Acţiunile tranzacţionate la bursele europene au crescut ieri, după ce unii oficiali din regiune au declarat că ar putea sprijini Grecia în eforturile de reducere a deficitului bugetar. Olli Rehn, noul comisar european pentru economie, a declarat, marţi, că problema sprijinului privind Grecia va fi analizată în câteva zile. Totodată, Michael Meister, parlamentar german, a afirmat că legislativul din ţară ia în calcul aprobarea unui ajutor financiar pentru Grecia.
În plus, investitorul miliardar George Soros şi-a exprimat încrederea că Grecia va rămâne în zona euro.
Acţiunile "National Bank of Greece" SA, cel mai mare creditor din Grecia, au crescut cu 7,5%, la 14,83 euro. Titlurile "EFG Eurobank Ergasias" SA, a doua bancă elenă, au urcat cu 9,5%, la 6,13 euro. Acţiunile "Alpha Bank" SA, numărul trei în sectorul bancar elen, au câştigat 4,7%, ajungând la 7,17 euro.
Acţiunile "Credit Agricole" SA, cea mai mare bancă din Franţa (după numărul sucursalelor), au crescut cu 4,2%, la 10,84 euro. Titlurile băncii franceze "Société Générale" SA au urcat cu 4,3%, la 41,28 euro. "MF Global" îndeamnă la achiziţia de titluri "Société Générale".
Acţiunile societăţii de asigurări "Fortis" Belgia au crescut cu 5,3%, la 2,54 euro. "Royal Bank of Scotland Group" Plc recomandă achiziţia de acţiuni "Fortis".
Titlurile "Assicurazioni Generali" SpA, cea mai mare companie de asigurări din Italia, au câştigat 2,8%, ajungând la 16,49 euro.
Acţiunile "Banco Comercial Portugues" SA au urcat cu 5,4%, la 78,4 eurocenţi. "Bank Millennium" SA, divizia poloneză a băncii portugheze, a raportat profit peste aşteptări pentru ultimul trimestru din 2009.
Titlurile "ArcelorMittal", cel mai mare producător mondial de oţel, au scăzut cu 4,2%, la 27,38 euro. În ultimul trimestru din 2009, compania a avut un profit înainte de dobânzi, taxe, deprecieri şi amortizări (Ebitda) de 2,13 miliarde de dolari, în timp ce analiştii estimau 2,18 miliarde.
Indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a crescut cu 0,8%, la 5.150,54 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 1%, la 3.650,58, DAX al Bursei din Frankfurt - tot cu 1%, la 5.552,71.
• Fluctuaţii la bursele americane
Acţiunile de pe pieţele din SUA au oscilat între pierderi şi câştiguri ieri, în deschidere.
Acţiunile "Sprint Nextel" Corp., al treilea operator de telefonie mobilă din SUA, au coborât cu 4,9%, la 3,47 dolari. Compania a raportat vânzări sub aşteptările analiştilor pentru ultimul trimestru din 2009. În perioada menţionată, vânzările companiei au scăzut cu 6,7%, la 7,87 miliarde de dolari, în timp ce analiştii estimau 8,04 miliarde.
Acţiunile "Dell" Inc., al treilea producător mondial de computere personale, au urcat cu 2,3%, la 13,86 dolari. "Bank of America" Corp. şi-a modificat în sens pozitiv recomandarea pentru titlurile companiei: "cumpără", de la "neutru".
Titlurile "Adobe Systems" Inc., cel mai mare producător mondial de software de design grafic, au crescut cu 2,6%, la 33,15 dolari.
La ora 9:36, indicele Standard & Poor"s 500 a crescut cu 0,1%, la 1.072,04 puncte, Dow Jones Indus-trial Average - cu 0,1%, la 10.070,96, Nasdaq Composite - cu 0,2%, la 2.155,67.
• Creşteri în Asia
Acţiunile societăţilor listate la bursele din Asia au crescut ieri, pe fondul optimismului privind sprijinul europenilor pentru Grecia.
Acţiunile "Rio Tinto Group", a treia societate minieră la nivel internaţional, au crescut cu 1,4%, la 67,94 dolari australieni.
Titlurile "BHP Billiton" Ltd., cea mai mare companie minieră din lume, au urcat cu 3,5%, înainte să închidă sesiunea bursieră în creştere cu 0,1%, la 39,88 dolari australieni. Profitul net al BHP a crescut de mai bine de două ori în semestrul al doilea din 2009, faţă de cele şase luni încheiate în 31 decembrie 2008.
Acţiunile "OZ Minerals" Ltd. au câştigat 3,1%, afişând un curs de 1,015 dolari australieni.
La Tokyo, acţiunile "Mitsubishi" Corp., deţinător al "BHP Billiton Mitsubishi Alliance" - cel mai mare exportator mondial de cărbune pentru oţelărie, au urcat cu 0,9%, la 2.155 yeni.
Acţiunile "Japan Tobacco" Inc., al treilea producător mondial de ţigări, au crescut cu 5,6%, la 328.000 yeni. Compania şi-a modificat în sens pozitiv ţinta de profit: +13%, datorită cererii mari din afara graniţelor.
Acţiunile "Nissan Motor" Co., al treilea producător de autoturisme din Japonia, au crescut cu 1,6%, la 743 yeni. Societatea aşteaptă să revină la profit, după ce, anterior, estima pierderi.
Acţiunile "Komatsu" Ltd., al doilea producător mondial de excavatoare, au urcat cu 3,2%, la 1.784 yeni, ca urmare a sporirii comenzilor industriale din Japonia. Titlurile "Fanuc" Ltd., cel mai mare producător nipon de roboţi industriali, au urcat cu 0,7%, la 8.850 yeni.
Acţiunile "Acer" Inc., al doilea producător mondial de computere, au consemnat un avans de 1,6% pe piaţa din Taipei, la 87,40 dolari taiwanezi. În ultimul trimestru din 2009, profitul net al companiei a crescut cu 25%.
Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a urcat cu 0,3%, la 9.963,99 puncte, S&P/ASX 200 al pieţei din Sydney - cu 0,2%, la 4.513,40, Taiex al celei din Taipei - cu 1,1%, la 7.441,84.