Patriarhia Română a primit ieri, printr-o ordonanţă de urgenţă, terenul din Dealul Arsenalului pentru construirea Catedralei Mîntuirii Neamului, a anunţat, la Palatul Victoria, vicepremierul Adriean Videanu. Potrivit acestuia, se doreşte ca piatra de temelie a viitorului lăcaş de cult să fie pusă înainte de Sfintele Paşti.
Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (BOR) a validat în urmă cu două săptămîni hotărîrea Consiliului Naţional Bisericesc privind acceptarea propunerii Primăriei Capitalei referitoare la construcţia Catedralei Mîntuirii Neamului pe Dealul Arsenalului, situat lîngă Palatul Parlamentului.
Ierarhii BOR şi-au exprimat atunci speranţa ca Guvernul să rezolve rapid statutul juridic al terenului, astfel încît, pînă la Sărbătorile de Paşti, să poată fi pusă piatra de temelie.
În ceea ce priveşte fondurile pentru construirea catedralei, conducătorii BOR au susţinut că Biserica se bucură de o susţinere puternică din partea credincioşilor. Încă de acum 15 ani, Patriarhia a deschis un cont pentru colectarea donaţiilor destinate ridicării Catedralei Mîntuirii Neamului (CMN). Printre cei care au donat fonduri pentru CMN se numără Papa Ioan Paul al II-lea şi Arhiepiscopul Atenei şi al Întregii Grecii, Hristodoulos, care au oferit cîte 100.000 de euro. La donaţiile în bani se mai adaugă şi oferte din partea mai multor furnizori de materiale de construcţie de a sponsoriza în natură lucrările la catedrală.
Episcopul vicar patriarhal Ciprian Cîmpineanu preciza recent că în favoarea amplasării catedralei pe terenul din Dealul Arsenalului stă şi argumentul "restituirii morale" a patrimoniului material şi spiritual al celor două mănăstiri - Mihai Vodă şi Schitul Maicilor - şi trei biserici - Alba Postăvari, Izvor şi Spirea Veche - situate în această zonă şi care au fost demolate sau translatate de regimul comunist, în perioada 1982 şi 1984, pentru a face loc Casei Poporului.
Construirea Catedralei Mîntuirii Neamului a suscitat de-a lungul timpului o serie de polemici între reprezentanţii Guvernului şi cei ai Primăriei Capitalei. BOR a primit, începînd din anul 1996, mai multe oferte din partea autorităţilor privind terenul pentru construirea catedralei. Prima propunere a fost Piaţa Unirii, iar în perioada 1999-2002 se discută despre axul Bulevardului Unirii în faţa terenului pe care ar fi trebuit să se înalţe Opera.
Guvernul Năstase a transmis în 2004 în folosinţă BOR cinci hectare din Parcul Carol, pe platoul central, unde urma să se demoleze mausoleul şi să fie ridicată catedrala. Primarul general Traian Băsescu s-a opus atunci acestei decizii, cîştigînd procesele în instanţă cu autorităţile care au emis autorizaţii pentru construirea catedralei - Primăria sectorului 4 şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti.