BUCUREŞTI: Anchetă la Spitalul Victor Babeş, după ce o pacientă ar fi fost detubată din greşeală de către un brancardier

A.P.
Miscellanea / 11 decembrie 2020

Anchetă la Spitalul Victor Babeş, după ce o pacientă ar fi fost detubată din greşeală de către un brancardier

O pacientă de la Spitalul "Victor Babeş din Bucureşti a murit, după ce ar fi fost detubată din greşeală de către un brancardier, iar poliţiştii şi procurorii au demarat o anchetă, scrie News.

"În seara de 10 decembrie, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti a fost informată cu privire la decesul unei persoane internate într-un spital din Sectorul 3. Având în vedere că subzistă suspiciuni cu privire la cauza decesului, Serviciul Omoruri a declanşat verificări, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3", a transmis, joi seară, Poliţia Capitalei.

Sursa citată a precizat că se efectuează activităţi investigative şi de cercetare penală, în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs decesul, urmând a fi dispusă şi necropsia.

Potrivit stirileprotv.ro, femeia era internată la Terapie Intensivă şi ar fi fost detubată din greşeală de către un brancardier.

Acesta ar fi trebuit să ridice din salon un pacient care decedase, însă l-ar fi încurcat.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Aceasta drama este foarte reprezentativa pentru modul dezlanat, heirupist si miop in care "autoritatile" au inteles sa abordeze pandemia de 9 luni incoace.

    Pagube si victime colaterale cat cuprinde, dar "eroii" lupta in continuare si primesc bonusuri pentru conditii grele de munca. 

    Aici este un urias viciu de procedura sau o incalcare a ei.

    Un pacient intubat are un ventilator care functioneaza, care pompeaza aer in plamani. 

    Cum te apuci tu brancardier sa opresti masina? Esti tampit la cap? 

    O masina de mentinere a vietii se decupleaza doar de catre un medic care si pronunta decesul. Acel medic ar fi trebuit si sa detubeze pacientul sau sa fie martor la detubare, daca pe acel medic il doare in cot. 

    Ce criminali. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5061
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3426
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7999
Gram de aur (XAU)Gram de aur450.7054

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb