
Anul 2020 - un efort special de gândire strategică
Theodor StolojanMacroeconomie / 7 ianuarie 2020

Anul 2020 va fi marcat de trei evenimente cu impact major pentru dezvoltarea României: Uniunea Europeană va adopta noua perspectivă financiară 2021-2027 şi ne aşteptăm ca ţării noastre să îi revină un volum de fonduri europene cel puţin la fel de mare ca şi în perspectiva financiară 2014- 2020; partidele politice din România îşi vor definitiva programele electorale atât pentru alegerile locale , cât şi pentru cele parlamentare, cu un orizont de timp 2024; Guvernul României va definitiva obiectivele sale prioritare pentru negocierea cu Comisia Europeană a noului Acord de parteneriat pentru perioada 2021-2027, inclusiv a condiţiilor pe care le vom avea de îndeplinit pentru accesarea fondurilor europene.