BNR vrea o decizie asupra reducerii cotei TVA de la 24% la 20%, după discuţiile cu FMI din mai

Elena Deacu
Macroeconomie / 8 mai 2015

Guvernatorul Mugur Isărescu a declarat că Banca Naţională se aşteaptă la o decizie privind reducerea de la începutul anului viitor a cotei generale de TVA de la 24% la 20%, după discuţiile cu misiunea tehnică a FMI şi Comisiei Europene din a doua parte a lunii mai, întrucât este vorba de o "viziune".

"Nu avem (proiecţie a inflaţiei incluzând reducerea TVA la 20% - n.r.) şi motivaţia este următoarea: noi avem în vedere, şi nu numai ca speranţă, aproape ca certitudine, faptul că în urma discuţiilor care vor urma în ultima decadă a lunii mai cu misiunea tehnică a Fondului Monetar European şi a Uniunii Europene să se clarifice aici, la Bucureşti, nu în altă parte, această chestiune (reducerea cotei generale de TVA - n.r.), pentru că aici e vorba de o viziune", a afirmat Isărescu, răspunzând unei întrebări în cadrul conferinţei de prezentare a raportului asupra inflaţiei aprobat miercuri în şedinţa Consiliului de Administraţie.

El a arătat că piaţa nu are în prezent exces masiv de lichiditate, de aceea BNR a redus rezervele minime obligatorii pentru pasivele în lei ţinute de bănci, de la 10% la 8%, întrucât situaţia Trezoreriei din punct de vedere al disponibilului de lichiditate este foarte bună, de 17 miliarde lei, o sumă foarte mare în opinia guvernatorului.

"Asta reflectă o mai bună colectare a veniturilor, trebuie discutat serios în ce măsură este de durată şi reflectă o tendinţă de durată, cât din surplusul încasărilor vine dintr-un efort evident făcut pentru mai bună colectare, cât vine dintr-o schimbare de atitudine la nivelul contribuabililor", a mai spus Isărescu.

Şeful băncii centrale a punctat că există, pe de altă parte nerealizări la capitolul de cheltuieli, care trebuie analizate cu mare atenţie.

"În momentul când ştii că ai miliarde de cheltuit pe infrastructuri pentru ca această ţară să se poată conecta, (...) intrarea în zona euro înseamnă un pas şi mai mare. Noi suntem acum integraţi în Uniunea Europeană, în zona euro trebuie să te integrezi cu moneda, cu politicile, trebuie să fii integrat fizic cu infrastructurile, drumurile trebuie să fie de nivel european. Avem acum un masterplan, să vedem care e capacitatea noastră administrativă şi inginerească să construim acele drumuri", a afirmat guvernatorul BNR.

El a menţionat că trebuie schimbată şi mentalitatea, potrivt căreia nu se construiesc drumuri din lipsa banilor, însă când au existat bani tot nu s-a construit nimic.

"Mai e vorba şi de o schimbare de mentalitate, 20 de ani tot timpul, tot timpul nu facem drumuri că nu avem bani. S-a dovedit că avem bani şi nu facem drumuri. Păi drumurile se fac numai cu bani?! Se fac cu ingineri, cu oameni serioşi, cu capacitate administrativă. Aţi văzut o autostradă cu teancuri de bancnote? La sfârşitul anului, pentru că cică n-aveai bani, aveai bani de conservare şi puneai trei rogojini pe drum şi gata, s-a conservat drumul. Aici sunt conservări masive de concept", a mai spus Isărescu.

Astfel, guvernatorul vede necesară o discuţie serioasă şi tehnică cu experţii FMI şi ai Comisiei Europene, pentru a vedea în ce măsură reducerea TVA este fezabilă analizând toate aspectele implicate.

"(Pentru reducerea TVA) trebuie o discuţie serioasă cu Comisia Europeană şi FMI. Atunci ştim şi noi ceva mai concret, nu ne putem aventura singuri (BNR - n.r.) în a gândi o politică fiscală care nici nu este apanajul nostru, suntem cel mult un watchdog (câine de pază -n.r.)", a conchis şeful băncii centrale.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb