"Boromir Prod" estimează un profit mai mic în 2009, din cauza ieftinirii cerealelor

Ş.C.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 6 mai 2009

Conducerea companiei de morărit şi panificaţie "Boromir Prod" Buzău (simbol bursier SPCU) a previzionat, pentru 2009, un profit net de 5,59 milioane de lei, cu aproape 17% mai mic faţă de cel obţinut anul trecut. În acelaşi timp, reprezentanţii "Boromir" se aşteaptă ca veniturile societăţii să se diminueze, în 2009, la 215,31 milioane de lei, cu 15% faţă de anul anterior.

" Am previzionat că, anul acesta, preţul cerealelor se va ieftini, afectând, astfel, una dintre principalele noastre activităţi, morăritul", a declarat, ieri, Constantin Sava, directorul general al "Boromir Prod Buzău", cu ocazia deschiderii şedinţei de tranzacţionare a titlurilor SPCU la Bursa de Valori Bucureşti.

Pentru 2009, administratorii "Boromir" se aşteaptă la o reducere de 15,07% a cheltuielilor totale, la 205,65 milioane de lei, faţă de 245,69 milioane de lei, cât au fost anul trecut.

Totodată, conducerea companiei speră să obţină, în 2009, un profit din exploatare de 8,75 milioane de lei, cu 11,54% mai mic faţă de cel înregis­trat anul trecut.

Deşi investiţiile majore în societate au fost efectuate în ultimii trei ani, acţionarii companiei, au decis, în Adunarea Generală de la finele lunii trecute, să repartizeze peste 4,78 milioane de lei pentru investiţii în utilaje şi mijloace de transport şi încărcare.

Acţionarii societăţii nu au aprobat, în schimb, programul de răs­cumpărare a propriilor acţiuni.

"Boromir Prod" Buzău are o valoare de piaţă de 39,42 milioane de lei, potrivit preţului mediu de 0, 319 lei/acţiune, înregistrat în şedinţa bursieră de ieri. Societatea cu răs­pundere limitată "Boromir Ind" deţine peste 61% din acţiunile SPCU.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb