Acţiunile tranzacţionate la bursele din Europa au scăzut ieri, investitorii temându-se tot mai mult de slăbirea creşterii economiei globale. O influenţă asupra regiunii a avut-o şi incertitudinea privind momentul la care va creşte dobânda banca centrală americană (Fed).
Titlurile companiei petroliere franceze "Total" SA s-au depreciat cu 0,4%, la 42,80 euro, iar cele ale grupului siderurgic german "ThyssenKrupp" AG - cu 1,3%, la 20,58 euro.
Acţiunile "Gamesa" Corp., producător spaniol de turbine eoliene, au coborât cu 7,4%, la 13,30 euro, iar cele ale rivalului danez "Vestas Wind Systems" A/S - cu 4,8%, la 367,90 coroane. "Credit Suisse Group" AG a retrogradat calificativele celor doi producători de turbine, considerând că aceştia sunt supuşi riscurilor de scădere.
Titlurile "Royal Bank of Scotland Group" Plc (RBS) au crescut cu 0,6%, la 334,10 pence, iar cele ale "Barclays" Plc - cu 0,2%, la 268,40 pence. Conform Financial Times, ministrul britanic de finanţe, George Osborne, este supus unor presiuni tot mai mari să regândească noua taxă pe bănci, pe fondul avertismentelor potrivit cărora aceasta penalizează în mod nedrept societăţile de construcţii şi reprezintă o provocare pentru bănci, afectând creditarea.
Acţiunile "National Bank of Greece" SA (NBG), cea mai mare bancă elenă, au pierdut 8,7%, ajungând la 0,50 euro, deşi miniştrii de finanţe din zona euro au aprobat, miercuri seara, o primă tranşă din cel de-al treilea program de asistenţă financiară pentru Grecia.
Titlurile "Royal Ahold" NV, companie olandeză de retail, s-au apreciat cu 2,7%, la 17,97 euro, după ce aceasta a reportat un profit trimestrial peste estimările analiştilor. În acelaşi sector, acţiunile "Delhaize Group" din Belgia, companie care fuzionează cu "Ahold", au urcat cu 2,9%, la 81,99 euro.
La ora 16.33 (ora României), indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a scăzut cu 0,1%, la 6.395,61 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 1,2%, la 4.825,70, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 0,7%, la 10.605,51.
• Declin pe Wall Street
În SUA, acţiunile au urmat un curs negativ ieri, în deschidere, pe fondul scăderii preţului petrolului, respectiv al temerilor legate de situaţia economiei globale.
Titlurile "Exxon Mobil" Corp., cel mai mare grup petrolier din Statele Unite, s-au depreciat cu 0,3%, la 76,02 dolari, iar cele ale rivalului mai mic "Chevron" Corp. - cu 0,6%, la 80,45 dolari. Acţiunile "Halliburton" Co., furnizor de servicii petroliere, au pierdut 0,5%, afişând un preţ de 39,10 dolari.
Titlurile companiei de e-commerce "Amazon.com" Inc. au coborât cu 0,3%, la 531,45 dolari. Societatea inaugurează o bază la Londra, destinată sprijinirii întreprinzătorilor care utilizează serviciile sale de cloud computing. Aceasta este prima astfel de facilitate pe care o deschide compania în afara SUA.
La ora 09.44, indicele Standard & Poor's 500 a scăzut cu 0,9%, la 2.061,92 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,7%, la 17.219,75, Nasdaq Composite - cu 0,8%, la 4.976,73.
• China îşi reia scăderea
În Asia, acţiunile au scăzut ieri, pentru a cincea zi la rând, investitorii având temeri cu privire la încetinirea economiei Chinei. Pieţele chineze au revenit, în aceste condiţii, pe curs negativ, ajungând la nivelul minim al utimelor două săptămâni.
Titlurile societăţii farmaceutice "Guangzhou Baiyunshan Pharmaceutical Holdings" Co. au coborât cu 10%, la 34,72 yuani, iar cele ale constructorului de nave "China Shipbuilding Industry" Co. - cu 9%, la 13,51 yuani.
Acţiunile "Hithink Flush Information Network" Co. au pierdut 10%, ajungând la 64,06 yuani. Compania tehnologică se confruntă cu o anchetă din partea autorităţii pieţei de capital şi ar putea fi delistată temporar.
Titlurile "Origin Energy" Ltd., cel mai mare distribuitor de electricitate şi gaze din Australia, au scăzut cu 13%, la 8,60 dolari australieni. Compania a raportat pierderi anuale din cauza deprecierii activelor.
Acţiunile companiei petroliere chineze "Cnooc" Ltd. s-au depreciat cu 3,2% pe piaţa din Hong Kong, la 9,11 dolari HK, iar cele ale "Inpex" Corp. din Japonia - cu 2,9%, la 1.210 yeni, după ce cotaţia ţiţeiului a continuat să scadă. Titlurile companiei aeriene "Cathay Pacific Airways" Ltd. au înregistrat un minus de 4,3%, la 14,72 dolari HK. "Credit Suisse Group" AG a retrogradat operatorul de transport aerian din cauza temerilor legate de competiţia în creştere şi de încetinirea economiei chineze.
Acţiunile "SoftBank Group" Corp., operator nipon de telefonie mobilă, au urcat cu 2,2%, la 7.642 yeni, după ce preşedintele companiei, Nikesh Arora, a declarat că va cumpăra acţiuni ale acesteia de circa 60 de miliarde de yeni (484 milioane de dolari).
Indicele CSI300 al celor mai mari companii listate la Shanghai şi Shenzhen a coborât cu 3,2%, la 3.761,45 puncte, Shanghai Composite - cu 3,4%, la 3.664,29, Nikkei 225 al Bursei din Tokyo - cu 0,9%, la 20.033,52.