Acţiunile tranzacţionate la bursele din Europa au crescut ieri, investitorii pariind că Banca Centrală Europeană (BCE) va lua noi măsuri de stimulare în reuniunea programată să aibă loc astăzi.
Titlurile companiei miniere "Rio Tinto" Plc au urcat cu 0,8%, la 3.001,50 pence, iar cele ale "Outokumpu" OYJ - cu 2,5%, la 4,71 euro.
Acţiunile "Novartis" AG, producător elveţian de medicamente, au crescut cu 1%, la 93,15 franci. "Morgan Stanley" şi-a modificat în sens pozitiv, la "neutru", rating-ul pentru titlurile acestei companii, de la un calificativ care echivala cu "vinde". În acelaşi domeniu, acţiunile "Novo Nordisk" A/S s-au apreciat cu 1,2%, la 45,56 franci, iar cele ale "MorphoSys" AG - cu 7,4%, la 85,09 euro (cotaţia maximă a ultimilor 14 ani).
Titlurile "Telenor" ASA, companie de telefonie din Norvegia, au consemnat un avans de 1,8%, la 152,80 coroane, iar cele ale "TeliaSonera" AB din Suedia - de 1,3%, la 52,95 coroane. Cei doi operatori de telefonie îşi combină operaţiunile din Danemarca. În condiţiile date, acţiunile rivalului danez TDC A/S au câştigat 5,2%, ajungând la 51 de coroane.
Titlurile "Salzgitter" AG, al doilea producător major de oţel din Germania, au urcat cu 2,3%, la 25,09 euro. Compania a informat că poliţele sale de asigurare vor acoperi marea parte a pierderilor ce au legătură cu întreruperea proiectului rus de construcţie a unui gazoduct în Marea Neagră.
Acţiunile companiei aeriene germane "Deutsche Lufthansa" AG s-au apreciat cu 1,2%, la 14,39 euro, deşi piloţii operatorului de transport au programat pentru astăzi o nouă grevă, la numai două zile de la încheierea mişcării greviste anterioare.
Titlurile "Chesnara" Plc, asigurator britanic, au scăzut cu 0,9%, la 316,50 pence. Compania va cumpăra "Waard Group" din Olanda pentru 67,8 milioane de euro (83,9 milioane de dolari), aceasta fiind prima achiziţie pe care o face în ultimul an.
La ora 16.50 (ora României), indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a scăzut cu 0,2%, la 6.730,45 puncte, OMX Stockholm 30 al celei din Stockholm a urcat cu 0,8%, la 1.460,93, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 0,3%, la 9.968,26.
• SUA, în urcare
În SUA, acţiunile au crescut ieri, în deschidere, pe fondul unor date pozitive privind situaţia de pe piaţa locală a muncii.
Titlurile companiei industriale "General Electric" Co. (GE) au urcat cu 0,3%, la 26,13 dolari. GE a vândut, ieri, 1,9% din divizia sa bancară poloneză "Bank BPH" SA.
Acţiunile "Schlumberger" Ltd., cel mai mare grup mondial de servicii petroliere, au crescut cu 0,3%, la 85,51 dolari. Compania îşi reduce flota pentru studii geologice marine şi îşi depreciază cu 800 de milioane de dolari valoarea navelor sale, pe fondul scăderii preţului ţiţeiului.
Titlurile producătorului brazilian de oţel "Vale" SA au câştigat 2,3%, atingând 8,53 dolari. Compania analizează o posibilă desprindere a unei părţi din divizia sa de metale de bază, tranzacţie care ar valora 14 miliarde de dolari.
Acţiunile operatorulului bursier "CME Group" Inc. au scăzut cu 0,1%, la 85,50 dolari. CME şi-a majorat oferta pentru preluarea "GFI Group" Inc., care are o propunere rivală de la firma de brokeraj "BGC Partners" Inc.
La ora 09.55, indicele Standard & Poor's 500 a crescut cu 0,2%, la 2.070,20 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,1%, la 17.888,51, Nasdaq Composite - cu 0,2%, la 4.767,32.
• Asia, în declin
În Asia, acţiunile au scăzut ieri, ca o corecţie după ce valorile companiilor din regiune s-au apropiat de cel mai ridicat nivel din ultimul an.
Titlurile "China Mobile" Ltd., cel mai mare operator mondial de telefonie mobilă după numărul utilizatorilor, au coborât cu 2,3% pe piaţa din Hong Kong, la 91,30 dolari HK, iar cele ale companiei japoneze de profil "SoftBank" Corp. - cu 0,3%, la 7.813 yeni.
Acţiunile "Bank of China" Ltd. s-au depreciat cu 1%, la 4,03 dolari HK, iar cele ale "Industrial & Commercial Bank of China" Ltd. - cu 0,2%, la 5,22 dolari HK.
Titlurile "Otsuka Holdings" Co., companie farmaceutică japoneză, au pierdut 5%, ajungând la 3.671,5 pence. "Otsuka" va cumpăra societatea americană "Avanir Pharmaceuticals" Inc., plătind în schimb aproximativ 3,54 miliarde dolari.
Acţiunile "Singapore Exchange" Ltd., operatorul Bursei din Singapore, au consemnat un declin de 0,6%, la 7,23 dolari singaporezi. Singapore Exchange s-a deschis, ieri, cu trei ore şi jumătate întârziere, din cauza unei erori de software. Autoritatea Monetară din Singapore a promis să ia măsuri, dacă va fi necesar.
Titlurile operatorului bursier "Hong Kong Exchanges & Clearing" Ltd. s-au apreciat cu 1,6%, la 172,30 dolari HK.
Acţiunile "Toyota Motor" Corp., gigant auto japonez, au urcat cu 0,9%, la 7.592 yeni. Compania va disponibiliza 2.600 de angajaţi din Australia, continuând planurile sale de oprire a producţiei din această ţară până în 2018.
Indicele Hang Seng al Bursei din Hong Kong a scăzut cu 1%, la 23.428,62 puncte, Straits Times al pieţei din Singapore - cu 0,6%, la 3.303,39, Nikkei 225 al celei din Tokyo a crescut cu 0,3%, la 17.720,43.