BURSELE DIN LUME Speranţele de redresare rămân pe pieţele europene

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 9 aprilie 2021

Speranţele de redresare rămân pe pieţele europene

Bursele din Europa au crescut şi ieri, în majoritate, pe fondul speranţelor de redresare economică, în condiţiile în care investitorii consideră că băncile centrale îşi vor păstra politicile de susţinere.

Euronext Paris

- Titlurile grupului industrial Alstom SA au urcat cu 1%, la 44,22 euro la ora locală 16.11. SNCF Voyageurs, compania de transport feroviar de pasageri din cadrul SNCF Group, a lansat către Alstom, în numele a patru regiuni din Franţa, prima comandă de trenuri hibride electric-hidrogen din această ţară, iar contractul pentru primele 12 trenuri electrice (plus două unităţi opţionale) din gama Coradia Polyvalent valorează în total aproape 190 de milioane de euro.

- Acţiunile companiei aeriene Air France-KLM s-au depreciat cu 2,5%, la 5,35 euro la ora 16.13. Traficul aerian internaţional de pasageri a scăzut cu 89% în februarie, faţă de aceeaşi lună a anului 2020, în condiţiile în care numărul cazurilor de Covid-19 a revenit pe creştere şi nu există încă semne de redresare a sectorului aviaţiei, spune noul director general al Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA), Willie Walsh.

- Indicele CAC 40 a crescut cu 0,4%, la 6.153,78 puncte la ora 16.14.

Deutsche Börse

- Acţiunile grupului auto german Bayerische Motoren Werke AG (BMW) au scăzut cu 1,8%, la 87,47 euro la ora 16.15, deşi acesta a anunţat că, în primul trimestru din 2021, a vândut mai multe automobile decât înaintea pandemiei, în baza creşterii cererii din Asia.

- Indicele DAX a pierdut 0,06%, ajungând la 15.168,07 puncte la ora 16.16.

New York Stock Exchange

Bursele din SUA au fluctuat ieri dimineaţă, în aşteptarea unor declaraţii ale preşedintelui băncii centrale (Fed), Jerome Powell.

- Titlurile grupului bancar JPMorgan Chase & Co. s-au depreciat cu 0,9%, la 153,52 dolari la ora locală 10.17, cele ale Citigroup Inc. - cu 1,5%, la 71,62 dolari.

- Acţiunile platformei suedeze de streaming Spotify Technology SA au înregistrat un avans de 0,6%, la 281,71 dolari la ora 10.19. Compania a început implementarea unei funcţii de control pe baza comenzilor vocale, similară asistenţilor digitali Siri şi Alexa. "Hey, Spotify" este cea mai nouă comandă vocală pe care utilizatorii dispozitivelor mobile o pot folosi, însă doar în cadrul aplicaţiei Spotify.

- Indicele Dow Jones Industrial Average a scăzut cu 0,2%, la 33.381,48 puncte la ora 10.21, S&P 500 a urcat cu 0,1%, la 4.085,20.

Nasdaq

- Acţiunile companiei farmaceutice Moderna Inc. au înregistrat un plus de 0,8%, la 132,54 dolari la ora 10.21. Institutul Naţional pentru Sănătate din SUA a anunţat că a început un studiu clinic de fază medie ca să determine riscul de reacţii alergice la vaccinurile împotriva Covid-19 ale companiilor Moderna şi Pfizer Inc.

- Titlurile Alphabet Inc., deţinătorul Google, s-au apreciat cu 0,6%, la 2.252,57 dolari la ora 10.22. După un an de pauză, cea mai mare conferinţă organizată anual de Google, Google I/O, revine în 2021 cu o versiune virtuală. Google I/O este un eveniment dedicat în mod tradiţional dezvoltatorilor, dar care aduce de fiecare dată şi noutăţi despre produsele software şi hardware ale companiei.

- Acţiunile grupului tehnologic Apple Inc. au crescut cu 1,2%, la 129,42 dolari la ora 10.23. Apple a anunţat miercuri că, în următoarele săptămâni, va începe aplicarea noii reguli de notificare privind confidenţialitatea datelor, contestată de companii precum Facebook pe motiv că le va afecta vânzările.

- Titlurile producătorului de maşini electrice Tesla Inc. au câştigat 2,2%, atingând 685,66 dolari la ora 10.24. Compania a criticat procesul îndelungat de aprobare prin care trebuie să treacă pentru a putea construi o uzină de asamblare în apropiere de Berlin

- Indicele Nasdaq Composite a crescut cu 0,7%, la 13.783,93 puncte la ora 10.25.

Tokyo Stock Exchange

Bursele din Asia au crescut ieri, în majoritate, după ce minutele publicate miercuri de Fed din SUA au arătat că oficialii băncii centrale americane nu au temeri mari legate de inflaţie.

În Japonia, cursul a fost unul negativ, din cauza apariţiei unei noi mutaţii a coronavirusului în ţară, respectiv a posibilităţii impunerii stării de urgenţă.

- Acţiunile conglomeratului farmaceutic nipon Takeda Pharmaceuticals Inc. au coborât cu 3,1%, la 3.728 yeni, cele ale Chugai Pharmaceutical Co. - cu 0,6%, la 4.362 yeni.

- Acţiunile companiei de transport aerian ANA Holdings Inc. au scăzut cu 2,8%, la 2.442 yeni, cele ale rivalei Japan Airlines Co. - cu 3,3%, la 2.348 yeni.

- Indicele Nikkei 225 a pierdut 0,07%, la 29.708,98 puncte.

Seoul Stock Exchange

- Titlurile grupului sud-coreean SK Hynix Inc., al doilea producător global de cipuri de memorie, au urcat cu 0,4%, la 144.000 woni. Compania este pe punctul să semneze un acord pe termen lung pentru livrarea de cipuri furnizorului german de componente auto Robert Bosch GmbH, conform unor surse citate de presa din Coreea de Sud.

- Indicele Kospi a crescut cu 0,2%, la 3.143,26 puncte.

Sydney Stock Exchange

- Acţiunile companiei miniere BHP Group Ltd. s-au apreciat cu 2,6%, la 47,06 dolari australieni, cele ale Rio Tinto Ltd. - cu 2,2%, la 115,88 dolari australieni, pe fondul avansului cotaţiilor minereului de fier. În acelaşi sector, titlurile Fortescue Metals Group Ltd. au înregistrat un plus de 2,5%, la 21 de dolari australieni.

- Indicele S&P/ASX 200 s-a apreciat cu 1%, la 6.998,80 puncte.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb