Anul 2020 - un efort special de gândire strategică

Anul 2020 va fi marcat de trei evenimente cu impact major pentru dezvoltarea României: Uni­unea Europeană va adopta noua perspectivă financiară 2021-2027 şi ne aşteptăm ca ţării noastre să îi revină un volum de fonduri europene cel puţin la fel de mare ca şi în perspectiva financiară 2014- 2020; partidele politice din România îşi vor definitiva programele electorale atât pentru alegerile locale , cât şi pentru cele parlamentare, cu un orizont de timp 2024; Guvernul Ro­mâ­niei va definitiva obiectivele sale prioritare pentru negocierea cu Comisia Europeană a noului Acord de parteneriat pentru perioada 2021-2027, inclusiv a condiţiilor pe care le vom avea de îndeplinit pentru accesarea fondurilor europene.

În consecinţă, anul 2020 necesită un efort special de gândire strategică, deoarece programele de guvernare ale partidelor politice pentru perioada 2021-2024 vor trebui să răspundă unor cerinţe specifice:

✓ Asigurarea coerenţei cu perspectiva financiară 2021- 2027 a Uniunii Europene şi cu obiectivele prioritare pe care România doreşte să le includă în Acordul de parteneriat;

✓ Concordanţa cu programul public de investiţii pe care Guvernul României are obligaţia să-l elaboreze pentru perioada 2021-2027, prin colaborarea cu partidele politice şi reprezentanţii mediului de afaceri şi ai altor organizaţii civile;

✓ Orice program de guvernare al unui partid politic sau altul pentru perioada 2021-2024 necesită, pentru a fi credibil, o proiecţie a bugetului Româ­niei care să asigure consistenţa şi coerenţa propunerilor de politici economice şi sociale cuprinse în program.

Acest efort de gândire strategică va trebui să răspundă la o întrebare fundamentală pentru etapa care urmează: cum va face România trecerea de la o producţie de bunuri şi servicii, preponderent cu valoare adăugată relativ mică, la o producţie de bunuri şi servicii cu valoa­re adăugată mărită. Fără această trecere, România nu poate creşte standardul de viaţă şi poate rămâne blocată în ceea ce economiştii denumesc capcana venitului mediu. Iar această trecere impune creşterea productivităţii şi a competitivităţii produselor şi serviciilor, prin introducerea noilor tehnologii de produs şi proces, în sectoarele unde putem dezvolta avantaje competitive. Iar aceste tehnologii noi trebuie să răspundă la criteriile unei economii sustenabile cu un conţinut redus de combustibili fosili şi ale economiei digitale.

Guvernul are obligaţia de a elabora programul public de investiţii pentru un interval de timp care coincide cu noua perspectivă financiară europeană 2021-2027. Numai cu un astfel de program, adoptat în Parlament şi respectat în execuţie, putem evita erorile şi subdezvoltarea infrastructurii în toate domeniile de interes public (transporturi, sănătate, educaţie, canalizări, epurare ape uzate, recircularea deşeurilor etc.), precum şi susţinerea unor procese favorabile dezvoltării (ca de exemplu, încurajarea micilor în­treprinzători, a cercetării, a digitalizării serviciilor publice, a energiei regenerabile).

Elaborarea programului de investiţii publice impune nu numai stabilirea de priorităţi, dar şi evaluarea resurselor de finanţare disponibile (fonduri din bugetele publice, fonduri europene, credite interne şi externe, parteneriate public-privat etc.), precum şi îndeplinirea cerinţelor de accesare a fondurilor europene, respectiv: fiecare obiectiv de investiţii să fie încadrat în strategia de dezvoltare a sectorului economic la care se referă; pentru fiecare obiectiv de investiţii să se asigure întregul necesar de finanţare, indiferent de sursă (fonduri europene, contribuţie proprie, credite etc.); cooperarea autorităţilor centrale şi locale în rea­lizarea obiectivelor de investiţii.

În pregătirea programelor electorale, partidele politice ar trebui să pună în dezbaterile publice şi o serie de opţiuni pentru dezvoltarea viitoare a României.

Servicii publice la standarde europene. Românii doresc servicii publice de calitate (sănătate, educaţie, justiţie, administraţie publică, securitatea persoanei etc.). Această calitate poate fi asigurată numai de către instituţii moderne şi eficiente, cu resurse financiare adecvate. Sigur, putem elimina din buget cheltuielile nejustificate, putem mări gradul de colectare a impozitelor şi taxelor, prin reducerea evaziunii fis­cale şi digitalizarea sistemului fiscal, dar nu putem ocoli problema de fond: România are una din cele mai mici ponderi a veniturilor din impozite şi taxe în produsul intern brut din Uniunea Europeană. Dacă dorim să menţinem un grad mic de fiscalitate, între 27 şi 30% din PIB (cifrele respective par uşor subevaluate având în vedere activităţile economice incluse în PIB , dar legal nefiscalizate), comparativ cu peste 40% în statele membre dezvoltate ale UE, atunci este nevoie să mărim contribuţia beneficiarilor de servicii publice, în paralel cu unele măsuri de solidaritate pentru persoanele defavorizate. Consider că, cel puţin în etapa actuală, până la atingerea nivelului mediu de dezvoltare din UE, România ar trebui să menţină un grad de fiscalitate scăzut. Ulterior, după atingerea acestui nivel de dezvoltare, se poate lua în calcul o reevaluare a actualelor rate de impozitare sau, eventual, introducerea principiului impozitării progresive în politica fiscală.

Adoptarea monedei euro. UE doreşte să concentreze tot mai mult puterea de decizie şi resursele în zona euro. România trebuie să-şi asume un angajament ferm de trecere la euro. Există forţe în România care obţin profituri din actuala situaţie şi doresc o trecere cât mai târziu la euro. "Problema mai devreme sau mai târziu" devine deja de mai mică importanţă. Esenţial este ca România să precizeze orizontul de timp când doreşte să îndeplinească condiţiile pentru trecerea la euro şi să acţioneze în acest sens. Bulgaria va trece la euro înaintea Româ­niei şi îşi va mări avantajul competitiv în industria turismului şi nu numai.

Piaţa muncii şi lipsa forţei de muncă. Cât timp standardul de viaţă din România nu se apropie semnificativ de cel din UE, forţa de muncă, la orice nivel de calificare, va continua să caute oportunităţi în ţările dezvoltate. Pe termen scurt, România trebuie să-şi precizeze politica de imigraţie pe care doreşte să o urmeze, iar, pe termen lung, să încurajeze natalitatea şi reîn­toarcerea forţei de muncă plecată în afara ţării.

Reforma teritorial administrativă. Avem un număr mare de unităţi teritorial administrative care nu îşi acoperă cheltuielile funcţionale (salarii, întreţinere etc. ) din venituri proprii, dar au primit dreptul prin lege să îşi stabileas­că singure nivelul drepturilor băneşti. Aşa ceva este o "premieră" mondială şi trebuie eliminată. Reforma adminis­trativ teritorială a fost amânată de la guvern la guvern, deşi dezvoltarea se produce tot mai mult în jurul marilor oraşe (poli de dezvoltare) care atrag resursele umane şi financiare, şi care au nevoie de mai multă putere de decizie cu privire la satisfacerea cerinţelor comunităţilor respective.

Reinventarea guvernării. România are nevoie de o guvernare care să îşi atingă obiectivele într-un mod eficient. Calitatea guvernării, a instituţiilor statului a devenit un factor important de competitivitate în economia globală. Eficientizarea birocraţiei nu poate fi lăsată numai la iniţiativa fiecărui minister sau a fiecărei autorităţi locale (întotdeauna birocraţii îşi justifică necesitatea). Este nevoie de o echipă sub autoritatea primului ministru sau a viceprim-ministrului care să iniţieze şi să coordoneze revederea legislaţiei existente, debirocratizarea serviciilor publice, inclusiv tranziţia la e-guvernare pe toate treptele exercitării autorităţii statului şi a administraţiei publice în serviciul cetăţeanului.

În fine, la nivel global, trebuie să pornim de la faptul că economia Româ­niei este relativ mică. Dezvoltarea economică a României, ca economie deschisă, este condiţionată de integrarea eficientă a acesteia în circuitul internaţional de bunuri, servicii, forţă de muncă şi capital. Forţa motrice a aces­tei integrări o reprezintă companiile româneşti competitive, susţinute de politici publice pro-business. De aceea, orice propunere de politică publică făcută de către partidele politice trebuie supusă testului competitivităţii.