BURSELE DIN LUME Pieţele europene îşi revin după atentatul din Bruxelles

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 24 martie 2016

Pieţele europene îşi revin după atentatul din Bruxelles

Acţiunile tranzacţionate la bursele din Europa au crescut ieri, calmul revenind pe pieţe după ce în ziua precedentă fuseseră influenţate în mod negativ de atentatele teroriste din Bruxelles.

Titlurile "Credit Suisse Group" AG, a doua bancă majoră din Elveţia, au urcat cu 2,3% la 14,65 franci. Banca va accelera planul său de restructurare printr-o reducere şi mai mare a costurilor şi prin eliminarea a încă 2.000 de posturi anul acesta.

Acţiunile companiei italiene de utilităţi "Enel" SpA s-au apreciat cu 0,3%, la 3,92 euro. Compania va investi aproximativ 2,5 miliarde de euro pentru susţinerea dezvoltării unei reţele naţionale de fibră optică.

Titlurile companiei germane de poştă "Deutsche Post" AG au câştigat 0,7%, ajungând la 24,65 dolari. "Deutsche Post DHL Group", cel mai mare grup de logistică din lume, vrea să atragă, prin vânzarea de bonduri senior, fonduri de până la 1,25 miliarde de euro.

Acţiunile producătorului francez de articole de lux "Hermes International" au consemnat un avans de 2,6%, la 319,50 euro. Compania va majora dividendul cu 14%, după ce a raportat creşterea cu 13% a profitului său net în 2015.

Titlurile "Kingfisher" Plc, cel mai mare lanţ de magazine de bricolaj din Europa, au urcat cu 5,5%, la 370 pence. Grupul britanic a raportat un profit înainte de taxe şi elemente excepţionale de 678 milioane de lire sterline (961 milioane de dolari) în anul fiscal încheiat la 31 ianuarie 2016, în timp ce analiştii aşteptau 667 milioane de lire sterline.

Acţiunile companiei petroliere britanice BP Plc au scăzut cu 0,7%, la 358,20 pence, pe fondul declinului cotaţiilor ţiţeiului. BP aşteaptă ca sporirea cererii de petrol să continue anul acesta, conform economistului-şef al societăţii, Spencer Dale, care refuză să lanseze o estimare a preţului ţiţeiului în cazul în care marii exportatori îşi vor îngheţa producţia la nivelul din ianuarie.

La ora 16.30 (ora României), indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a crescut cu 0,1%, la 6.195,63 puncte, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 0,5%, la 10.038,01, FTSE MIB al celei din Milano a scăzut cu 0,5%, la 18.613,18.

SUA, în scădere

La bursele americane, acţiunile au scăzut ieri dimineaţă, odată cu declinul cotaţiilor petroliere.

Titlurile "Exxon Mobil" Corp., cel mai mare grup petrolier din SUA, s-au depreciat cu 0,4%, la 83,81 dolari, iar cele ale rivalului mai mic "Chevron" Corp. - cu 1,9%, la 93,66 dolari.

Acţiunile companiei de media "Yahoo!" Inc. au înregistrat un declin de 0,8%, la 35,13 dolari. "Yahoo!" a decis să închidă site-ul Daily Fantasy Sports din New York.

Titlurile retailer-ului online "Amazon.com" Inc. au urcat cu 1,4%, la 568,25 dolari. Compania a iniţiat un proces împotriva unui fost director executiv al său, Arthur Valdez, angajat recent de rivalul "Target" Corp., pretinzând că acesta a încălcat un acord de non-concurenţă, pe care l-a semnat în 2012.

La ora 10.27, indicele Standard & Poor's 500 a scăzut cu 0,3%, la 2.044,48 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,1%, la 17.559,02, Nasdaq Composite - cu 0,5%, la 4.797,50.

Asia, pe curs negativ

În Asia, acţiunile au scăzut ieri, pe fondul atentatelor teroriste din Bruxelles, din 22 martie, cel mai afectat fiind sectorul industrial.

Titlurile "Hitachi Construction Machinery" Co., producător japonez de utilaje, au coborât cu 2,3%, la 1.798 yeni, după ce banca de investiţii "Macquarie Group" Ltd. şi-a redus ţinta pentru preţul acestor acţiuni.

Titlurile "Chiyoda" Corp., operator nipon de fabrici, au scăzut cu 4,5%, la 904 yeni. Compania şi-a redus estimările de profit operaţional.

Acţiunile producătorului japonez de ţiţei "Inpex" Corp. s-au depreciat cu 1,3%, la 921,8 yeni. "Inpex" şi grupul anglo-olandez "Royal Dutch Shell" Plc au suferit, ieri, o lovitură în privinţa proiectului lor de 14 miliarde de dolari, menit să exploateze un zăcământ de gaze din apele adânci ale Indoneziei, după ce preşedintele Joko Widodo a declarat că schema trebuie să utilizeze o rafinărie onshore, nu facilitatea plutitoare propusă.

Tot în sectorul petrolier, titlurile "Woodside Petroleum" Ltd. din Australia au înregistrat un minus de 0,9%, la 27,13 dolari australieni. Compania a renunţat la un plan de dezvoltare a proiectului de gaze naturale (LNG) Browse, de 40 de miliarde de dolari, din cauza scăderii preţurilor de pe piaţa de profil.

Acţiunile companiei aeriene "Air China" Ltd. au coborât cu 1,3%, la 5,27 dolari Hokg Kong, iar cele ale "Korean Air Lines" Co. - cu 1,5%, la 29.950 woni, în urma atentatelor din Bruxelles.

Titlurile "Sharp" Corp., producător japonez de electronice, au urcat cu 1,6%, la 131 yeni. Compania, care are probleme financiare, şi "Foxconn Technology Group" din Taiwan discută pe marginea reducerii preţului unui pachet de salvare, anunţă publicaţia Nikkei.

Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a scăzut cu 0,3%, la 17.000,98 puncte, Kospi al celei din Seul - cu 0,1%, la 1.995,12, S&P/ASX 200 al pieţei din Sydney - cu 0,5%, la 5.142,27.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb