În şedinţa din 15 ianuarie 2009, Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a aprobat amendarea "Regulamentului nr. 11/2008 pentru modificarea şi completarea Regulamentului BNR nr. 3/2007privind limitarea riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice".
Reamintim că, în luna august 2008, CA al BNR a aprobat acest Regulament (cu aplicare din luna octombrie 2008) în vederea întăririi cadrului prudenţial şi a îmbunătăţirii managementului riscurilor aferente creditelor acordate persoanelor fizice pe fondul persistenţei crizei de pe pieţele financiare internaţionale. Totodată, BNR a precizat că va evalua impactul Regulamentului asupra activităţii de creditare, în cursul lunii ianuarie a.c.
Analiza efectuată relevă că gradul de nerambursare a creditelor este sensibil mai mic în cazul debitorilor care au contractat credite garantate cu ipoteci, comparativ cu alte categorii de debitori (ex. credite de consum şi de nevoi personale negarantate).
Având în vedere aceste evaluări şi pentru limitarea efectelor crizei internaţionale asupra economiei româneşti, CA al BNR consideră oportună diferenţierea condiţiilor de acordare a creditelor garantate cu ipoteci faţă de cele aplicabile altor categorii de credite, şi în consecinţă amendarea Regulamentului.
În acest sens, CA al BNR a decis că, în baza unor analize temeinice, împrumutătorii vor avea posibilitatea să calculeze un grad de îndatorare mai mare solicitanţilor de credite în cazurile în care aceştia vor garanta împrumuturile cu proprietăţi imobiliare de bună calitate.
Precizăm că, în calitatea sa de autoritate de reglementare şi supraveghere, BNR defineşte cadrul general privind managementul riscului pentru instituţiile de credit şi instituţiile financiare nebancare, în vederea asigurării stabilităţii financiare.
Stabilirea, în mod concret, a condiţiilor de creditare şi a celor privind gestiunea riscurilor revine însă împrumutătorilor, prin intermediul normelor proprii de creditare, cu obligativitatea respectării orientărilor generale în materie. În aceste condiţii, evoluţia creditării depinde în principal de capacitatea împrumutătorilor de a mobiliza în mod sustenabil resursele financiare necesare şi de respectarea concomitentă a principiilor prudenţiale.
Noile prevederi vor intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial