BURSELE DIN LUME Scad acţiunile producătorilor de materii prime din Europa

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 8 mai 2015

Scad acţiunile producătorilor de materii prime din Europa

Acţiunile tranzacţionate la bursele europene au fluctuat ieri: titlurile din sectorul tehnologic au urmat un curs ascendent, iar cele ale producătorilor de materii prime au scăzut.

Acţiunile "Alcatel-Lucent" SA, producător franco-american de echipamente tehnologice, au urcat cu 1,8%, la 3,27 euro, după ce acesta a raportat creşterea profitului său trimestrial.

Titlurile companiei petroliere spaniole "Repsol" SA au scăzut cu 3,7%, la 17,75 euro, iar cele ale grupului minier "Vedanta Resources" Plc - cu 3,2%, la 643,5 pence.

Acţiunile celui mai mare furnizor olandez de servicii financiare, "ING Groep" NV, au câştigat 1,7%, ajungând la 13,96 euro. Banca a raportat un profit net peste aşteptări pentru primul trimestru din 2015.

Titlurile "Erste Group Bank" AG din Austria, al treilea mare creditor din Europa emergentă, au urcat cu 2,6%, la 25,76 euro. Banca a raportat dublarea profitului său net în primul trimestru din 2015, în urma scăderii provizioanelor de risc.

Acţiunile E.ON AG, cea mai mare companie de utilităţi din Germania, s-au apreciat cu 1,9%, la 13,94 euro, deşi societatea a raportat rezultate dezamăgitoare pentru primul trimestru, din cauza reducerii cererii de energie.

Titlurile "ArcelorMittal", cel mai mare producător de oţel din lume, au coborât cu 2,4%, la 9,34 euro. Compania şi-a revizuit în scădere estimările privind profitul său din acest an, din cauza declinului record al preţului minereului de fier.

Acţiunile retailerului german "Metro" AG au pierdut 0,3%, atingând 30,70 euro. Compania intenţionează să-şi majoreze semnificativ investiţiile în următorii cinci ani.

Titlurile "Siemens" AG, cea mai mare companie de inginerie din Europa, au scăzut cu 1,2%, la 95,39 euro. Societatea germană a anunţat, ieri, concedierea a încă 4.500 de angajaţi pe plan mondial.

Acţiunile "Deutsche Telekom" AG, cea mai mare companie de telefonie din Germania, au coborât cu 0,04%, la 16,43 euro. Guvernul slovac a renunţat la organizarea unei oferte publice iniţiale pentru pachetul său de 49% din acţiunile operatorului de telefonie "Slovak Telekom", iar unele surse apropiate situaţiei spun că "Deutsche Telekom" a lansat o ofertă pentru acesta.

La ora 17.10 (ora României), indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a scăzut cu 0,7%, la 6.887,16 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 0,3%, la 4.966,81, DAX al Bursei din Frankfurt a urcat cu 0,6%, la 11.415,06.

Fluctuaţii în SUA

Bursele din New York au fluctuat ieri, în deschidere, investitorii fiind precauţi, pe fondul vânzărilor de acţiuni din întreaga lume.

Titlurile "Barrick Gold" Corp., cel mai mare producător mondial de aur, s-au depreciat cu 1%, la 12,50 dolari, ca urmare a declinului cotaţiei metalului preţios.

Acţiunile "Exxon Mobil" Corp., cel mai mare producător de ţiţei din SUA, au scăzut cu 1,3%, la 87,05 dolari, iar cele ale rivalului mai mic "Chevron" Corp., cu 1%, la 106,90 dolari.

La ora 10.08, indicele Standard & Poor's 500 a scăzut cu 0,02%, la 2.079,73 puncte, Dow Jones Industrial Average a urcat cu 0,1%, la 17.853,30, Nasdaq Composite - cu 0,2%, la 4.930,80.

Asia, în scădere

În Asia, acţiunile au scăzut ieri, investitorii temându-se de slăbirea economiei americane.

Titlurile "Nissan Motor" Co., producător auto japonez care obţine circa 43% din vânzări în America de Nord, s-au depreciat cu 1,6%, la 1.223 yeni, iar cele ale "Toyota Motor" Corp. - cu 1,2%, la 8.214 yeni.

Acţiunile producătorului nipon de electronice "Sony" Corp. au înregistrat un declin de 0,5%, la 3.609,5 yeni, iar cele ale rivalului "Panasonic" Corp. - de 2,1%, la 1.661 yeni.

Titlurile "Origin Energy" Ltd., producător australian de utilităţi, au consemnat un declin de 2,7%, la 12,86 dolari australieni, pe fondul avansului din ziua precedentă al cotaţiilor petroliere. Creşterea preţului petrolului a generat, totodată, declinul preţului acţiunilor companiilor aeriene. La Tokyo, titlurile "Japan Airlines" Co. au coborât cu 3%, la 3.855 yeni, iar cele ale "ANA Holdings" Inc. - cu 3,6%, la 320,6 yeni. Acţiunile "Qantas Airways" Ltd. din Australia s-au depreciat cu 2,4%, la 3,22 dolari australieni, iar cele ale "Singapore Airlines" Ltd. - cu 0,7%, la 11,77 dolari singaporezi.

Titlurile "Evergrande Real Estate Group" Ltd., dezvoltator imobiliar chinez, au pierdut 8,2% pe piaţa din Hong Kong, ajungând la 6,82 dolari HK. Standard & Poor's şi-a modificat în scădere ratingul de credit pentru compania chineză.

În acelaşi domeniu, acţiunile "China Vanke" Co. au scăzut cu 0,3%, la 18,72 dolari HK.

Acţiunile "National Australia Bank" Ltd. au fost oprite de la tranzacţionare, în condiţiile în care instituţia de credit a anunţat că vrea să obţină circa 5,5 miliarde dolari australieni (4,4 miliarde dolari SUA) printr-o ofertă de drepturi.

Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a scăzut cu 1,2%, la 19.291,99 puncte, Hang Seng al celei din Hong Kong - cu 1,3%, la 27.289,97, S&P/ASX 200 al pieţei din Sydney - cu 0,8%, la 5.645,69.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb