BURSELE DIN LUME Şomajul din SUA aduce pesimism pe pieţele europene

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 6 decembrie 2010

Şomajul din SUA aduce pesimism pe pieţele europene

Acţiunile tranzacţionate la bursele din Europa au scăzut vineri, ca urmare a unei creşteri neaşteptate a ratei şomajului în SUA. Potrivit cifrelor anunţate de Departamentul Muncii, şomajul din SUA a urcat de la 9,6% în octombrie, la 9,8% în noiembrie - cel mai ridicat nivel din aprilie până în prezent.

Titlurile "Old Mutual" Plc, al treilea asigurator din Marea Britanie, au coborât cu 2,5%, la 120,1 pence.

Acţiunile "Barclays" Plc, a treia bancă britanică, au coborât cu 2,5%, la 268 pence. Titlurile băncii britanice "Standard Chartered" Plc au scăzut cu 1,4%, la 1.838 pence.

Acţiunile "ThyssenKrupp" AG, cel mai mare producător siderurgic din Germania, au scăzut cu 0,3%, la 30,16 euro.

Acţiunile "Renault" SA, a doua companie auto din Franţa, au pierdut 0,6%, ajungând la 43,84 euro, iar cele ale "Peugeot" SA, cel mai mare constructor auto francez, cu 0,4%, la 30,91 euro.

Titlurile producătorului francez de articole de lux "Hermes International" SCA au scăzut cu 9,3%, la 150,55 euro. Familia Hermes ar putea analiza modalităţi de vânzare a acţiunilor, dar fără să permită rivalului "LVMH Moet Hennessy Louis Vuitton" SA să preia controlul la această companie, spun unele surse apropiate situaţiei, citate de presa internaţională. Membrii familiei Hermes deţin 73,4% din companie.

Acţiunile LVMH au scăzut cu 0,4%, la 121,7 euro.

Titlurile "UniCredit" SpA, cea mai mare bancă din Italia, au urcat cu 2,6%, la 1,7 euro. "BofA Merrill Lynch" îndeamnă la cumpărarea de acţiuni "UniCredit".

Indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a scăzut cu 0,4%, la 5.745,32 puncte, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 0,1%, la 6.947,72, CAC 40 al celei din Paris a urcat cu 0,1%, la 3.750,55.

Ascensiune în SUA

Acţiunile de pe pieţele din SUA au crescut vineri, datorită publicării unor date economice favorabile, care au pus în umbră informaţia privind creşterea şomajului american în luna noiembrie.

Titlurile "Bank of America" Corp., cea mai mare bancă din SUA, au crescut cu 1,5%, la 11,86 dolari. Acţiunile băncii de investiţii "Morgan Stanley" au urcat cu 0,1%, la 25,64 dolari.

Titlurile "Chevron" Corp., al doilea producător de ţiţei din SUA, au câştigat 0,5%, ajungând la 84,89 dolari. Acţiunile "Freeport-McMoRan Copper & Gold" Inc., cel mai mare producător mondial de cupru, au consemnat un avans de 1,2%, la 108,95 dolari. Titlurile "Alcoa" Inc., cel mai mare producător de aluminiu din Statele Unite, au crescut cu 1,5%, la 9,29 dolari.

Indicele Standard & Poor"s 500 a urcat cu 0,3%, la 1.224,71 puncte, Dow Jones Indus-trial Average - cu 0,2%, la 11.382,10, Nasdaq Composite - cu 0,5%, la 2.591,46.

Asia, în creştere

Titlurile de pe pieţele asiatice au crescut vineri, după ce, joi, SUA au anunţat date economice favorabile, iar BCE a extins măsurile de urgenţă.

Acţiunile "James Hardie Industries" SE din Australia, cel mai mare exportator de pereţi laterali către SUA, au urcat cu 6,2%, la 6,20 dolari australieni. Titlurile "Techtronic Industries" Co., producătorul aspiratoarelor Hoover, care a realizat 76% din vânzări în America de Nord, în anul fiscal trecut, au crescut cu 5,8% pe piaţa din Hong Kong, la 9,11 dolari HK.

Titlurile "Esprit Holdings" Ltd., distribuitor de îmbrăcăminte care realizează cea mai mare parte din vânzări în Europa, au crescut cu 0,9%, la 38,50 dolari HK. Acţiunile "Canon" Inc., cel mai mare producător mondial de aparate foto digitale, care obţine circa o treime din vânzări în Europa, au câştigat 1,5%, ajungând la 4.110 yeni.

Titlurile "Billabong International" Ltd., producător australian de echipament pentru surfing, care realizează aproximativ 23% din vânzări în Europa, au urcat cu 5,2%, la 8,90 dolari australieni.

Acţiunile "BHP Billiton" Ltd., cea mai mare companie minieră din lume, au crescut cu 0,6%, la 44,59 dolari australieni, ca urmare a ascensiunii preţurilor materilor prime. Acţiunile "Rio Tinto Group", a treia companie minieră din lume, au urcat cu 1,7%, la 86,42 dolari australieni.

Titlurile "Cnooc" Ltd., cel mai mare producător de ţiţei offshore din China, au câştigat 1,1% pe piaţa din Hong Kong, ajungând la 17,74 dolari HK. Titlurile "Jiangxi Copper" Co., cel mai mare producător de cupru din China, au crescut cu 0,2%, la 24,10 dolari HK.

Acţiunile "Samsung Electronics" Co., cel mai mare producător de cipuri, ecrane plate şi telefoane mobile din Asia, au urcat cu 4,1%, la 894.000 woni, după ce "Samsung Group" a anunţat schimbări în conducere.

Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a crescut cu 0,1%, la 10.178,30 puncte, S&P/ASX 200 al pieţei din Sydney - cu 0,4%, la 4.694,20, Hang Seng al celei din Hong Kong a coborât cu 0,6%, la 23.320,50.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb