Bulgaria şi România - ţările cu cea mai mare creştere a preţurilor producţiei industriale

A.P.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 7 ianuarie 2020

Bulgaria şi România - ţările cu cea mai mare creştere a preţurilor producţiei industriale

Preţurile produselor la poarta fabricii au înregistrat, în luna noiembrie 2019 comparativ cu aceeaşi perioadă din 2018, o scădere de 1% în Uniunea Europeană (UE) şi un declin de 1,4% în zona euro, arată datele publicate ieri de Eurostat şi preluate de Agerpres.

Cu toate acestea, în rândul statelor membre, pentru a treia lună consecutiv, cea mai puternică creştere a preţurilor producţiei industriale în ritm anual s-a înregistrat în Bulgaria, cu un avans de 4%, urmată de România, unde preţurile producţiei industriale s-au majorat cu 3,6%, în ritm anual.

De la o lună la alta (noiembrie 2019 faţă de luna precedentă), în România preţurile producţiei industriale au înregistrat o creştere de 0,4%, la fel cu cea din octombrie comparativ cu septembrie.

În Uniunea Europeană, preţurile producţiei industriale au crescut cu 0,1% de la o lună la alta, iar în zona euro au crescut cu 0,2%.

Anterior, Institutul Naţional de Statistică (INS) a dat publicităţii propriile sale estimări care arată că, în România, preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) s-au majorat, în noiembrie, cu 3,4% comparativ cu aceeaşi lună din anul precedent şi cu 0,3% faţă de octombrie anul trecut.

Pe marile grupe industriale, comparativ cu octombrie 2019, cel mai semnificativ avans al preţurilor a fost înregistrat în industria bunurilor de capital (plus 0,54%), urmată de industria bunurilor de uz curent (plus 0,46%) şi a bunurilor de folosinţă îndelungată (0,37%). În industria energetică, avansul a fost de 0,27%, iar în cea a bunurilor intermediare - de 0,04%.

Raportat la noiembrie 2018, preţurile producţiei industriale au urcat cu 5,03% în industria bunurilor de uz curent, cu 4,8% în industria bunurilor de capital, cu 3,66% în sectorul bunurilor de folosinţă îndelungată, cu 3,36% în domeniul energetic şi cu 1,05% în industria bunurilor de capital.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb