BOC - PREŞEDINTELE PARTIDULUI PREŞEDINTELUI Profeţia autoreflexivă

De aproape o jumătate de secol, de când LaPalombara şi Weiner au stabilit condiţiile definirii politologice a partidelor politice, principalul criteriu al diferenţierii între acestea şi grupurile de susţinere a unui "ministeriabil" (fie el preşedinte, prim ministru, ministru ori "baron") este "despărţirea" de liderul fondator, altfel spus capacitatea de a se transforma din organizaţii de "pradă" în instituţii stabile. Nu aces­ta pare să fie cazul PDL. Câtă vreme motto-ul Convenţiei Naţionale a PDL a fost "parteneriatul privilegiat între partid şi preşedintele României" - pe care chiar preşedintele îl afirma înlăcrimat şi la limita Constituţiei - partidul a "ales" să urmeze calea bătătorită deja de PSD în trecut şi să rămâ­nă un partid personalizat. Nici astăzi PSD nu se poate despărţi de liderul său fondator, Ion Iliescu, iar traiectoria partidului se resimte. Rămânând prizonierul lui Traian Băsescu, PDL îşi leagă viitorul de traiectoria aces­tuia. Întreaga Convenţie naţională a arătat că de acum înainte conducerea partidului trece cu totul la Palatul Cotroceni. De altfel, nici nu avea prea multe alternative, căci PDL avea de ales între a-şi asuma o linie proprie sau a se subordona total lui Traian Băsescu, mizând astfel pe un fel de profeţie autorealizatoare atât de dragă strategilor apropiaţi de Traian Băsescu. Ori, prin definiţie, de la creatorul acestei teorii -Robert Merton, încoace, profeţia autorealizatoare presupune un efect psihologic produs de un enunţ care, chiar dacă neadevărat, ar trebui să modifice realitatea socială. Iar PDL e în poziţia de a spera că şi de data aceas­ta profeţia se va realiza!

La Convenţia sa Naţională, PDL a lăsat să transpară imaginea de partid personalizat, fără voinţă proprie şi pentru care instituţionalizarea nu numai că nu este un obiectiv, ci pare mai degrabă un pericol.

De aici provenea şi crisparea vizibilă a susţinătorilor lui Vasile Blaga şi siguranţa afişată a celor a lui Emil Boc. Căci prezenţa tutelară a lui Traian Băsescu era menită să despartă definitiv apele. Şi dacă, cu toate acestea, 500 de delegaţi nu au votat cu Emil Boc, partidul se arată fracturat. Iar obsesivul discurs despre unitate, o altă profeţie autorealizatoare, dovedeşte cât de precară este organizaţia în acest moment.

Ori, unitatea a fost pusă deja sub semnul întrebării câtă vreme imediat după ce a aflat rezultatele scrutinului, Emil Boc a pus semnul egalităţii între Vasile Blaga, cu 499 de voturi, şi Theodor Paleologu, cu 24 de voturi. Abia după aceea şi după un probabil impuls extern a fost negociată acoperirea proporţională a poziţiilor de conducere în partid. Doar că aceasta nu rezolvă problema divergenţelor de fond.

Execuţia exemplară a lui Vasile Blaga, pusă la punct în laboratoarele Cotroceniului, ar trebui să conducă la refacerea imaginii partidului. Un partid care s-ar înnoi, aducând nume noi în conducerea sa. Tocmai de aceea Cotroceniul nu are altă alternativă decât să preia direct conducerea partidului şi va trebui să suplinească absenţa unui organizator capabil la conducerea sa.

Emil Boc a rămas în fruntea PDL