Ţările din Europa Centrală şi de Est au nevoie de un model bancar complet nou, unul care să fie mai dependent de fondurile din depozitele locale decât de împrumuturile externe, a declarat vineri Thomas Mirow, preşedintele Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), transmite Dow Jones Newswires, potrivit Agerpres.
Sistemul bancar din multe ţări ale Europei Centrale şi de Est este dominat de subsidiarele băncilor mamă din Europa Occidentală. Până la debutul crizei financiare, aranjamentul a permis o creştere mai rapidă a creditării decât ar fi fost posibil în alte condiţii deoarece băncile mamă din Europa Occidentală furnizau fonduri ieftine subsidiarelor lor.
Dar criza din zona euro limitează capacitatea băncilor din din Europa Occidentală de a obţine fonduri, iar dominarea pieţelor din Europa Centrală şi de Est prin subsidiare a devenit o sursă de slăbiciune economică pentru regiune.
Thomas Mirow a afirmat că a sosit momentul schimbării vechiului model şi al adoptării unuia care să implice o creştere a creditării mai puţin rapidă, dar şi mai puţin volatilă.
"Pe termen lung, este necesar un model de afaceri complet nou. Finanţarea subsidiarei va fi mult mai dependentă de depozitele locale şi, acolo unde s-au dezvoltat, de pieţele locale de obligaţiuni", a declarat şeful BERD. Acesta crede că a început să apară o nouă formă de "sistem bancar", în care subsidiarele depind de băncile lor mamă din Europa Occidentală doar pentru tehnologie şi expertiză, dar nu şi pentru finanţare.
Totuşi, Mirow a avertizat că până nu se stabilizează noile modele, Europa Centrală şi de Est este vulnerabilă la dificultăţile cu care se confruntă băncile din Europa Occidentală şi în special există posibilitatea ca ele să-şi reducă finanţarea către subsidiare pentru a îndeplini noile cerinţe mai dure privind capitalul, impuse de liderii UE în octombrie 2011.
Şeful BERD a cerut o implementare "prudentă" a noilor standarde, avertizând că în graba lor de a proteja băncile lor naţionale, guvernele ar putea introduce reglementări care ar putea avea efecte devastatoare asupra altor ţări europene.
Este probabil o referire la măsurile introduse anul trecut de guvernul Austriei, care cere băncilor locale să reducă creditarea în Europa Centrală şi de Est.
Banca Naţională a Austriei (OeNB) şi Autoritatea de suprave-ghere a pieţelor financiare din Aus-tria (FMA) au anunţat luna trecută că din 2012 filialele din Europa de Est ale băncilor austriece nu vor putea acorda un nou împrumut mai mare de 110 de euro la un depozit de 100 de euro ("110 percent loan to deposit ratio"). Aceste cerinţe mai dure de creditare au menirea de a ajuta la păstrarea ratingului "AAA" al Aus-triei, dar au atras criticile legislatorilor din Europa de Est, care sunt îngrijoraţi că aceste reglementări ar putea afecta creşterea economiei în regiune.
Raiffeisen, Volksbanken, Erste Group Bank AG şi alte bănci aus-triece, inclusiv Bank Austria AG, divizie a UniCredit, sunt cei mai mari creditori din Europa de Est, având împrumutaţi 266 miliarde de dolari, conform datelor publicate de Banca Reglementelor Internaţionale (BIS) la sfârşitul lunii iunie. Băncile austriece cu expunere în Europa de Est trebuie de asemenea să îndeplinească noile reglementări privind capitalul ale Comitetului Basel pentru Supraveghere Bancară (BCBS) până la începutul anului viitor. Conform datelor FMI, finanţarea de la băncile din Europa Occidentală a adăugat 1,5 puncte procentuale la creşterea anuală a Produsului Intern Brut din 2003 în 2008 în Europa de Est. Creditarea în regiune a slăbit probabil în a doua jumătate a lui 2011 în cele 20 de state monitorizate de BERD, a anunţat recent instituţia. Erste şi Raiffeisen au anunţat recent că pot îndeplini cerinţele EBA pentru a ajunge la o rată a fondurilor de nivel 1 (Core Tier 1) de 9% până în iunie 2012 fără a apela la ajutorul statului şi fără să vândă noi acţiuni.