BREXIT- PRIMA CONFERINŢĂ DIN ROMÂNIA POPORUL, REGATUL... COROANA!

Opinia Cititorului ( 17 )

1. 1.  fără titlu
   (mesaj trimis de anonim în data de 28.06.2016, 01:13)

   Ciudat articol. Acum vreo doua zile infiera pe Cameron ca a pus poporul sa se exprime. Acum are deschiderea sa citeasca ceva in semnificatia votului. Oare care dintre ele este gresit?

   1. 1.1.  fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
      (mesaj trimis de anonim în data de 28.06.2016, 02:26)

      Aici relateaza ce au spus participantii la conferinta.

      1.2.  Lecturi (răspuns la opinia nr. 1)
      (mesaj trimis de Autorul în data de 28.06.2016, 10:40)

      Stimate si bunule cititor Anonim

      Oricine citeste textul articolului meu poate constata ca 'infierarea' lui Cameron, ceea ce consider inacceptabil pentru orice politician, cu atit mai mult pentru unul cu raspunderile Prim Ministrului nu se refera la faptul ca a consultat poporul, ci la faptul a degradat un instrument al democratiei in modul cel mai josnic manipulatoriu, pentru propriul interes, politic, si nici decum ca sa afle ce vrea poporul, convins ca rezultatul nu poate fi decit cel in favoarea raminerii in UE. Un fel de Petrica si lupul care s-a jucat cu satenii, tot chemindu-i in ajutor fara sa il ameninte nici o primejdie, pina in ziua cind a venit lupul si la chemarea lui nu s-a mai aratat nimeni!!!

      Nu referendumul a fost greseala, ci modul descalificant, politic si etic, in care a fost instrumentalizat in interesul pur pesonal al unui om politic. 

      1.3.  corect spus (răspuns la opinia nr. 1.2)
      (mesaj trimis de eu în data de 28.06.2016, 10:48)

      pana la urma ati spus lucrurilor pe nume, daca altfel nu s-a inteles.

   2.  Batrani care au votat afara sunt tineri care au
   (mesaj trimis de anonim în data de 28.06.2016, 07:24)

   Votat pt uE. E crudul adevar.

   1. 2.1.  fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
      (mesaj trimis de Cristi C în data de 28.06.2016, 11:02)

      Un alt crud adevar este acela numeric. Prezenta la vot a fost de 72%. Restul nu a gasit ca UE merita efortul de a vota chiar prin corespondenta. Cei care au votat iesirea sunt 37% din electorat. Daca ii mai includem si pei cei absenti, 65% dintre britanici nu dau doi bani sau chiar resping fara echivoc aranjamentul politic numit EU.

      2.2.  fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
      (mesaj trimis de anonim în data de 28.06.2016, 13:06)

      Cei 72% conteaza.

      100% doar la noi s-a apropiat dupa 89

      2.3.  fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.2)
      (mesaj trimis de anonim în data de 28.06.2016, 13:27)

      este despre simbolistica, nu matematica

      2.4.  fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.2)
      (mesaj trimis de Cristi C în data de 28.06.2016, 13:36)

      Daca vrei sa sustii ca cei 28% nu conteaza pentru ca nu exista, este fals. Absenteismul are o semnificatie. Acei oameni exista. In Australia, prezenta obligatorie a dus la o participare de 94% in 2013. Daca o amenda ii scoate din case, atunci ii poate scoate si idealul prezentei UK in UE. Nu i-a scos. Deci UE nu conteaza pentru doi din trei britanici. Aceasta este realitatea.

      2.5.  un contra-proiect hegemonic la cel neo-liberal (răspuns la opinia nr. 2)
      (mesaj trimis de Silvia în data de 28.06.2016, 14:23)

      3. Guvernanţa globală umană ca un contra-proiect hegemonic, din perspectiva societăţii civile europene

      În prima secţiune se subliniază necesitatea de a crea un sistem pentru a evita acuzaţiile şi abordarea de sus în jos a guvernării globale.Secţiunea a doua se ocupă de conflictul dintre interesele pe termen lung şi pe cele termen scurt, valorile comune ale actorilor implicaţi în politica internaţională. Dezvoltarea sustenabilă şi securitatea umană transformă conceptul de guvernanţă globală în cel de guvernanţă umană; secţiunea a treia va încerca să explice perspectivele guvernanţei umaniste. 

      Articolul va prezenta numai ideile generale, deoarece tema necesită mai mult spaţiu. Noi am acordat mai mult spaţiu perspectivei securităţii umane, care ar trebui să facă parte din noua identitate de securitate a Europei, abordarea civilă (vezi forţele de pace non-violente ce formează o reţea, formând o punte între SUA şi Europa). 

      Pentru a găsi un sistem de guvernare globală umană, avem nevoie întâi de o constituţie elaborată în jurul următoarelor funcţii: dezarmarea, apărarea drepturilor omului, dreptate socială, protecţia mediului, dezvoltare economică şi socială şi reglementarea proceselor internaţionale, cum ar fi: comerţul, transportul şi comunicaţiile. Ceea ce este esenţial pentru noul model de ordine mondială este angajamentul în direcţia valorilor umane de bază, ca şi criterii fundamentale ale ordinii mondiale. Acestea încep cu problemele comune şi apoi formează instituţiile funcţionale pentru a face faţă problemelor. In competiţia de astăzi dintre statele-naţiuni, acele valori care vin în conflict cu obiectivele de securitate naţională au puţine şanse să devină operative pe o scară semnificativă. 

      Punctul de pornire pentru fiecare model de guvernanţă este necesitatea de a avea un numitor comun. Dezvoltarea durabilă şi securitatea umană pentru toţi actorii sistemului internaţional şi dreptul la dezvoltare pot constitui cuvintele cheie, concepte integratoare pentru toate necesităţile umane. În dezbaterile politice publice, puţini îşi susţin deschis interesele. Totul este mascat în termenii interesului general. 

      Secţiunea a treia se ocupă de guvernanţa umană, concept opus geoguvernării. Geoguvernanţa umanistă este varianta preferata celei de geoguvernare. Geoguvernanţa umană nu este o structură care să fie copiată, ci un proces de angajare bazat pe principiul non-violenţei. Guvernanţa umană este o formă preferată de guvernare, fiind un proces şi un obiectiv, care accentuează realizarea unor drepturi complexe pentru toate popoarele planetei. Trebuie să vă avertizăm că pasivitatea noastră va asigura triumful concepţiei G-7 (8) asupra viitorului omenirii. Perspectiva guvernanţei umaniste este urgentă. 

      În ansamblu, guvernanţa umană accentuează criteriile axate pe oameni, cuantificate ca declin al sărăciei, violenţei şi poluării şi prin aderarea crescandă la drepturile omului şi la practicile constituţionale. Perspectivele de guvernanţă umanistă pun accentul pe responsabilitatea elitelor şi participarea popoarelor lumii şi reprezentanţilor aleşi direcţi ai acestora. Este necesar să se exploreze sensul guvernanţei umaniste într-o serie de contexte conceptuale şi politice, ca şi unele implicaţii ale contra-proiectelor pentru a elabora geoguvernanţa în moduri benefice decât cele ce rezultă din forţele pieţei globale.  

      Dacă globalizarea a adus aspecte negative, aspectul pozitiv al globalizării constă în crearea unei societăţi civile, lupta pentru mai multă democraţie şi o mai mare dreptate socială.

      2.6.  fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.4)
      (mesaj trimis de anonim în data de 28.06.2016, 16:56)

      Parlamentul Britanic a spus ca nu conteaza. Era bun di cu 10% prezenta la vot si cum iesea. Daca nici amenda nu a facut 100% ce sa mai spunem.

      Cred ca fiecare votare trebuie sa fie 50% +1 vot sa fie valid. Asa trebuie sa fie si la noi, Iliescu a schimbat-o.

      Birocrati de peste tot trebuie sa o puna in aplicare si sa scoata termenul de doi ani, 30 de zile maxim, cum e la noi cand se schimba presedintele tari. 

      2.7.  fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.5)
      (mesaj trimis de anonim în data de 28.06.2016, 17:03)

      Ce spui tu e teorie.

      Lumea se conduce pe sistemul imperiu-popoare subjugate cu razboi. 

      2.8.  fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.6)
      (mesaj trimis de anonim în data de 28.06.2016, 18:03)

      Nu pot fi 100%. Mai sunt unii scuzati, precum cei aflati la terapie intensiva sau in coma. Persoanele spitalizate pe fond nervos. Scafandrii aflati sub apa in ziua votului. Persoanele disparute in accidente aviatice sau aflate in tranzit, etc. 100% nu se va atinge niciodata. Dar 94% este foarte sus si poate fi considerata o referinta de rata de participare.

      2.9.  fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.8)
      (mesaj trimis de anonim în data de 28.06.2016, 18:18)

      72% e foarte mult

      Ma deranjeaza marja de 2 ani. 

   3.  alternativa la neo-liberalismul incetatenit
   (mesaj trimis de Salomeea în data de 28.06.2016, 14:15)

   Am putea conchide că o civilizaţie, cu cât avansează pe calea sacrificării idealurilor şi valorilor în favoarea intereselor sale, cu atât este mai perversă şi degenerată. O “civilizaţie” care îşi subordonează valorile intereselor, comod şi fără scrupule, nu merită să fie numită civilizaţie. Indiferent cum poate evolua sub aspect material, va rămâne o civilizaţie goală, fără o bază moral-spirituală. În acest sens, politica mondială se deplasează de pe axa orizontală dreapta–stânga, pe o axa verticală, de la valorile economice materialiste la valorile ecologice, feministe, spirituale şi “lupta” centrală pentru a asigura bunăstarea şi resursele generaţiei următoare.

   Trebuie elaborat un proiect hegemonic în jurul problemelor unui sistem de securitate umană, via UE, şi o strategie economică, ce ia în consideraţie standarde corespunzătoare sociale şi de mediu şi faptul că implicarea totală este mai importantă decât eficienţa, competiţia şi un înalt nivel de dezvoltare economică. În acest sens, este important să se conteste inteligenţa neo-liberală, care a dobândit un statut de adevăr natural în procesele de globalizare. Acest lucru nu va fi uşor şi necesită un război de poziţie. Trebuie fondate instituţii care să asigure platforma pentru intelectuali şi pentru dezvoltarea şi promovarea unei alternative la neo-liberalismul încetăţenit. Miniştrii şi reprezentanţii au accentuat rolul crucial al ONG-urilor ca actori principali şi parteneri în dezvoltarea, susţinerea şi implementarea securitătţi umane . Problema este dacă aceste forţe sociale sunt pregătite să facă faţă procesului hegemonic actual al neoliberalismului încetăţenit. Să rezumăm care ar fi aceste forţe potenţiale din Europa şi contribuţia lor la această coaliţie deja în formare, înainte de a răspunde la această întrebare: 

   •Grupurile de presiune – Redistribuţia beneficiilor şi pierderilor rezultând din activităţile de lobby şi grupurile de presiune influente din CEEC şi UE pot afecta poziţiile câştigătorilor şi perdanţilor. 

   •Sindicat ele – Coperarea intensivă dintre sindicate în interiorul Europei, inclusiv la nivel de sector: în coordonarea în privinţa salariilor, condiţiilor de muncă şi reglementărilor sociale, completată cu coordonarea mult mai strânsă a politicilor economice naţionale şi sociale, depăşind soluţiile neo-liberale. 

   •Statele -naţiuni – în special elitele care iau deciziile, pot fi gata să participe la această coaliţie cu idei noi, care le pot relegitima autoritatea, deoarece nici chiar cele mai puternice state-naţiuni nu mai pot indeplini scopul pentru care au fost create, deci nu mai sunt legitime. 

   Ceea ce este comun pentru toţi actorii este criteriul de dezvoltare umană, care este lăsat la în umbră, ca fiind “de durată”. Aici, durata este realitatea pe termen scurt. Mai degrabă, această durată este prezentă până când se va dezvolta un sistem global de securitate, cu instituţii funcţionale, în care criteriile justiţiei legislative corespund celor ale justiţiei sociale.

   4.  Noua paradigmă a securităţii umane
   (mesaj trimis de Peneleope în data de 28.06.2016, 14:28)

   1. Noua paradigmă a securităţii umane ca numitor comun al tuturor actorilor europeni în confruntarea cu provocările curente

   Acest capitol al articolului se ocupă de conceptul de securitate umană şi de impactul potenţial pozitiv al acestuia asupra calităţii vieţii. 

   În prima secţiune, necesitatea redefinirii securităţii umane este plasată în context internaţional; a doua încearcă să definească securitatea umană şi a treia, arată importanţa securităţii umane privită prin prisma transformării perdanţilor prin integrarea europeană în câştigători, ca o potenţială modalitate pentru un scenariu pozitiv al integrării, ca un joc între câştigători. 

   “Politicil e mondiale nu trebuie privite ca un proces îngheţat din punct de vedere istoric, al statelor însetate de putere, ci ca un proces dinamic de interacţiune între indivizi, grupuri, state şi instituţii internaţionale, toate fiind capabile să îşi adapteze simţul propriului interes.”  

   După Războiul Rece, conceptul militarizat de securitate a fost contestat de concepte multi-faţetate şi holistice ca securitate umană, concept căruia îi lipseşte o definiţie clară şi orice măsuri stabilite de comun acord. Trebuie să semnalăm faptul că prin securitatea militară nu s-a asigurat securitatea teritorială a unui stat-naţiune. Prăbuşirea aşa-numitului comunism şi hegemoniei sovietice în Europa Centrală şi de Est a îndepărtat pericolul militar imediat. Înlocuirea ameninţărilor militare majore din est cu ameninţările multidimensionale la nivele multiple a generat o mare instabilitate a sistemului European de securitate, care nu a fost pregătit să se ocupe de aceste aspecte, din punct de vedere al competenţelor, strategiilor şi instituţiilor.  

   Deoarece europenii se confruntă cu atâtea provocări privind securitatea şi oportunităţile promiţătoare, toate concurând şi solicitând mai multă atenţie şi resurse mai mari, va fi dificil să ne ocupăm de ameninţările netradiţionale. Totuşi, unele dintre acestea nu vor fi ignorate pentru mult timp. Securitatea individuală nu mai poate fi satisfacută numai prin măsuri militare; este necesară o înţelegere multidimensională. 

   Securitate a umană este dificil de realizat în sistemul internaţional existent, dominat în special de state suverane. Un sistem axat pe state nu poate asigura securitatea şi bună-starea, aşa cum s-a arătat în analiza primelor două capitole. Statele-naţiuni riscă să-şi piardă suveranitatea externă şi internă. Conform logicii noastre privind securitatea umană, statele-naţiuni trebuie să-şi reordoneze priorităţile; problema este: după ce criterii? Acestea ar putea fi: suveranitatea persoanei umane, participarea la luarea deciziilor şi răspunsul la necesităţile umane neîndeplinite.  

   Următoarele probleme trebuie să constituie prioritatea guvernelor şi organizaţiilor internaţionale: sărăcia, locuinţele, îngrijirea sănătăţii, educaţia, locurile de muncă, mediul, prevenirea războaielor, prevenirea crimei, grija pentru bătrâni, justiţia rasială, drepturile femeilor, libertatea religioasă, reformele dreptului penal, planificarea urbană, populaţia, participarea democratică, prevenirea alienării şi dependenţei de droguri. 

   Majoritatea liderilor ar insista asupra faptului că ei personal îmbrăţişează ordinea de zi de mai sus. Totuşi, în practică, aceste probleme sunt subordonate priorităţilor de securitate naţională. În actualul sistem mondial, strategiile naţionale, dezvoltate în primul rând în jurul criteriilor de mai sus, ameninţă capacitatea de supravieţuire a naţiunilor. 

   Luminile dezvoltării umane vor rămâne stinse pentru majoritatea omenirii până la apariţia unei ordini mondiale. Este important să subliniem că nu pledăm pentru o mobilizare constantă în scopul securităţii naţionale. Este mai degrabă o problemă de recunoaştere a realităţii că actualele priorităţi şi reguli elitiste nu se datorează în primul rând demonilor personali sau ideologici. Lumea nu mai are nevoie de demonologie. Ceea ce este necesar este obiectivitatea – nu raţionalizarea acceptării fataliste a unui status quo, ci identificarea tuturor surselor lipsei de putere: a liderilor, dar şi a cetăţenilor. Modul de a determina apusul acestui status quo constă în focalizarea exclusivă pe lipsa de putere a oamenilor şi a faptului că ne bazăm pe demonologie în detrimentul unei analize holistice. 

   Definiţia problemelor de securitate, modul în care acestea sunt analizate şi politicile ce decurg de aici au fost roadele atmosferei ideologice şi geopolitice dominante în perioada Războiului Rece. Conceptul de securitate are o puternică bază politică şi se schimbă în funcţie de aceasta. 

   Securitatea continuă să fie calculată prin gradul de “capacitate distructivă deţinuă în raport cu un presupus inamic. Realizarea securităţii pe plan global se reduce în mare măsură la controlul graniţelor statului teritorial – capacitatea de a menţine persoanele, ideile şi lucrurile nedorite în afară şi ceea ce se doreşte în interior. 

   În măsura în care securitatea este globalizată, aceasta este asociată cu stabilirea condiţiilor care permit extinderea produsului planetar brut şi stimulează dezvoltarea comerţului mondial într-un cadru stabilit de politicile care generează tripla încriminare.” 

   Ceea ce este remarcabil în legătură cu această imagine geopolitică a securităţii este durabilitatea, care traversează distincţia anterioară dintre geopolitica modernă, axată pe state şi geopolitica post-modernă, axată pe pieţe. Absenţa unei autoreflecţii critice este îngrozitoare. Ceea ce trebuie să recunoaştem aici, printre alte perspective incitante, este relevanţa vocilor feministe din întreaga lume în elaborarea altor răspunsuri la problemele prezente. Revizuirea conceptului de securitate este crucială pentru toate iniţiativele societăţii civile globale şi elaborarea unei politici globale, conform criteriilor de guvernare umană. 

   Subrahmanyam identifica acest element de necesitate în următorul pasaj: 

   “Sau umanitatea se uneşte pentru a supravieţui, sau trebuie să se confrunte cu un viitor sumbru. Nu există alternativă la strategia privind o lume non-violentă, dacă vrem ca generaţiile viitoare să supravieţuiască. Noi, cei din această generaţie trebuie să optăm. Ori devenim salvatorii posterităţii, ori devenim călăii acesteia. Ori optăm pentru viaţă, ori distrugem viitorul omenirii.”  

   Acesta este sensul urgenţei pe care il afirmăm aici. De asemenea, să surclasăm ideea că democratizarea continuă, depinde de stabilirea unei securităţi, care constituie o ruptură radicală cu percepţiile şi practicile care au fundamentat geopolitica în istoria modernă.  

   Este evident că a iniţia o discuţie despre securitate, în această notă radicală, înseamnă a pune în lumină distanţa ce separă această poziţie de gândirea predominantă din nord şi de concepţia majorităţii elitelor ce guvernează în Sud. Şi este la fel de predictibil faptul că acest punct de vedere va fi ignorat, ca fiind “utopic”. Pentru a răspunde în mod util la provocarea cu care ne confruntăm, este necesar să mobilizăm curajul intelectual şi politic pentru a face faţă profunzimii şi proporţiilor problemei ce stă în faţa umanităţii.  

   Ce înseamnă exact termenul de securitate umană şi de ce este aşa importantă securitatea umană într-un scenariu optimist de integrare. Ce este securitatea umană? «Există două aspecte ale securităţii umane – eliberarea de frică şi eliberarea de lipsuri. Eliberarea de lipsuri nu este cu nimic mai puţin importantă decât eliberarea de frică, deoarece obiectivele acesteia constau în asigurarea supravieţuirii şi demnităţii indivizilor ca fiinţe umane. În raportul asupra dezvolării UNDP 1994, care a făcut epocă, s-a discutat conceptul de securitate umană şi s-au identificat şapte principale categorii de securitate umană – securitate economică (sau eliberarea de sărăcie); securitatea alimentară (eliberarea de foame); securitatea sănătăţii (eliberarea de boală); securitatea mediului (disponibilitatea apei curate şi a aerului curat, de exemplu); securitatea personală (eliberarea de violenţă, crimă, droguri); securitatea comunităţii (libertatea de a participa la viaţa de familie şi a unui grup etnic) şi securitatea politică (libertatea de exercitare a drepturilor fundamentale ale omului)».  

   Conceptul de securitate umană este în strânsă legătură cu noul model social european şi conceptul de dezvoltare durabilă. El reprezintă o paradigmă care se referă la vulnerabilităţile globale ale omenirii, al cărui principiu central este desemnarea individului ca subiect central al eforturilor de securitate. Acest concept este plasat de către teoreticieni într-o poziţie antagonică conceptului tradiţional de securitate naţională. Se încearcă să se demonstreze faptul că o viziune a securităţii centrată pe individ este imperativă pentru a obţine stabilitatea naţională, regională şi globală. 

   Acest concept a apărut după încheierea Războiului Rece, ca rezultat al unei perspective multidisciplinare a conceptului de securitate şi care opera cu instrumente ale diferitelor domenii, precum: relaţiile internaţionale, studiile strategice şi drepturile omului.  

   Securitatea umană reprezintă un obiect de studiu în multe universităţi din lume, ca parte integrantă a studiilor asupra drepturilor omului, a relaţiilor internaţionale şi a globalizării. 

   Definiţia cuprinsă în Programul de Dezvoltare a Naţiunilor Unite, atrage printre altele atenţia asupra necesităţii de a extinde aria conceptuală a securităţii globale: securitate economică, alimentară, medicală, politică, personală, comunitară şi de mediu. 

   Securitatea economică presupune asigurarea unui venit de bază pentru fiecare individ, în urma prestării unei activităţi productive şi remunerate sau prin recurgerea la un fond public al asigurărilor sociale. În acest sens, se poate constata că numai o treime din populaţia globului se bucură de securitate economică. Probleme legate de insecuritatea economică se pot întâlni atât în ţările în curs de dezvoltare, cât şi în cele dezvoltate. Şomajul este considerat unul dintre factorii principali care stau la baza tensiunilor politice şi a violenţelor interetnice. 

   Securitatea alimentară, cere ca toţi oamenii să aibă deopotrivă posibilitatea fizică şi economică de a avea asigurată hrana necesară. Existenţa hranei la nivel mondial nu constituie o problemă, ci distribuţia alimentelor. Acest lucru este legat şi de puterea de cumpărare. 

   Securitatea medicală are drept ţintă garantarea unei protecţii elementare a oamenilor faţă de boli şi de un stil de viaţă nesănătos. Acest lucru se datorează malnutriţiei, lipsei de apă potabilă şi insuficienţei serviciilor medicale. 

   Securitatea mediului înconjurător are în vedere protecţia populaţiei faţă de dezastrele naturale, dar şi de deteriorarea continuă a mediului înconjurător. Dacă în ţările dezvoltate ameninţarea de mediu este reprezentată de poluarea atmosferică, în ţările în curs de dezvoltare lipsa accesului la apă curată reprezintă principala ameninţare. 

   Securitatea personală are ca scop protejarea indivizilor în cazul agresiunilor fizice, fie că acestea provin din alt stat, a propriului stat sau a unor indivizi violenţi. 

   Securitatea comunitară are drept ţel împiedicarea degradării şi pierderii relaţiilor interumane tradiţionale şi a valorilor comunităţii. Comunităţile tradiţionale, cum sunt grupurile etnice sau religioase, sunt frecvent ameninţate.  

   Securitatea politică are în vedere măsura în care indivizii trăiesc într-o societate în care drepturile omului sunt respectate. Violările aduse drepturilor omului sunt mai numeroase în timpul perioadelor de instabilitate politică. 

   Securitatea umană priveşte individul. De data aceasta nu se mai poate vorbi de un singur actor statal, realizarea securităţii umane implicând o largă participare şi a altor categorii de actori, cum ar fi: organizaţiile regionale şi internaţionale, organizaţii non-guvernamentale şi comunităţi locale. 

   Securitatea umană ar trebui să asigure pe lângă protecţie, incluzând o capacitare a indivizilor să identifice şi să implementeze soluţii în întâmpinarea ameninţărilor la adresa propriei securităţi.  

   Suveranitatea se caracterizează sub două aspecte – cel intern, ce prezumă supremaţia puterii de stat şi cel extern, ce prevede independenţa în relaţiile internaţionale. 

   Suveranitatea este simbolul independenţei de jure, a supremaţiei şi puterii statului, iar puterea este exercitată nemijlocit de către stat. Statul este un ”mecanism” dotat cu o putere de comandament şi nu este identic cu noţiunea popor, mai exact societatea ”dă naştere acestui aparat”, întreţinând legături strânse cu el. Este clar că în lipsa poporului nu există stat cu putere de comandament, dar considerăm că propriu-zis, termenul suveranitate de stat apare drept probă în susţinerea teoriei care pledează că suveranitatea aparţine statului.  

   De ce este importantă securitatea umană pentru un scenariu optimist de integrare? Care este tendinţa în Europa privind fractura socială generată de globalizare? Orice concepţie echilibrată admite că succesul Europei a fost susţinut de soluţiile sociale care au permis echitatea şi eficienţa. Relaţiile cu angajatorii în cadrul instituţiilor şi procesele asociate cu acest model de dezvoltare sunt tensionate. Acestea suferă din cauza crizei de funcţionalitate economică şi pentru că nu sunt aliniate cu noile structuri economice şi modele de viaţă socială, în curs de apariţie. În pofida forţelor sociale care se identifică cu valorile modelului social European, există o tendinţă de a apăra instituţiile moştenite şi de a nu construi noi forme de solidaritate socială compatibile cu complexitatea vieţii economice moderne. În cartea sa, Paul Teague subliniază că “orice inovaţii trebuie să abordeze trei teme importante: democratizarea EU, viitoarea asociere dintre statele-naţiuni şi cetăţenia europeană şi reforma instituţională a guvernării pe piaţa forţei de muncă”. 

   Conform unei predicţii generale, guvernele europene vor avea în curând de ales între o piaţă liberă şi o societate liberă, prioritatea fiind dreptatea socială; plasarea organizării societăţii după activitatea de afaceri nu poate constitui un model eficient de competiţie economică. Jocul politic dintre Europa neo-liberală şi Europa socială este încă în curs de desfăşurare. Principalele repere, conform cărora s-ar putea verifica dacă securitatea umană a fost revizuită, ar fi: reducerea şomajului, un mai larg acces la piaţa forţei de muncă şi locuri de muncă mai democratice, cu un grad mai ridicat de participare. Unele preocupări orientate spre securitatea umană nu pot fi ascunse unui scrutin critic. Performanţele guvernelor şi organizaţiilor internaţionale vor fi judecate din ce în ce mai mult prin măsura în care se ocupă serios şi eficient de problemele de securitate umană. Sper că Europa va putea îmbina din nou eficienţa economică cu dreptatea socială, într-o perspectivă feminină, diferită de perspectiva masculină anglo-saxonă

   5.  nationalism, eurospecticism/ populism
   (mesaj trimis de Salomeea în data de 28.06.2016, 15:27)

   Presupunerea că aderarea la UE este stabilizatoare pentru sistemul politic al noilor democraţii pare că operează cel mai eficient în faza de pre-aderare. După aderarea la UE există o satisfacţie generală pentru intrarea în Europa, pentru a se putea opune celor care timp de o jumătate de secol au construit-o fără a lua în seamă partea de Est. Naţionaliştii populişti par să arate natura Europei pe care o concep ei (o “Europă a statelor-naţiune suverane”, o “Europă creştină” opusă uneia materialiste, decadente, permisive, supra-naţionale).

   Atât populismul, cât şi euroscepticismul sunt legate de deficitul democratic datorită aşteptărilor utopice de la integrarea europeană, văzând în UE caracteristicile pozitive ale capitalismului, democraţiei şi comunismului: ocuparea deplină a forţei de muncă, nivelul ridicat de trai, prosperitate şi productivitate, libertate şi nivel scăzut al infracţionalităţii. Instituţiile democratice nu au fost capabile să asigure toate aceste aşteptări exagerate. 

   Dacă izbucniri ale turbulenţei populiste urmau să aibă loc în această regiune pe scară largă, ele ar avea potenţialul să submineze centrul democratic pe care se bazează majoritatea politicii de securitate U.S. contemporană. 

   Faza 1: Majoritatea schimbărilor globale şi/sau regionale subminează instituţiile din democraţiile reprezentative. 

   Faza 2: Liderii populişti apar pentru a reflecta tensiunile şi nesiguranţa împărtăşite de “oamenii” din aceste democraţii. 

   Faza 3: Noi “clustere” regionale de ţări conduse populist formează în jurul intereselor comune sau chiar a noilor ideologii. 

   Faza 4: Izbucniri de turbulenţă populistă au loc în şi între aceste ţări. 

   Faza 5: Noi provocări ale securităţii apar rapid pentru Statele Unite