• Interfaţa sensibilă la atingere permite rularea principalelor funcţii ale camerei prin simpla atingere pe suprafaţa ecranului LCD
BenQ lansează cel mai nou model de cameră foto - E1050t cu rezoluţie de 10 megapixeli, zoom optic 3x şi ecran LCD tactil cu diagonală de 3 inci (7,62 cm). Modelul este disponibil începând cu luna noiembrie la partenerii BenQ, la preţul de 449 lei.
Interfaţa tactilă a camerei le permite utilizatorilor rularea principalelor funcţii direct de pe ecranul LCD: o uşoară atingere cu vârful degetului pe ecran declanşează fotografierea, în timp ce încercuirea unui obiect conduce la creşterea zoom-ului, iar glisarea degetului pe ecran poate controla derularea unui clip video sau navigarea printre fotografii. Modelul oferă funcţia Auto Focus Assist, afişarea imaginilor pe ecran în format 16:9, filmare de noapte şi 29 de moduri presetate de fotografiere, totul pentru obţinerea de fotografii vibrante, la înaltă rezoluţie.
Modelul BenQ E1050t elimină nevoia unei interfeţe complicate cu multe butoane în favoarea unor meniuri tactile ce funcţionează pe bază de atingere. Utilizând modul de funcţionare al celor mai moderne echipamente electronice de pe piaţă, E1050t permite utilizatorilor să surprindă şi să vizioneze fotografii prin intermediul a trei funcţii intuitive: "Tap to Shoot", "Circle to Zoom" şi "Swipe to Browse."
Funcţia "Tap to Shoot"
Funcţia le permite utilizatorilor să fotografieze un obiect printr-o simplă şi uşoară apăsare pe ecranul LCD. În plus, funcţia face posibilă urmărirea unui subiect aflat în mişcare prin mişcarea cadranului de focus în interiorul ecranului şi eliberarea acestuia, rezultatul fiind surprinderea instantanee a imaginii.
Funcţia "Circle to Zoom"
Pentru a mări o anumită porţiune a imaginii se poate încercui cu degetul acea porţiune pentru a obţine un efect instantaneu de zoom digital 12x. Mai mult, prin utilizarea funcţiei de crop, imaginea mărită se poate salva ca imagine separată.
Funcţia "Swipe to browse"
Redarea secvenţelor video sau a fotografiilor nu mai reprezintă o problemă, graţie funcţiilor ingenioase încorporate de E1050t. Printre acestea, se numără capacitatea interfeţei tactile de a recunoaşte o mişcare de glisare pe ecran şi de a o corela cu navigarea în interiorul unui fişier video sau între fotografii. În timp ce vizualizează imaginile, utilizatorul poate glisa cu degetul pe ecran spre stânga sau spre dreapta pentru a avansa la următoarea imagine sau a se întoarce la imaginea precedentă.
În timpul rulării de conţinut video sau audio, utilizatorul poate apăsa uşor pe bara de defilare a fişierului pentru a declanşa derularea înainte sau înapoi a conţinutului, eliminând astfel nevoia de a relua rularea unui fişier pentru descoperirea unui anumit sunet sau a unei imagini. O puternică funcţie de adnotare permite salvarea şi ataşarea în timp real a notiţelor la fişierele de imagine.
Pe lângă noua interfaţă tactilă, E1050t le oferă fotografilor o întreagă serie de funcţii inteligente. Stabilizatorul de imagine ajută la surprinderea cu claritate a imaginilor în timp ce fotograful se află în mişcare. E1050 încorporează o funcţie de eliminare a efectului de ochi roşii din fotografiile surprinse la rezoluţie full-HD şi în format de 16:9 al imaginii.
Modelul E1050t oferă, de asemenea, 29 de moduri presetate de fotografiere, fiecare personalizat pentru un anumit tip de fotografiere, de la modul de noapte până la cel dedicat surprinderii de imagini superbe chiar şi în condiţii reduse de vizibilitate.
Corporaţia BenQ, unul dintre principalii furnizorii de produse digitale, este o companie cu multiple dezvoltări în comunicaţiile mobile, tehnologia de afişare a imaginii şi tehnologiile de convergenţă digitală şi de reţea. BenQ oferă produse ce beneficiază de design inovator, uşurinţă în utilizare şi tehnologii integrate în platforme care promit să împlinească motto-ul BenQ de "Bringing Enjoyment and Quality to Life," incluzând proiectoare digitale, monitoare şi televizoare LCD, camere digitale, telefoane mobile, notebook-uri, dispozitive de stocare, media şi periferice (mausuri şi tastaturi). Veniturile din 2007 ale corporaţiei BenQ au depăşit 1.83 miliarde USD (venituri consolidate ale diviziilor de producţie şi de business pentru produsele marcă proprie).