Acţiunile societăţilor listate la bursele din Europa au urmat un curs descendent ieri, după ce miliardarul George Soros a avertizat că eşecul liderilor zonei euro în stabilirea de măsuri drastice la summitul programat pentru săptămâna aceasta ar putea genera dezmembrarea uniunii monetare.
Acţiunile "UniCredit" SpA, cea mai mare bancă din Italia, au coborât cu 5,1%, la 2,55 euro, iar cele ale "Intesa Sanpaolo" SpA - a doua instituţie de credit din ţară, cu 4,1%, la 99,45 eurocenţi.
Acţiunile "Banca Monte dei Paschi di Siena", a treia mare bancă din Italia - după valoarea activelor, au scăzut cu 5,7%, la 20,43 eurocenţi. Banca va dezvălui în această săptămână un plan de consolidare a capitalului său, în vederea alinierii la cerinţele autorităţii de reglementare. "Monte dei Paschi" are un deficit de capital de 3,27 miliarde euro, potrivit Autorităţii Bancare din Europa.
Titlurile "BNP Paribas" SA, cea mai mare bancă din Franţa, s-au depreciat cu 4,3%, la 28,13 euro, iar acţiunile "Deutsche Bank" AG, cea mai mare bancă germană, cu 3,6%, la 27,57 euro.
Titlurile "National Bank of Greece" SA, cea mai mare bancă elenă, au consemnat un declin de 13%, la 1,28 euro, iar cele ale "EFG Eurobank Ergasias" SA - cu 13,4%, la 60 de eurocenţi. Acţiunile "Piraeus Bank" SA au scăzut cu 11,8%, la 23,90 eurocenţi. Noul premier grec, Antonis Samaras, nu va participa la summitul UE de la Bruxelles, programat pentru zilele de 28-29 iunie, din cauza intervenţiei chirurgicale la ochi pe care a suferit-o sâmbătă.
Acţiunile producătorului francez de cos-metice "L'Oréal" SA au coborât cu 1,1%, la 87,96 euro. Anul viitor, compania va începe să vândă şi online, prin intermediul site-ului propriu, produse cosmetice şi de îngrijire a pielii.
Titlurile producătorului de bere "SABMiller" Plc au pierdut 1,4%, afişând o cotaţie de 2.468 pence, după ce "Liberum Capital" a îndemnat la vânzarea acestor acţiuni.
La ora 16.45 (ora României), indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a scăzut cu 0,8%, la 5.471,37 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 2,3%, la 3.018,44, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 1,7%, la 6.158,29.
• SUA, pe curs negativ
Pe Wall Street, acţiunile au scăzut ieri, în des-chidere, investitorii temându-se de adâncirea crizei din zona euro.
Titlurile "Bank of America" Corp., a doua bancă din SUA, au coborât cu 3%, la 7,70 dolari, iar cele ale "Citigroup" Inc., a treia instituţie de profil din ţară, cu 2,4%, la 27,32 dolari.
Acţiunile "Caterpillar" Inc., cel mai mare producător mondial de excavatoare, au scăzut cu 2%, la 83,29 dolari. Titlurile producătorului de aluminiu "Alcoa" Inc. s-au depreciat cu 1,6%, la 8,49 dolari.
Acţiunile producătorului de medicamente "Pfizer" Inc. s-au depreciat cu 2,1%, la 22,26 dolari, iar cele ale "Bristol-Myers Squibb" Co. - cu 3,7%, la 34,04 dolari. Cele două companii nu au obţinut aprobarea autorităţilor de reglementare pentru medicamentul experimental Eliquis.
La ora 09.46, indicele Standard & Poor's 500 a scăzut cu 1,2%, la 1.318,88 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 1,1%, la 12.496,76, Nasdaq Composite - cu 1%, la 2.863,89.
• Scăderi şi în Asia
În Asia, acţiunile au scăzut ieri, după ce UBS AG şi-a redus estimările de profit pentru "BHP Billiton" Ltd., iar Banca Reglementelor Internaţionale a informat că băncile centrale au o capacitate limitată de stimulare a creşterii economice.
Titlurile "BHP Billiton", cea mai mare companie minieră din lume, s-au depreciat cu 1,4%, la 31,07 dolari australieni. UBS şi-a redus cu 4% estimarea privind profitul BHP, ca urmare a majorării taxelor miniere din Australia.
În acelaşi domeniu, acţiunile "Rio Tinto Group" au coborât cu 0,2%, la 55,90 dolari aus-tralieni, iar cele ale "OZ Minerals" Ltd. - cu 0,1%, la 8,11 dolari australieni.
Acţiunile "Samsung Electronics" Co., producător sud-coreean de telefoane mobile, au pierdut 4,2%, ajungând la 1,132 milioane de woni. Declinul a fost determinat de faptul că societatea investighează o plângere înaintată de un client irlandez care pretinde că aparatul său smartphone Galaxy S III a luat foc. "Samsung a obţinut acest telefon şi încearcă să identifice cauza incidentului", a declarat James Chung, purtător de cuvânt al "Samsung".
Acţiunile "Billabong International" Ltd., cel mai mare producător australian de echipament de surfing, au scăzut cu 48%, la 96 de cenţi aus-tralieni. Societatea a vândut acţiuni noi de 155 de milioane de dolari australieni (155 de milioa-ne de dolari SUA).
Acţiunile "Yahoo Japan" Corp. au înregistrat un declin de 1,5%, la 24.870 yeni. Guvernul nipon a informat că va chestiona oficialii companiei cu privire la planurile de afişare a anunţurilor publicitare bazate pe conţinutul mesajelor e-mail ale utilizatorilor reţelei "Yahoo".
Compania a precizat că, din luna august, va utiliza un program care va detecta în mod automat anumite cuvinte cheie din e-mailurile utilizatorilor.
Indicele Kospi al Bursei din Seul a coborât cu 1,2%, la 1.825,38 puncte, S&P/ASX 200 al celei din Sydney - cu 0,5%, la 4.027,81, Nikkei 225 al pieţei din Tokyo - cu 0,7%, la 8.734,62.