BLAGA DESPRE DEMISIA ANDREEI PAUL:  "Mai sunt şi supărări în familie, se mai întâmplă"

Ziarul BURSA #Politică / 12 iulie 2016

Copreşedintele PNL Vasile Blaga a declarat ieri referindu-se la demisia Andreei Paul din funcţia de prim-vicepreşedinte al formaţiunii că în familie mai există şi supărări.

"Domnia sa, nu este un secret, şi-a dat demisia din funcţia de prim-vicepreşedinte", a afirmat Blaga, precizând că majoritatea membrilor din organizaţia Satu Mare a fost de acord cu varianta de conducere stabilită de BPN.

El a menţionat că Andreea Paul a rămas membru PNL. "Dacă doreşte, şi o sfătuiesc să funcţioneze în continuare în organizaţia de Satu Mare, foarte bine, dacă nu, fiecare după propria dorinţă", a adăugat Blaga.

Întrebat dacă Andreea Paul şi-a exprimat dorinţa de a fi preşedinte al filialei Satu Mare, el a spus că da. "Da, şi eu mi-aş dori multe, dar numai ce se poate, se poate. Adică trebuie să vrea şi cealaltă parte. Trebuie să vrea Grivei. Grivei este organizaţia judeţeană. Am fost foarte explicit, da?!", a precizat el.

Vasile Blaga a explicat că, în momentul în care s-a ajuns la concluzia că la Satu Mare nu este o armonie în organizaţie, niciunul din membrii Biroului Politic Naţional nu i-a acceptat la conducere pe cei care au condus până "astăzi" organizaţia. "Drept urmare, vor conduce preşedintele Consiliului Judeţean şi un primar. Există resursă. De aceea mai sunt şi supărări, din când în când. Aşa e în viaţă, şi în familie se mai întâmplă", a spus Blaga, citat de Agerpres.

Deputatul Andreea Paul a demisionat ieri din funcţia de prim-vicepreşedinte al PNL. Ea a scris pe Facebook că rămâne simplu membru PNL, decizia nefiind una uşoară: "De astăzi sunt un simplu membru în Partidul Naţional Liberal. Motivele pentru care am renunţat la funcţia de prim-vicepreşedinte au fost comunicate conducerii partidului. Uneori lucrurile drepte sunt dureroase. Nu a fost uşor să iau o asemenea hotărâre, dar ea este definitivă şi a fost acceptată de partid. Rămân în partid alături de oamenii şi principiile alături de care am desfăşurat o activitate de aproape un deceniu. Am fost un lider de partid activ, după cum bine ştiţi. Am ajutat la structurarea programelor economice ale partidului, la campaniile electorale, am promovat idei noi şi oameni noi, programe economice pentru tineri, reduceri de taxe şi impozite, am activat în apărarea drepturilor femeilor şi copiilor. Atunci când am candidat am luat scor dublu faţă de media partidului pe ţară şi am întors un colegiu roşu de 23 de ani până în anul 2012. În anul 2016, în Ţara Oaşului, scorul PNL a fost de 38%, peste PSD cu cele 33%". Andreea Paul a adăugat că se va axa în continuare pe activitatea academică şi de consultanţă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb