BURSELE DIN LUME Pieţele europene scad din cauza rezultatelor companiilor

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 4 februarie 2016

Acţiunile tranzacţionate la bursele din Europan s-au înscris pe un curs negativ ieri, investitorii fiind atenţi la rezultatele financiare ale companiilor.

Titlurile "Novo Nordisk" A/S, societate daneză cu operaţiuni în sectorul îngrijirii sănătăţii, s-au depreciat cu 5,4%, la 357,40 coroane, iar cele ale companiei olandeze de telefonie "Royal KPN" NV - cu 1,2%, la 3,40 euro, după ce acestea au raportat câştiguri inferioare aşteptărilor analiştilor.

Acţiunile "National Bank of Greece" SA (NBG), cea mai mare bancă elenă, au scăzut cu 9,2%, la 0,23 euro. Banca şi-a vândut unele participaţii pe care le deţinea în mod direct sau indirect la 11 fonduri, obţinând în schimb 288 de milioane de euro.

Titlurile "Banco Popolare" SC au coborât cu 7,7%, la 8,20 euro, iar cele ale "Banca Popolare di Milano" Scarl - cu 5,4%, la 0,68 euro. Tot în sectorul bancar italian, acţiunile "Banca Monte dei Paschi di Siena" SpA au înregistrat un declin de 4,7%, la 0,56 euro, pe fondul incertitudinilor legate de o potenţială fuziune în domeniu.

Titlurile "Volkswagen" AG, cel mai mare grup auto din Europa, au pierdut 0,6%, ajungând la 116 euro. "Volkswagen" le-a trimis marţi autorităţilor din California planul ce prevede repararea celor 80.000 de SUV-uri şi automobile cu motoare diesel de trei litri, ale căror emisii poluante depăşesc de nouă ori limitele legale, conform Reuters.

Acţiunile "Renault" SA, al doilea mare constructor auto francez, au consemnat un declin de 1,8%, la 75,79 euro, deşi agenţia de evaluare financiară Moody's Investors Service preconizează că profiturile producătorilor auto europeni "Fiat Chrysler Automobiles" NV, "Renault" SA şi "Peugeot" SA vor fi sprijinite, în 2016, de preţul scăzut al ţiţeiului şi de redresarea cererii în Europa.

Titlurile producătorului elveţian de semninţe "Syngenta" AG au urcat cu 4,5%, la 410 franci. Şeful companiei a declarat că nu vede obstacole majore din partea autorităţilor de reglementare la planificata preluare a acesteia de către gigantul "China National Chemical" Corp., pe 43 miliarde dolari.

La ora 16.54 (ora României), indicele FTSE MIB al pieţei din Milano a scăzut cu 1,1%, la 17.729,19 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 0,3%, la 4.270,19, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 0,4%, la 9.543,76.

SUA, pe curs mixt

În Statele Unite, acţiunile au fluctuat ieri dimineaţă, investitorii din regiune fiind atenţi la rezultatele companiilor.

Titlurile "General Motors" Co. (GM), cel mai mare constructor auto din SUA, s-au depreciat cu 2,1%, la 29,02 dolari. GM a raportat vânzări de 152,4 miliarde dolari pentru 2015, comparativ cu 155,9 miliarde în 2014.

Acţiunile "Ford Motor" Co., al doilea mare constructor auto din SUA, au coborât cu 1,7%, la 11,32 dolari. Compania va concedia, în Europa, sute de angajaţi din structurile administrative, urmărind astfel să-şi micşoreze cheltuielile anuale cu 200 de milioane de dolari.

Titlurile "Exxon Mobil" Corp., cel mai mare grup petrolier din Statele Unite, au urcat cu 1,3%, la 75,52 dolari, iar cele ale rivalului mai mic "Chevron" Corp. - cu 0,7%, la 81,87 dolari, după ce cotaţiile petrolului au revenit pe creştere.

La ora 10.06, indicele Standard & Poor's 500 a crescut cu 0,2%, la 1.907,56 puncte, Dow Jones Industrial Average a scăzut cu 0,3%, la 16.112,31, Nasdaq Composite - cu 1%, la 4.474,09.

Asia, în declin

La bursele din Asia, acţiunile au scăzut ieri, pe fondul declinului de marţi al cotaţiilor petroliere şi al rezultatelor dezamăgitoare anunţate de unele companii.

Titlurile "Inpex" Corp., cel mai mare producător de ţiţei din Japonia, s-au depreciat cu 1,6%, la 984,9 yeni, iar cele ale "Japan Petroleum Exploration" Ltd. - cu 3,1%, la 2.926 yeni. La Hong Kong, acţiunile "PetroChina" Co. au înregistrat un declin de 4,2%, la 4,38 dolari HK.

În schimb, acţiunile rafinăriei petroliere nipone "JX Holdings" Inc. au urcat cu 3,4%, la 457,7 yeni, după ce aceasta a anunţat că îşi menţine estimarea de dividend, chiar dacă aşteaptă pierderi nete.

Tot în sectorul petrolier, titlurile "Woodside Petroleum" Ltd. din Australia au scăzut cu 5%, la 25,65 dolari australieni, iar cele ale "Santos" Ltd. - cu 5,1%, la 2,77 dolari australieni. Acţiunile asiguratorului "AIA Group" Ltd. au înregistrat un minus de 4,9%, la 38,95 dolari HK, pe fondul temerilor potrivit cărora autorităţile din China ar putea introduce restricţii la cumpărarea de asigurări în exterior. Titlurile "Jiangxi Copper" Co., cel mai mare producător chinez de cupru, au coborât cu 1,5% pe piaţa din Hong Kong, la 7,31 dolari HK, în urma declinului preţurilor materiilor prime.

Tot pe acest segment, acţiunile gigantului mondial "BHP Billiton" Ltd. s-au depreciat cu 4,4%, la 14,27 dolari australieni, iar cele ale "OZ Minerals" Ltd. - cu 0,8%, la 3,77 dolari australieni.

Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a scăzut cu 3,2%, la 17.191,25 puncte, S&P/ASX 200 al celei din Sydney - cu 2,3%, la 4.876,76, Hang Seng al pieţei din Hong Kong - cu 2,3%, la 18.991,59.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb