BREXIT Va reuşi Marea Britanie să valorifice această şansă istorică?

Incertitudinea cu privire la rezultatul referendumului din Marea Britanie a fost înlocuită cu alta. Nimeni nu pare să ştie ce înseamnă Brexit-ul pentru viitoarea configuraţie a relaţiilor comerciale sau a libertăţii de mişcare a persoanelor.

Reprezentanţi ai statelor europene şi ai marilor companii spun că "Brexit-ul reprezintă mai mult decât un apel la trezire". Chiar aşa? Oare de unde vine această speranţă, când majoritatea liderilor europeni, inclusiv veteranii care nu doresc să renunţe la scaune sub nicio formă, nici măcar nu ştiu ce i-a lovit?

După publicarea rezultatelor finale ale votului, premierul italian Matteo Renzi a scris pe Twitter că "trebuie să schimbăm UE pentru a o face mai umană şi mai dreaptă", în condiţiile în care "votul pentru Brexit este în întregime vina dispreţului pentru democraţie şi raţiune al clasei politice din UE", după declară Yanis Varoufakis, fostul ministru de finanţe al Greciei.

Cei mai mulţi dintre politicienii europeni care deplâng alegerea electoratului britanic fac parte din aceeaşi generaţie care a înclinat balanţa votului în favoarea ieşirii din UE. Atât în presa noastră cât şi în cea internaţională, britanicii de peste 50 de ani au fost acuzaţi de egoism, deoarece nu au luat în considerare evoluţiile pe termen lung, ale căror efecte le vor suporta tinerii.

Oare nu este curios că acelaşi raţionament nu s-a aplicat şi nu se aplică şi în cazul alegerilor naţionale, unde votul pensionarilor şi al celor care se apropie de vârsta pensionării merge, de obicei, către cei care promit măriri de pensii şi alte ajutoare sociale, care vor fi plătite de populaţia activă?

Modelul încrederii economice al analistului american Martin Armstrong arată că vârful puterii şi influenţei Uniunii Europene a fost atins în 2004, iar de atunci nimic nu a oprit declinul. Armstrong consideră că decizia de ieşire din UE a fost cea corectă, comparând-o cu debarcarea la timp de pe Titanic.

Acum noului guvern de la Londra nu îi mai rămâne decât să valorifice această şansă istorică, inclusiv prin stabilirea unor noi baze de colaborare în cadrul Commonwealth-ului şi întărirea schimburilor comerciale cu noii poli de putere la nivel mondial.

Deosebit de important este şi răspunsul în faţa reacţiilor negative şi "sancţiunilor" pe care ar putea să le impună Uniunea Europeană, sub forma tarifelor sau barierelor de intrare pe piaţă. Dacă autorităţile britanice nu se vor angaja într-un astfel de război comercial şi vor merge pe calea liberalizării economiei şi a reducerii birocraţiei, vor demonstra, odată în plus, superioritatea faţă de modelul continental.

Unul dintre cele mai importante puncte de negociere ale noilor relaţii dintre Marea Britanie şi Europa îl reprezintă libera circulaţie a persoanelor.

Valul migrator din Estul Europei, care s-a accentuat odată cu extinderea UE din 2004, i-a speriat pe britanicii mai puţin calificaţi. Ulterior, după recesiunea de la sfârşitul deceniului trecut şi creşterea explozivă a şomajului în ţările de la periferia zonei euro, s-a conturat o nouă sursă de imigranţi economici, ţările de la periferia zonei euro.

Fără să se ridice la o astfel de magnitudine, nu poate fi ignorată nici migraţia talentelor din alte ţări ale UE către Marea Britanie, cum ar fi Franţa, Suedia, Belgia sau chiar Germania, pe fondul existenţei unor condiţii mult mai bune pentru începerea şi dezvoltarea noilor afaceri.

Acest semnal nu trebuie ignorat de autorităţile de la Londra, însă este nevoie de o restructurare radicală a sistemul de asigurări şi ajutoare sociale, deoarece atât Uniunea Europeană cât şi Marea Britanie s-au apropiat periculos de mult de momentul în care statul bunăstării generale se transformă ireversibil într-un stat al asistenţei sociale, care sufocă iniţiativa privată prin impozite şi taxe tot mai mari, mai ales pe fondul gradului extrem de ridicat al datoriilor publice.

Toată campania pentru Brexit a fost privită cu mare îngrijorare de polonezi, unguri sau români, dar şi de italieni sau spanioli, deoarece ieşirea a fost echivalată cu impunerea unor bariere de limitare a accesului pe piaţa muncii din Marea Britanie.

Financial Times a scris recent că "Marea Britanie este destinaţia preferată a absolvenţilor ambiţioşi din Italia, care o văd ca scăpare de pe o piaţă a muncii bolnavă". Cotidianul financiar oferă exemplul unei studente de 28 de ani de la Departamentul de Limbi Moderne din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Umaniste a Universităţii din Genova. Aceasta dorea să plece în Scoţia în căutarea unui loc de muncă sau pentru urmarea cursurilor unei noi facultăţi, deoarece "singurul loc de muncă pe care îl găseşti în Italia pare să fie cel de casier, chiar dacă vorbeşti cinci limbi străine".

Simpla descriere a situaţiei tinerei din Italia este suficientă pentru a constata uriaşa prăpastie dintre mediul academic şi piaţa europeană a muncii, chiar dacă este vorba de una dintre cele mai puternice economii ale zonei euro.

Ultimele date oficiale arată că rata şomajului pentru tinerii din Italia este de 36,9%, în condiţiile unei rate generale de 11,7%, după cum scrie FT.

După ce scrie că "cetăţenii UE deja prezenţi în Marea Britanie îşi vor menţine, probabil, dreptul la muncă", FT indică şi un posibil aspect pozitiv al restricţionării imigraţiei economice: reducerea fenomenului de "fugă a creierelor".

Restricţionarea dreptului de muncă în Marea Britanie ar putea să aibă şi un altfel de efect în ţările de la periferia zonei euro şi a celor est-europene, respectiv creşterea accentuată a tensiunilor sociale, pe fondul rămânerii acasă a unui număr tot mai mare de tineri fără perspective.

Comentarii ale cititorilor pe marginea ştirilor referitoare la apelul lui Viktor Orban, premierul Ungariei, pentru rămânerea Marii Britanii în UE indică o motivaţie mult mai pragmatică decât "spiritul european", propriul interes politic.

Impunerea unor restricţii pentru piaţa muncii ar determina întoarcerea unui număr mare de emigranţi, cu efecte imprevizibile asupra status-quo-ului politic din Ungaria. Situaţia este asemănătoare pentru majoritatea ţărilor din Estul Europei, dar şi pentru ţările de la periferia zonei euro, unde rata şomajului din rândul tinerilor a depăşit în unele cazuri 50%.

Şi milioane de români au plecat în pribegie în ultimul sfert de secol, iar fenomenul s-a amplificat după aderarea la UE. Tot după aproape 10 ani de la aderarea la UE nu ne-a rămas decât să evaluăm "realizările": degradarea accelerată a sistemului educaţional, un sistem de sănătate distrus, în ciuda alocării unor sume tot mai mari, şi o bază industrială din care nu a mai rămas aproape nimic.

De fapt, structura actuală a acestei ramuri fundamentale a economiei a ajuns să fie mai fragilă decât pe vremea comuniştilor, pe fondul concentrării activităţii doar în câteva sectoare, dintre care se remarcă cel auto.

Se vorbeşte despre competitivitate şi proiecte de ţară, dar măsurile autorităţilor par să se îndrepte în direcţia opusă, deseori fiind justificate prin necesitatea "armonizării" cu normele europene.

Aceasta nu înseamnă, desigur, că toate relele de la noi au apărut ca urmare a intrării în UE, însă cadrul instituţional european actual nu este aplicabil economiilor care au "funcţionat" planificat atâţia zeci de ani.

Nu trebuie să uităm că măsurile economice liberale au permis reconstruirea rapidă a Germaniei după război, iar apoi s-a trecut treptat la construirea statului bunăstării generale, pe baza unui principiu economic simplu: degeaba implementezi politici de redistribuire a bogăţiei, dacă nu o produci întâi.

Fără a mai aduce în discuţie dezastrul reprezentat de valul migrator care vine din zonele de conflict, din Orientul Mijlociu şi din Africa, migraţia economică intra-comunitară pare să reflecte mai mult lipsa reformelor structurale din ţările membre ale UE şi o piaţă comună a muncii disfuncţională, în loc să reprezinte realizarea idealului promis de autorităţile de la Bruxelles.

În aceste condiţii, Brexit-ul şi posibilul său efect de contagiune, aduce coşmaruri nu doar clasei politice de la noi, ci şi din tot Estul Europei sau din ţările de la periferia zonei euro.

Într-un interviu din 2012 acordat revistei Foreign Policy, Nassim Nicholas Taleb, autorul cărţilor "Lebăda neagră" şi "Antifragil", a declarat că "Uniunea Europeană este un proiect oribil şi prostesc", iar "ideea conform căreia unificarea va crea o economie care să semene mai mult cu aceea a Statelor Unite şi care să poată concura cu China nu are nicio valoare".

Profesorul Taleb a amintit că statul centralizat a condus la ruinarea Chinei de mai multe ori în istoria sa milenară, în timp ce "diversitatea politică şi economică a făcut Europa măreaţă".

Oare va reuşi Marea Britanie să-i reamintească şi Uniunii Europene această lecţie a istoriei?