BIDEN, LA DELAWARE: "Voi lucra la fel de mult pentru cei care nu m-au votat ca şi pentru cei care m-au ales"

A.P.
Internaţional / 8 noiembrie 2020

"Voi lucra la fel de mult pentru cei care nu m-au votat ca şi pentru cei care m-au ales"

Candidatul democrat la funcţia de preşedinte Joe Biden a mulţumit alegătorilor americani pentru că i-au acordat o "victorie convingătoare" şi s-a angajat să "refacă sufletul Americii" şi fie "un preşedinte care uneşte, nu care divide" în discursul pronunţat sâmbătă seara la Wilmington, Delaware, după ce presa a anunţat în cursul zilei victoria sa în scrutinul prezidenţial din 3 noiembrie, informează Agerpres.

Preşedintele ales a cerut americanilor să nu îşi mai trateze "adversarii ca pe duşmani" şi a promis că America va fi "din nou respectată în lume".

Este "timpul să vindecăm America", le-a spus el sutelor de susţinători adunaţi să îl asculte."Să ne vedem, să vorbim","să ne dăm o şansă", a insistat el într-un discurs cu accente aprinse.

"Am candidat pentru această funcţie pentru a reface sufletul Americii, pentru a reconstrui coloana vertebrală a acestei naţiuni, clasa de mijloc, şi pentru a face ca America să fie respectată din nou în întreaga lume", a declarat Biden în faţa mulţimii entuziaste de susţinători."Şi acum munca de a îndeplini această viziune a devenit realitate".

Biden le-a mulţumit alegătorilor afro-americani pentru sprijinul acordat în timpul campaniei electorale."Mi-aţi ţinut mereu spatele şi o să vi-l ţin şi eu vouă", a afirmat politicianul democrat.

Preşedintele ales al SUA a mai declarat că munca sa va începe cu "obţinerea controlului asupra COVID"."Nu voi precupeţi niciun efort, niciunul, şi niciun angajament pentru a face reversibilă această pandemie", şi-a asigurat Biden audienţa.

El a precizat că luni va crea un grup de oameni de ştiinţă care vor pune în aplicare planul său de combatere a pandemiei noului coronavirus după ce va prelua funcţia de preşedinte."Luni voi înfiinţa un grup de oameni de ştiinţă şi experţi" pentru a lucra "la un plan care va intra în vigoare începând cu 20 ianuarie 2021", a declarat Joe Biden.

Fără a-şi menţiona rivalul, fostul vicepreşedinte din administraţia Barack Obama a afirmat că înţelege "dezamăgirea" alegătorilor republicanului Donald Trump, care refuză să îşi recunoască înfrângerea."Eu însumi am pierdut alegeri, dar (...) este timpul să punem deoparte retorica abrazivă, să reducem temperatura", a spus el.

"Voi lucra la fel de mult pentru cei care nu m-au votat ca şi pentru cei care m-au ales", a promis Joe Biden.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Vorbe de clacă ! Ai câștigat într-un an vreo 16 mil $ ! Ai un fiu cu probleme! Le promiti la toți câte ceva! O să dormi în papuci !

    biden , poza din geam !

    Ai dracului de nație suntem. Pe noi românașii nu ne întrece nimeni la critică. Chiar daca 1 din 100 cunosc sistemul votului american, ne dam cu părerea despre Biden și Trump, le dam sfaturi tuturor și noi votam și acuma cu Partidul Comunist. Pardon Pesedisti. Halal oameni suntem.

    1. Ei lasa ca am prins din urma sistemul democrat american de furt...furam in vazul camerelor video si "ne dam cu parerea de...PSD" :-)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb