Gigantul media american "Meredith" a încheiat un acord definitiv privind vânzarea brandului media Time miliardarului Marc Benioff şi soţiei sale Lynne, valoarea tranzacţiei fiind de 190 de milioane de dolari în numerar, transmite Reuters.
"Meredith" a anunţat duminică faptul că familia Benioff a achiziţionat Time în nume personal, iar tranzacţia nu are legătură cu firma "Salesforce.com" Inc., unde Marc Benioff este preşedinte şi cofondator.
Marc şi Lynne Benioff nu se vor implica în operaţiunile zilnice sau în deciziile jurnalistice, care vor continua să fie luate de actuala echipă de conducere a revistei, a anunţat compania, potrivit Agerpres.
Ca parte a tranzacţiei, "Meredith" va furniza timp îndelungat soţilor Benioff diverse servicii, precum realizarea de abonamente, marketing, achiziţia de hârtie şi print.
"Meredith" urmează să folosească câştigurile obţinute în urma tranzacţiei pentru reducerea datoriei, care ar urma să scadă cu un miliard de dolari în 2019.
La începutul acestui an, "Meredith" a anunţat că va plăti 2,8 miliarde de dolari în numerar pentru preluarea grupului "Time" Inc., într-o tranzacţie sprijinită de fraţii miliardari Koch.
"Meredith", care deţine titluri precum Family Circle, Better Homes & Gardens, va obţine acum şi controlul asupra revistelor People, Sports Illustrated şi Fortune.
"Meredith" a mai încercat în 2013 să cumpere Time. Entitatea combinată dintre brandurile Meredith şi Time va avea 135 de milioane de cititori.