Acţiunile societăţilor listate la bursele din Europa au scăzut ieri, pentru a doua zi la rând, din cauza unor rezultate dezamăgitoare raportate de companii.
Titlurile "Novartis" AG, gigantul elveţian al medicamentelor, s-au depreciat cu 1,6%, la 89,15 franci. Compania şi-a redus cu 42% profitul în trimestrul al treilea, în ritm anual, la 1,81 miliarde de dolari, în condiţiile în care a avut costuri pentru încheierea amiabilă a unor litigii în SUA.
Acţiunile BP Plc, al doilea mare producător de ţiţei din Europa, au coborât cu 0,5%, la 382,60 pence. Compania a anunţat că profitul său aproape s-a înjumătăţit în trimestrul al treilea, comparativ cu anul anterior, pe motiv că preţul petrolului este în declin. Câştigul BP a fost de 1,23 miliarde de dolari în perioada iulie-septembrie 2015, faţă de 2,39 miliarde de dolari cu un an mai devreme.
Titlurile gigantului german al chimicalelor BASF SE au înregistrat un declin de 4,6%, la 72,68 euro. Compania şi-a redus estimările de profit pe 2015, din cauza slăbirii economiei globale, a preţului redus al petrolului şi a recentului schimb de active cu "Gazprom" Rusia.
Cel mai mare producător mondial de chimicale aşteaptă, acum, "un declin uşor" al vânzărilor şi profitului operaţional, faţă de "o uşoară creştere" anticipată iniţial.
Acţiunile companiei poştale din Italia, "Poste Italiane" SpA, au scăzut cu 0,4%, la 6,72 euro. Ieri a fost ziua debutului companiei la Bursa din Milano, după ce guvernul de la Roma a vândut o deţinere minoritară, de 38%, în cadrul ofertei publice iniţiale.
Titlurile "Deutsche Bank" AG, cea mai mare bancă germană, au urcat cu 0,4%, la 27,52 euro. Banca taie costurile, lansând o nouă strategie care presupune reducerea bonusurilor, a personalului şi vânzarea de active, conform Financial Times.
La ora 16.25 (ora României), indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a scăzut cu 0,3%, la 6.395,05 puncte, FTSE MIB al celei din Milano - cu 0,4%, la 22.545,52, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 0,5%, la 10.746,93.
• SUA, în scădere
Pe pieţele americane, acţiunile au urmat un curs negativ ieri, în deschidere, în aşteptarea reuniunii băncii centrale a SUA (Fed), respectiv pe fondul unor rezultate dezamăgitoare anunţate de companii. O influenţă negativă au avut-o şi datele privind evoluţia comenzilor de bunuri de folosinţă îndelungată.
Titlurile companiei auto "Ford Motor" Co. s-au depreciat cu 4,5%, la 14,97 dolari. Societatea a raportat un profit în creştere semnificativă, însă sub aşteptările analiştilor.
Acţiunile "JPMorgan Chase & Co.", cea mai mare bancă din SUA, s-au depreciat cu 0,3%, la 63,73 dolari. Instituţia financiară va lansa, în curând, prin intermediul unei alianţe, un serviciu de plăţi mobile concurent pentru Apple Pay.
Titlurile "Apple" Inc., producătorul iPhone şi iPad, au urcat cu 0,6%, la 115,97 dolari. Compania urma să-şi anunţe ieri rezultatele financiare pentru trimestrul al treilea.
La ora 10.12, indicele Standard & Poor's 500 a scăzut cu 0,2%, la 2.067,02 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,2%, la 17.596,66, Nasdaq Composite - cu 0,09 puncte, la 5.034,61.
• Curs descendent şi în Asia
La bursele din Asia, acţiunile au scăzut ieri, în aşteptarea reuniunilor Fed şi Bank of Japan.
Titlurile constructorului auto "Nissan Motor" Co. au coborât cu 0,1%, la 1.243 yeni. Societatea a propus modificarea termenilor alianţei cu grupul auto francez "Renault" SA, printr-o majorare a participaţiei sale deţinută la acesta, spun surse guvernamentale.
Acţiunile "Canon" Inc., cel mai mare producător mondial de aparate foto, au scăzut cu 2,1%, la 3.731 yeni. Grupul japonez şi-a redus estimările privind profitul său pe anul în curs, din cauza cererii sub aşteptări pentru aparate foto digitale în China şi în ţările din Asia de Sud-Est. "Canon" aşteaptă, pentru anul 2015, un profit operaţional de 365 miliarde de yeni (3,02 miliarde de dolari), în scădere faţă de 380 miliarde de yeni, cât estima în urmă cu trei luni.
Titlurile "Inpex" Corp., cel mai mare producător de ţiţei din Japonia, au câştigat 3,1%, ajungând la 1.147,5 yeni, după ce preţul petrolului a coborât sub 44 de dolari/baril. La Hong Kong, acţiunile "PetroChina" Co. s-au depreciat cu 0,5%, la 6,16 dolari HK.
Acţiunile companiei tehnologice "Sharp" Corp. au urcat cu 0,7%, la 138 yeni. Principalii creditori ai acesteia o îndeamnă să găsească un cumpărător pentru o parte sau toată divizia LCD, în câteva luni, ca să obţină capital şi din alte surse, după cele două bailout-uri de la bănci, conform unor surse apropiate situaţiei.
Titlurile "Harvey Norman Holdings" Ltd., furnizor australian de articole pentru casă, au crescut cu 3,1%, la 3,98 dolari australieni. Compania a anunţat majorarea vânzărilor sale, luna trecută.
Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a scăzut cu 0,9%, la 18.777,04 puncte, S&P/ASX 200 al celei din Sydney - cu 0,03%, la 5.346,15, Hang Seng al pieţei din Hong Kong a urcat cu 0,1%, la 23.142,73.