Moneda virtuală Bitcoin a înregistrat un nou record istoric, apropiindu-se de valoarea de 50.000 de dolari pentru o unitate. Un bitcoin valorează duminică 49.283 de dolari după ce, în această săptămâna, Tesla a declarat că a investit 1,5 miliarde de dolari în cea mai valoroasă monedă digitală din lume, relatează Digi24.
Bitcoin era cotat la 49.283 de dolari, la mijlocul zilei, cu o creştere cu 3,70% în ultimele 24 de ore şi o creştere de 24,31% în ultimele 7 zile, conform site-ului Coin Market Cap.
Compania lui Elon Musk a cumpărat bitcoin pentru "mai multă flexibilitate şi pentru a maximiza profiturile", declarând că va accepta plăţile în bitcoin pentru produsele din cadrul companiei.
Totuşi, Musk a declarat recent că a "sosit prea târziu la petrecere" şi că ar fi trebui să cumpere criptomoneda în urmă cu opt ani, când preţul abia depăşea pragul de 13 dolari.
"Bitcoin-ul se pregăteşte să fie acceptat şi de oamenii de afaceri convenţionali", a spuns Musk.
În urmă cu două săptămâni, BlackRock, cel mai mare manager de active din lume, a decis să lanseze contractele futures pe bitcoin drept opţiuni de investiţii în două fonduri pe care le are în portofoliu, mai scrie sursa citată.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 14.02.2021, 16:55)
... m-am razgandit, l-as fi dorit pe musk profesor ... capitalistii astia anarhici macar inteleg mersul lucrurilor ... stiu sa se exprime public si masinile lor nu merg pe petrol ;) ...