Cristina Nicolescu, consilier general al Municipiului Bucureşti, a decis să treacă de la PP-DD la PLR, motivând că această formaţiune constituie "un nou proiect, viabil şi serios", potrivit unui comunicat trimis astăzi redacţiei.
"Am plecat dintr-un partid care, indubitabil, în acest moment nu mai reprezintă mult aşteptata schimbare pe scena politică din România, în favoarea şi în interesul cetăţeanului. PP-DD a fost complet dezintegrat de un grup ce se auto-defineşte drept «conducerea centrală a partidului», când, de fapt, nu este altceva decât un cerc restrâns de rubedenii care a transformat partidul într-o o afacere de familie. Partidul Liberal Reformator constituie un nou proiect, pe care îl consider viabil şi serios. Pe cale de consecinţă, nu am ales un partid aflat la putere şi nici ACL, ci o formaţiune nouă şi ambitioasă, ai cărei lideri mi-au acceptat ideile şi obiectivele politice, pe care deja le susţin şi le încurajeaz fără rezerve", a explicat politicianul.
Cristina Nicolescu a mai spus că a ales PLR, pentru că partide precum ACL sau PP-DD au o "atitudine iresponsabilă, ce va atrage grave consecinţe pentru cetăţenii Bucureştiului", exemplificând prin situaţia creată în şedinţa extraordinară din 30 septembrie a CGMB.
"În şedinţa din 30 septembrie, în calitate de consilier PLR, am votat «pentru», iar cei ai ACL şi PP-DD, din diferite motive şi interese, nu au votat un proiect de hotărâre important în procesul de reorganizare al RADET, ceea ce, iată, a condus la oprirea furnizării apei calde în patru sectoare din Capitală. Dacă aceşti consilieri vor proceda la fel şi în continuare, există riscul ca sistemul de alimentare centralizată cu energie termică integrat (SACET) să nu se mai realizeze, şi Bucureştiul să rămână în plină iarnă fără apă caldă şi căldură. Este o atitudine iresponsabilă, ce va atrage grave consecinţe pentru cetăţenii Bucureştiului", a mai declarat Nicolescu.
Consilierul a subliniat că "din mesajele de încurajare pe care le-am primit de la membrii Ligii Aleşilor Locali, cu peste 3000 de membrii, înţeleg că mulţi dintre consilierii PP-DD mă vor urma. Din câte cunosc, vor mai trece la această formaţiune cel puţin 6 consilieri generali, prin urmare sper să devin liderul unui grup PLR extrem de puternic în cadrul CGMB". Cristina Nicolescu a precizat că se va concentra pe îmbunătăţirea sistemului administraţiei publice locale, cu precădere a standardelor serviciilor publice furnizate bucureştenilor.
Consilierul general Cristina Nicolescu este absolventă a două facultăţi, Facultatea de Fizică (Universitatea Bucureşti) în 1994 şi Facultatea de Management, Specializarea Administraţie Publică (ASE) în 2007, fiind licenţiată atât în fizică, cât şi în ştiinţe administrative. Domnia sa a urmat cursuri masterale în ambele domenii şi a obţinut în 2012 titlul de doctor în ştiinţe administrative (SNSPA-Facultatea de Administraţie Publică). În prezent, politicianul este lector universitar la Facultatea de Administraţie Publică (SNSPA). În plan politic, Nicolescu a intrat în politică în 2011, deţinând funcţii precum cea de vicepreşedinte PP-DD la nivel naţional şi preşedinte al Ligii Aleşilor Locali. De asemenea, Cristina Nicolescu a fost membru în comisia PP-DD pentru revizuirea Constituţiei, prilej cu care a propus şi susţinut consacrarea dreptului la o bună administrare, singura propunere a partidului acceptată de Comisia de Revizuire a Constituţiei, conchide comunicatul citat.