrului SAFI-FMOA trona pe fruntea lui Cataramă şi era dezgustător să-l susţii, deşi, în acel caz, lupta sa era absolut corectă.

La fel se întâmplă cu Corneliu Vadim Tudor - extremismul, şovinismul şi mahalagismul pecetluiesc oricare dintre ideile corecte pe care le va fi susţinut.

Tot aşa, în cazul lui Dan Voiculescu, pecetea sa de securist îi ruinează corectitudinea tezelor.

Deîndată ce se compromit, politicienii îşi aduc aminte de ideea corectă a sprijinirii investitorilor autohtoni.

Dacă pui botul, atunci devii un antisemit securist, un escroc mahalagiu.

Iar acum, "băsist".

Totală compromitere.

Mai vine şi Lucian Boia să ne spună că românii sunt nişte zdrenţe.

Ne dispreţuim şi devenim nevolnici fie şi numai pentru că nu ne respectăm, dar nevolnicia ne este confirmată atât pentru că politicienii ne organizează fără nici o şansă de succes (ca să nu mai pomenim de corupţie), cât şi pentru că economia noastră, în general, este dependentă de multinaţionale.

Cu ani în urmă, admiram fundaţiile la propria locuinţă; o băbuţă, pe trotuar, a exclamat: "Uite hoţii!"

M-am întors spre ea şi a continuat: "Păi, cine construieşte aşa ceva, în timpurile astea? Doar un hoţ!"

Am înghiţit în sec.

Imposibil să-i explic.

Marii investitori autohtoni sunt, cu toţii, dubioşi.

Dispreţul pentru noi înşine ne face ccontrolabili.

Este prea târziu, domnule preşedinte.

Trebuia să stai cu faţa la popor, mon cher.

Dar, tu ai stat "chipurile".

Opinia Cititorului ( 15 )

  1. sincer, base nu mai are pt cine vorbi, dar de plictiseala....guv actual plin de sustinere, oricum e pe spate...urmeaza criza episodul 2

    1. ...da, dar nu mai are nici de ce vorbi...make are dreptate ca s-a trezit la spartul targului si cred ca, de fapt, nici nu s-a trezit, vorbeste si el de plictiseala...

    Draga Make,

    pentru a construi ceva durabil ai nevoie de o fundatie si reportajul tau (cuvintele se transforma in actori si fraza devine un scenariu de film) ma ajuta sa inteleg de ce noi romanii am ajuns a intruchipa fiecare dintre noi destinul babutei care recunoaste doar la simpla evaluare vizuala un proces infractional. Acesti cetateni ai natiei imperfecte a domnului Vulpescu sunt nimeni altcineva decat cei din jurul nostru care nu au avut forta de a se impotrivi unui curent menit sa distruga doar pentru ca noua nu ne-a placut arhitectura, negandind-ne ca atunci cand dorim sa ne odihnim cel mai important lucru este sa avem un acoperis deasupra capului. Cati dintre noi, cei care am avut ocazia de a nu ne lasa amagiti de profetiile magilor ne-am luat timp macar sa ne intoarcem privirea catre batranica si sa-i intelegem nedumerirea, asa cum ai facut atunci cu ani in urma. Stiu ca pentru tine publicatia Bursa este cea mai importanta indatorire pe care o ai fata de tine insuti si catre cei care ti-au dat viata si ti-au format personalitatea care ai devenit si care se multiplica in fiecare zi lucratoare cu fiecare numar tiparit si cu fiecare click al articolelor pe care le gazduiesti. Totusi doua propozitii te situeaza pe aceeasi pozitie ingrata cu a domnului Presedinte care nu i-a permis sa fie inteles ca singura posibilitate pe care o avea la dispozitie era de a se scufunda odata cu nava sa sau a obliga intreg echipajul sa arunce proviziile de apa, combustibil si alimente peste bord si astfel sa permita sa mareasca viteza pentru a nu fi prins in ciclonul care venea apocaliptic in pupa vasului. AM INGHITIT IN SEC. IMPOSIBIL SA-I EXPLIC. Si la fel ca domnul Presedinte explici totusi celor care au pregatirea necesara si puterea decizionala faptul ca ceea ce pun dansii la cale nu le permit intotdeauna sa-si mentina coloana vertebrala in pozitie verticala. La fel ca tine care spui lucrurilor pe nume in viata economico-financiara avem un presedinte care niciodata nu a acceptat sa-i fie expuse motive absurde pe care sa nu le contracareze prin argumente logice si convingatoare. Ce a primit pentru aceasta prestatie in afara de glume dambovitene si remarci de la neni Catavenci care inca nici macar nu-si stersesera casul de la gura. Asta seara pe Realitatea o tematica interesanta a domnului Rares Bogdan cu privire la politicienii care au negociat in picioare. Frumos cadrul in care s-a desfasurat cu pareri complexe din Bruxeles, New York , s.a.m.d. Totusi , asa insa cum era de asteptat, nimeni nu a mentionat declaratiile domnului Presedinte la adresa bancilor, la adresa companiilor petroliere, la adresa bancii nationale austriece atunci cand domnul Nowotny a decis sa nu existe creditare decat in limita depozitelor accesate de populatie. Aceste 70% de batranici din populatia cu drept de vot pot ele sa duca Romania spre taramul unde exista cornulete cu lapte si miere care nu sunt finantate prin programul pentru scolari. Cum te-ai simti draga Make cand un CEO avand in subordine vreo 30.000 de suflete te minte in fata? Ce reactie ai avea cand un sef de de filiala bancara dupa un editorial de-al tau publicat vineri, iti tranteste lunea urmatoare un drept la replica in care spune cat esti de nedrept cu cititorii tai punandu-i sa gandeasca si le ofera prin publicatia sa o pleiada de poze frumoase fara text pentru a nu se mai incorda la descifrarea alfabetului. Astazi pe 7 noiembrie domnul Roiss va expune raportul financiar al companiei domniei sale care pana in cele mai mici detalii a ajuns practic sa depinda de pacientii din ospiciul de nebuni al domnului Guse. Sau de leii din savana ai domnului Mobius care tresare inimioara in dansul precum Creanga atunci cand se gandeste la Romania si unele tari africane ("Sie sind überaus optimistisch, wenn es um Frontier-Märkte wie Rumänien und einige afrikanischen Länder geht" -Sunteti extrem de optimist cand vine vorba de piete de granita precum Romania si unele tari africane)- Chipurile in acceptiunea mea reprezinta doar fatarnicia celor care au profitat de bunvointa unor oameni care niciodata nu au cerut nimic altceva decat sa fie tratati ca razesi si nu drept iobagi. Remarca ta potrivit careia domnul Presedinte nu a stat cu fata la popor se poate interpreta si prin faptul ca poporul a stat cu spatele catre cel caruia ii datoreaza admiratia intregii Europe pentru sacrificiile facute atunci cand floarea cea vestita a intregii prese a ramas consternata auzind ca noi vrem sa intram in zona euro. Ieri dupa amiaza am citit pe un placat ca aceia care arata curaj sunt cei care stiu sa-si ascunda frica. Eu as spune ca aceia care stau cu spatele la propria tabara sunt cei care luand in calcul ca in preajma s-ar gasi un Brutus nu ezita sa-si conduca legiunea a carei forta se concentreaza intr-o singura inima... 

    Daca nu ma inseala memoria, redau aproximativ trei din declaratiile primului perestroikist al tarii, imediat dupa lovilutie:

    1. Nu trebuie facut din privatizare un scop in sine.  

    2. Asocierea cetatenilor de la tara:)  

    3. Poate exista democratie si cu un despot luminat. 

    Si impreuna cu astea, si celebrele lozinci: 

    4. Nu ne vindem tara! 

    5. Noi muncim, nu gandim! 

    6. IMGB face ordine! 

    7. Iliescu apare, soarele rasare! 

    Posibile raspunsuri? 

    1. Ba da, s-a facut, inca de pe timpul domnului Iliescu, dar cu ghilimelele de rigoare, ca tot sunt la moda. Cum si cine a beneficiat dintre romani de procesul de "privatizare", se stie sau se banuieste.  

    Eh, si dupa aceea s-a privatizat cam totul de dragul UE, cand cu bata la spate, cand cu zaharelul ... 

    2. Asocierea taranilor (intovarasirea)?  

    Mda, a devenit o chestie trendy, dar taranii apti de munca care au mai ramas au devenit forta de munca ieftina in UE. Nimeni nu mai vrea sa fie "taran":) 

    3. Hm, la asta ar putea sa zica ceva domnul Basescu. O fi bun la ceva un despot (i)luminat? :) 

    4. Eh, nu ... 

    5. Unde si cum? 

    6. Cine mai e si IMGB-ul asta? Nu am auzit de el:) 

    7. Eh, da:))  

    O tempora! O mores! 

    Prea tarziu si noaptea linse lasa:) 

    S-a văzut cum a susţinut întreprinzătorul autohton, în cazul privatizării CFR Marfă.

    1. Da sustinem toti investitorii nationali cu controlale si supra controale, ascultati cu sri si santajati de politicieni!iar daca basescu a descoperit dupa 8 ani de "domnie" ca fondurile UE sunt pt. IMM si dezvoltarea profesionala a anjatilor ori somerilor si nu pt. lucrari grandioase supraevaluate inseamna ca in sfarsit a revenit la normalitate!Mai ramane de vazut daca cei care se ocupa de fondurile de coeziune din partea noastra observa si ei asta si concept si ei niste axe de investitii pt. asta!Festivismusurile si constructiile grandomane pot fi facute cu banii impozitati de la imm, cu conditia sa le lasi sa se dezvolte si sa fi instare sa strangi impozite respective!

    Chipurile avem presedinte patriot care chipurile si-a amintit de investitorul roman (dupa ce l-a impovarat atunci cand ii era mai greu - pe timp de criza) dar care, culmea, sustine investitorul strain la Rosia Montana!! Omul asta este cinic, diabolic si fara jena sau minim de respect fata de tara in care din pacate a fost nascut..

    1. Iar acum cateva episoade de-a lui BASE era sa-l alunge pe Gruia dela CFR marfa afara din tara....Ca doar vezi e autohton. Cinic este putin zis ,inca-i bine ,dar eu cred ca a intrat in "delir" care-i foarte greu pentru un presedinte..

    'Sublim' imi sta pe limba! Toata falosenia prezidentiala imi aminteste etimologia cuvintului... chiar daca intreprinzatorul indigen e ca dropia, toata lumea a auzit de el dar nu l-a vazut nimeni...

    ps

    de-aia stau eu in case scumpe cu chirie; babele sint compasive cu chiriasii... 

    1. Se spune 'makeavelic'.

    La noi sunt codrii verzi de brad  

    Si campuri de matasa 

    La noi atatia fluturi sunt 

    Si-atata jale-n casa 

    ------------------------------  

    Pe bolta, sus,e mai aprins 

    La noi batranul soare, 

    De cand pe plaiurile noastre 

    Nu pentru noi rasare....... 

    Ai dreptate Make.....Chipurile; asta pentru ca pe langa intentia laudabila de a arata realitatea/ starea de lucruri, din nou, ai dat cu mucii'n blid, neputandu-te debarasa de politic. 

    Ce i s-ar putea reprosa Presedintelui jucator, sarjat permanent de catre ce-i in care lovea, in comparatie cu, cum bine posteaza la nr. 3 "oarecare" despre cel care forta soarele sa rasara. 

    Pacat Make, pacat! daca nu te poti debarasa....... iti mutilezi intentiile. 

    1. Sincer, n-am inteles temeiul reprosului.

      De cand a devenit proprietar a 250 hectare teren arabil trompetistul jucator doreste sa devina un mic mosier..Sa-i uram succes ,cu speranta ca nu va mai canta din trompeta.Nu garantam ca prietenul coabitant nu-l va expropria..Articol bun ,Make.Va sugeram sa abordati si politica de refeudalizare a Romaniei prin regionalizarea penalului,iertat de DNA ,Dragnea.

      Sincer

      E unul care canta mai bine decat tine?

      Cu'atat mai bine tarii si lui cu'atat mai bine..... 

    1. Nu-s opt ani de mandat prezidential. Sunt noua.

    2. "N-a mai rămas aproape nimic de privatizat." 

    Fals. Au mai ramas multe, unele in curs (metale, gaze), altele in pregatire, mai mult sau mai putin transparenta (energie, infrastructura, paduri, ape, terenuri agricole). Mai e de jefuit pentru cel putin inca o generatie de polifticieni.

    3. Imemistul bastinas e bun, fie el si legumicultor, ca e multi, atunci cand ai partid autodeclarat de dreapta si se-apropie sezonul electoral. In rest, te-ntelegi mai usor cu multinationala civilizatoare. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb