BNR "se spală pe mâini" de Fondul Proprietatea

CĂTĂLIN BĂLAN
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Fondul Proprietatea / 8 septembrie 2006

Încercările Fondului Proprietatea de a deveni credibil se lovesc de încercările Băncii Centrale de a se dis-tanţa de imaginea Fondului Proprietatea. Pe lângă faptul că nu este func-ţional după aproape un an de la înfiinţare, Fondul se vede părăsit de instituţia care i-a furnizat trei experţi, în frunte cu actualul preşedinte al Fondului - Alexandru Pău-nescu.

"Fondul Proprietatea nu este autorizat de BNR şi nu are nicio legătură cu BNR", ne-a spus Adrian Vasilescu, purtătorul de cuvânt al BNR, adăugând că "nu mai avem nicio legătură cu Fondul după ce Guvernul ne-a rugat să-i împrumutăm trei experţi care sunt acum angajaţi ai Fondului Proprietatea".

Adrian Vasilescu a mai spus că "BNR nu are nicio legătură cu ceea ce se întâmplă acolo, nici potrivit legii, nici potrivit altor realităţi", făcând referire la controversele legate de activitatea Fondului.

Speculaţiile apărute în presă potrivit cărora credibilitatea BNR este afectată de imaginea controversată a Fondului Proprietatea sunt infirmate categoric de purtătorul de cuvânt al BNR: "Este o prostie să considerăm că este afectată credibilitatea BNR pentru legăturile cu Fondul Proprietatea deoarece dacă un român care munceşte în America face prostii pe acolo nu înseamnă că va fi afectată credibilitatea României".

Prima dată a fost aleasă CEC ca bancă depozitară a Fondului Proprietatea şi, ulterior, a fost schimbată cu BCR. Prin urmare, BCR trebuie să garanteze valoarea activului hotărâtă prin lege la 4 miliarde de euro.

Cristina Stihi, director de comunicare al Fondului Proprietatea, nu ne-a spus dacă a fost sau nu organizată o licitaţie pentru stabilirea băncii depozitare, precum şi criteriile de alegere a BCR. Domnia sa ne-a trimis la site-ul Fondului Proprietatea, la "rubrica Istoric", unde se preciza numai că "modificarea a fost realizată la cererea CNVM, prin care se solicita Fondului colaborarea cu o instituţie abilitată a fi depozitarul aces-tuia."

De asemenea, Cristina Stihi a spus că "nu are comentarii" la întrebările ce vizau modul în care se derulează negocierile cu viitorul manager al Fondului, precum şi la reţinerea BNR de a fi asociată în vreun fel cu Fondul Proprietatea.

Singurele realizări de până acum ale Fondului rămân selectarea societăţilor de avocatură ("Boştină", "Ţuca", "Popovici") şi a firmei de audit KPMG România. În rest, Fondul se luptă cu societăţile comerciale din portofoliu, cu proprietarii care trebuie să fie despăgubiţi, dar şi cu propria imagine.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb