Bucureşti Turism, proprietarul Radisson Blu, a refinanţat datorii de 71,5 milioane de euro

F.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 4 octombrie 2011

Bucureşti Turism, proprietarul Radisson Blu, a refinanţat datorii de 71,5 milioane de euro

Bucureşti Turism (BUTU), care deţine hotelurile Radisson Blu şi Centre Ville din Capitală, a obţinut un împrumut de 71,5 milioane euro de la Raiffeisen Bank International pentru refinanţarea unui credit bancar şi a unui împrumut din partea acţionarului majoritar, compania israeliană Elbit Imaging, anunţă Mediafax.

Potivit acordului de credit, Bucureşti Turism a tras sâmbătă prima tranşă a creditului, de 62,5 milioane de euro, se arată într-un comunicat Elbit. A doua tranşă, de 9 milioane de euro, urmează să fie accesată între 31 decembrie 2012 şi 31 martie 2013, în funcţie de îndeplinirea anumitor condiţii stipulate în acord.

Bucureşti Turism a anunţat, în luna iulie, că urmează să obţină o facilitate de credit de 71,5 milioane de euro de la Raiffeisen Bank International. Împrumutul avea ca destinaţie refinanţarea unui credit de la Piraeus şi a unui împrumut acordat de Bea Hotel Finance, firmă aparţinând BEA Hotels Eastern Europe, care deţine 76% din Bucureşti Turism. BEA Hotels Eastern Europe este parte a companiei Elbit.

Anunţul transmis luni de compania israeliană nu precizează banca de la care a fost obţinută refinanţarea. Împrumutul de la Raiffeisen Bank International este înscris în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare.

Împrumutul are o dobândă calculată în funcţie de rata Euribor la trei luni plus o marjă de 4,6% pe an. Potrivit înţelegerii, aproximativ 17% din principal va fi restituit prin rate trimestriale pe parcursul perioadei de rambursare până la 30 iunie 2016, iar restul printr-o singură plată la final.

Fondurile obţinute vor fi folosite pentru refinanţarea unui credit bancar angajat de Bucureşti Turism şi pentru rambursarea unui împrumut de 25 milioane de euro din partea Elbit, se arată în comunicat.

Creditul este garantat, printre altele, de o ipotecă de prim rang asupra hotelurilor Radisson Blu si Centre Ville şi printr-o garanţie emisă de Elbit.

La sfârşitul primului semestru, Bucureşti Turism avea datorii de 316,65 milioane de lei (circa 73,6 milioane de euro), din care 48,58 milioane de lei (circa 10,6 milioane de euro) cu scadenţa în mai puţin de un an.

Acţionarul majoritar al Bucureşti Turism este parte a grupului israelian Elbit Medical Imaging (EMI), prezent în România şi prin firma Plaza Centers, dezvoltatorul proiectului Dâmboviţa Center (Casa Radio). La rândul sau, EMI este controlat de Europe Israel Ltd.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb