BURSELE DIN LUME Companiile exportatoare ridică pieţele europene

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 12 martie 2015

Companiile exportatoare ridică pieţele europene

Bursele din Europa s-au înscris pe un curs ascendent ieri, declinul euro faţă de dolar determinând creşteri importante în rândul companiilor exportatoare din regiune.

Titlurile "Volkswagen" AG, cel mai mare producător auto din Europa, s-au apreciat cu 3,4%, la 235,05 euro, iar cele ale BMW AG, lider mondial pe segmentul autovehiculelor de lux, cu 4,2%, la 118,40 euro.

Acţiunile "Remy Cointreau" SA, producător francez de băuturi alcoolice, au crescut cu 4,4%, la 68,49 euro. "Goldman Sachs Group" Inc. a recomandat achiziţia de acţiuni ale companiei.

Titlurile "Adecco" SA, cea mai mare companie de recrutare din lume, au urcat cu 4,2%, la 78,70 franci. Compania elveţiană a raportat creşterea cu 6% a profitului său în ultimul trimestru din 2014, la 185 de milioane de euro, beneficiind de consolidarea angajărilor pe piaţa SUA.

Acţiunile "Bayer" AG, cel mai mare producător de medicamente din Germania, au crescut cu 2,6%, la 139,75 euro. Societatea estimează că va avea vânzări solide şi profituri în creştere pe segmentul de îngrijire a sănătăţii, în următorii trei ani.

Titlurile E.ON SE, cel mai mare producător de utilităţi din Germania, s-au apreciat cu 2%, la 14,09 euro, deşi acesta a consemnat pierderi în 2014 din cauza unor deprecieri de active. Compania germană de utilităţi a avut pierderi nete de 3,2 miliarde euro în 2014, cele mai mari din istoria sa.

Acţiunile "National Bank of Greece" SA (NBG), cea mai mare bancă elenă, au scăzut cu 5%, la 1,14 euro. NBG a primit aprobarea Fondului de Stabilitate Financiară din Grecia pentru majorarea capitalului şi vânzarea unei participaţii la subsidiara sa din Turcia, "Finansbank" AS.

Titlurile "Finansbank" au înregistrat un avans de 1,4%, la 2,87 lire turceşti.

Acţiunile "Deutsche Post" AG, cea mai mare companie de servicii poştale din Europa, au pierdut 2,7%, atingând 29,44 euro, după ce aceasta a raportat rezultate financiare sub aşteptări pentru ultimul trimestru din anul curent.

La ora 16.50 (ora României), indicele ASE al pieţei din Atena a scăzut cu 1,5%, la 804,95 puncte, CAC 40 al celei din Paris a crescut cu 1,7%, la 4.967,09, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 1,8%, la 11.707,50.

SUA, în creştere

Pe pieţele americane, acţiunile au crescut ieri dimineaţă, în pofida aprecierii dolarului faţă de euro.

Titlurile "JPMorgan Chase & Co.", cel mai mare grup bancar din Statele Unite, au urcat cu 0,7%, la 60,37 dolari, iar cele ale rivalului mai mic "Bank of America" Corp. - cu 1,1%, la 15,96 dolari.

Acţiunile "Google" Inc., compania care deţine cel mai popular motor de căutare online la nivel mondial, s-au apreciat cu 0,04%, la 555,24 dolari. Patrick Pichette, directorul financiar al "Google", va demisiona din funcţie la momentul la care îi va fi găsit un înlocuitor, anunţă compania.

Titlurile "Chevron" Corp., al doilea producător major de ţiţei din SUA, au consemnat un avans de 0,1%, la 102,99 dolari. Grupul petrolier aşteaptă o încetinire semnificativă a creşterii producţiei sale, în acest deceniu, ca urmare a reducerii investiţiilor, pe fondul declinului preţului ţiţeiului.

La ora 10.33, indicele Standard & Poor's 500 a crescut cu 0,1%, la 2.046,76 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,2%, la 17.694,88, Nasdaq Composite - cu 0,1%, la 4.864,08.

Scăderi în Asia

În Asia, acţiunile au scăzut ieri, după publicarea datelor dezamăgitoare privind producţia industrială a Chinei. În plus, investitorii speculează că Federal Reserve (banca centrală a SUA) este tot mai aproape de momentul majorării dobânzilor.

Titlurile "Fortescue Metals Group" Ltd., companie minieră din Australia, s-au depreciat cu 3,5%, la 1,95 dolari australieni, iar cele ale "OZ Minerals" Ltd. - cu 0,8%, la 3,61 dolari australieni.

Acţiunile "Inpex" Corp., cel mai mare explorator de petrol din Japonia, au coborât cu 2,3%, la 1.371 yeni, iar cele ale

"China Petroleum & Chemical" Corp. - cu 0,7%, la 6,09 dolari Hong Kong.

Titlurile "Hyundai Motor" Co. au crescut cu 2%, la 176.500 woni, ca urmare a apariţiei unei informaţii potrivit căreia producătorul auto sud-coreean va construi cea de-a doua fabrică a sa în Statele Unite.

Acţiunile "Samsung Electronics" Co., cel mai mare producător mondial de smartphone-uri, s-au apreciat cu 3,7%, la 1,474 milioane woni. Compania din Coreea de Sud şi-a majorat ţinta de producţie pentru noul model Galaxy, ca urmare a primirii pozitive de care s-a bucurat acesta din partea pieţei, anunţă Electronic Times. Citând surse anonime, publicaţia scrie că "Samsung" şi-a stabilit o ţintă totală de producţie a modelelor Galaxy S6 şi Galaxy S6 Edge de 8 milioane de unităţi în aprilie, faţă de 7 milioane, cât era ţinta anterioară.

Titlurile companiei farmaceutice nipone "Eisai" Co. au câştigat 2,9%, ajungând la 7.112 yeni.

Indicele S&P/ASX 200 al Bursei din Sydney a coborât cu 0,5%, la 5.793,20 puncte, Kospi al pieţei din Seul - cu 0,2%, la 1.980,83, Nikkei 225 al celei din Tokyo a urcat cu 0,3%, la 18.723,52.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb