Berlinul vrea să interzică exploatarea gazelor de şist cel puţin până în 2021

E.D.
Internaţional / 4 iulie 2014

Guvernul german vrea să interzică exploatarea gazelor de şist cel puţin până în 2021, luând act de opoziţia puternică a opiniei publice faţă de metodă fracturării hidraulice, potrivit AFP.

"Nu va exista în Germania fracturarea hidraulică a gazelor de şist, în scop comercial, în viitorul apropiat", a declarat astăzi ministrul Mediului, Barbara Hendricks.

Hendricks, împreună cu ministrul Economiei şi Energiei, Sigmar Gabriel, ambii de orientare social-democrată, au definit principalele linii legislative legate de acest subiect spinos care a provocat probleme guvernului anterior.

În Germania există o opoziţie foarte puternică faţă de fracturarea hidraulică (fracking), metodă care presupune crearea de fisuri subterane în care este pompat, sub presiune, un amestec de apă şi substanţe chimice, pentru extragerea şi captarea gazelor.

Temerile sunt legate de poluarea care ar putea-o provoca substanţele chimice utilizate, în special asupra pânzei freatice.

Industria militează însă pentru acordarea unei şanse acestul tip de gaze, susţinând că acestea ar permite reducerea costului energiei din Germania, unul dintre cele mai ridicate din Europa, precum şi a dependenţei de importuri de energie, mai ales în contextul crizei din Ucraina.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb