BBC: Zi de doliu în Cehia după ce 14 persoane au fost ucise la o universitate din Praga

A.F.
Internaţional / 22 decembrie 2023

BBC: Zi de doliu în Cehia după ce 14 persoane au fost ucise la o universitate din Praga

Cehia a declarat că sâmbătă va fi zi de doliu naţional după ce un bărbat înarmat a ucis 14 persoane şi a rănit alte 25 la o universitate din Praga, potrivit BBC.

Preşedintele Petr Pavel şi-a exprimat "imensa tristeţe" şi "furia neajutorată" privind pierderea de vieţi "complet nenecesară".

Atacatorul, despre care Poliţia a afirmat că a fost "eliminat", este suspectat că şi-a ucis şi tatăl şi ar putea avea legătură cu moartea altor două persoane, săptămâna trecută.

Acesta este unul dintre cele mai grave atacuri în masă cu arme de foc din istoria europeană recentă.

Împuşcăturile au început jurul orei locale 15.00 (14.00 GMT), joi, la clădirea Facultăţii de Arte a Universităţii Caroline din centrul capitalei Cehiei.

Atacatorul a deschis focul pe coridoare şi în sălile de clasă ale clădirii, aparent trăgând la întâmplare, în timp ce angajaţii şi studenţii au folosit mobilierul pentru a se baricada în încăperi.

Imagini dramatice postate pe reţelele socială arată oameni sărind de la etaj, de pe un pervaz exterior. De asemenea, pot fi auzite împuşcături.

Poliţia afirmă că atacatorul era un student al universităţii, în vârstă de 24 de ani, şi nu avea cazier, adăugând însă că a fost găsit "un arsenal imens de arme şi muniţii".

Înainte de atac, Poliţia a primit o informaţie că suspectul s-ar fi îndreptat spre Praga dintr-un oraş din apropiere, cu intenţia de a se sinucide.

La scurt timp, tatăl bărbatului a fost găsit mort.

Poliţia a evacuat o altă clădire a universităţii unde se aştepta ca atacatorul să participe la o prelegere, dar în scurt timp a fost chemată la clădirea principală a facultăţii, aflată în apropiere.

Dintre cei 25 de răniţi în urma atacului, zece sunt cu răni grave, a afirmat poliţia, adăugând că nu au fost răniţi poliţişti.

Premierul ceh Petr Fiala a afirmat: "Suntem cu toţii şocaţi de această faptă îngrozitoare. Este greu să găseşti cuvinte să exprimi condamnarea, pe de-o parte, şi, pe de alta, durerea şi suferinţa pe care întreaga noastră societate le simte în aceste zile, înainte de Crăciun".

El a declarat că sâmbătă va fi zi de doliu, adăugând că steagurile vor fi arborate în bernă pe toate clădirile publice şi va fi ţinut un moment de reculegere, la miezul zilei.

Multe evenimente sportive şi culturale au fost anulate.

Joi seară, oamenii au aprins lumânări şi au aşezat flori în apropiere de locul atacului.

Motivul acestuia nu este clar deocamdată.

Poliţia a afirmat că are informaţii neconfirmate de pe un cont al unei reţele de socializare conform cărora atacul a fost inspirat un incident similar din Rusia, fără a oferi alte detalii.

Poliţiştii au declarat că atacatorul este suspect şi de uciderea unui tânăr şi a fiicei sale de două luni, aceştia fiind găsiţi morţi într-o pădure de la periferia Pragăi, în 15 decembrie.

Fondată în 1347, Universitatea Carolină este cea mai veche şi mai mare universitate din Cehia şi una dintre cele mai vechi astfel de instituţii din Europa.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb