Acţiunile companiilor europene au urmat un curs descendent ieri, pentru a doua zi consecutiv, în condiţiile în care "Groupe Danone" SA, cel mai mare producător mondial de iaurt, a raportat vânzări mai mici decât aşteptările analiştilor. La rândul său, "TeliaSonera" AB a publicat rezultate care au dezamăgit piaţa.
Acţiunile "Danone" au coborât cu 2,3%, la 121,39 euro. În primele trei luni din 2007, compania a avut vânzări de 3,67 miliarde de euro, iar analiştii aşteptau 3,7 miliarde de euro.
Titlurile producătorului britanic de medicamente "AstraZeneca" Plc au scăzut după ce compania a anunţat că ar putea împrumta 15 miliarde de dolari ca să finanţeze achiziţia societăţii americane "MedImmune" Inc. Totodată, "ING Wholesale Bank" a recomandat vânzarea acţiunilor "AstraZeneca". Aceste titluri au pierdut 2,5%, ajungând la 2.762 pence.
Acţiunile "TeliaSonera", cea mai mare companie nordică de telefonie, au scăzut cu 1,2%, la 62,25 coroane suedeze. Societatea a raportat, pentru primele trei luni din 2007, o creştere de 7,7% a profitului său, la 3,98 miliarde de coroane (587 milioane de dolari). Vânzările acesteia au sporit cu 3,4%, la 22,7 miliarde de coroane. Analiştii aşteptau un profit de 4,12 miliarde de coroane, la vânzări de 22,5 miliarde de coroane.
Titlurile lanţului hotelier francez "Accor" SA, cel mai mare din Europa, au pierdut 3,5%, consemnând un preţ de 71,05 euro. "Accor" a decis să vândă cele 326 de unităţi "Red Roof Inn" către un grup de investitori care au în frunte banca americană "Citigroup". Tranzacţia are un preţ de 1,32 miliarde de dolari. Suma astfel obţinută va fi destinată reducerii datoriilor.
Ieri au scăzut indicii tuturor celor 18 pieţe din vestul continentului european. FTSE 100 al Bursei din Londra a coborât cu 0,5%, la 6448,1, iar CAC 40 al celei din Paris - cu 0,3%, la 5899,17. DAX al pieţei din Frankfurt a pierdut 0,6%, ajungând la 7288,77. Cea mai mare scădere din regiune a înregistrat-o IBEX 35 al pieţei spaniole - 2,3%, care a ajuns la 14.646,80.
Pieţele din SUA, în creştere
Acţiunile companiilor listate pe pieţele din Statele Unite ale Americii s-au înscris pe un curs ascendent în deschiderea şedinţei de ieri, după ce "Texas Instruments" Inc. a estimat că anul acesta va obţine profituri mai mari decât aşteaptă analiştii. Drept urmare, cele mai importante câştiguri au fost înregistrate de acţiunile companiilor din sectorul tehnologic.
Indicele S&P 500 a urcat cu 0,1%, la 1482,39 puncte la ora 9:37, pe piaţa din New York. Dow Jones Industrial Average a crescut cu 0,2%, la 12.940,20. Nasdaq Composite a câştigat 0,1%, ajungând la 2527,05.
Acţiunile "Texas Instruments" Inc. au înregistrat, ieri dimineaţă, cea mai mare creştere de după septembrie 2004. Titlurile "Texas Instruments", cel mai mare producător mondial de cipuri pentru telefoane mobile, au urcat cu 8,4%, la 35,12 dolari.
Acţiunile IBM, cel mai mare furnizor mondial de servicii informatice, au crescut cu 3%, la 98,09 dolari. Compania şi-a majorat cu 33%, la 40 de cenţi, dividendul aferent primului trimestru din acest an.
Cursul acţiunilor "SanDisk" Corp., producător de carduri flash de memorie, a crescut cu 1,17 dolari, la 43,03 dolari.
Bursele asiatice, dezamăgite de creşterea preţului petrolului
Cursul acţiunilor tranzacţionate la bursele din Asia nu au suferit modificări importante ieri. Pe pieţe au apărut temerile legate de faptul că preţul mare al ţiţeiului va reduce solicitările pentru exporturi, ceea ce a diminuat efectul publicării, de către unele companii, a unor rezultate financiare peste aşteptări. Este cazul companiilor "Inpex Holdings" Inc., "Samsung Heavy Industries" Co. şi "Compal Electronics" Inc.
Acţiunile "Toyota Motor" Corp., care a devenit cel mai mare constructor auto din lume după vânzări, au pierdut 0,5%, ajungând la 7.370 yeni. Analiştii subliniază că ascensiunea cotaţiilor petroliere reprezintă o veste proastă pentru exportatorii din Asia, întrucât un preţ mare al ţiţeiului afectează buzunarele americanilor. SUA reprezintă cea mai mare piaţă de desfacere pentru asiatici.
Acţiunile "Sumitomo Chemical" Co. au scăzut cu 1,7%, la 789 yeni, iar cele ale "Mitsui Chemicals" Inc. - cu 2,3%, la 1.001 yeni. Acestea au fost afectate, la rândul lor, de scumpirea petrolului.
Acţiunile "Inpex", cel mai mare explorator de ţiţei din Japonia, au crescut cu 3,5%, la 1,01 milioane de yeni. Câştigul net al companiei a fost estimat la 165 miliarde de yeni (1,39 miliarde de dolari) în anul fiscal încheiat la 31 martie, cu 21% mai mult decât preconizau oficialii companiei în luna februarie.
Indicele Nikkei 225 Stock Average a scăzut cu mai puţin de 0,1%, la 17.451,77.
Titlurile "Hynix Semiconductor" Inc., al doilea producător de cipuri de memorie pentru computere, au scăzut cu 1,9%, la 31.750 woni. Titlurile "Hyundai Motor" Co., cel mai mare producător auto din Coreea de Sud, au scăzut cu 1,7%, la 62.000 woni. În schimb, acţiunile "Samsung Heavy", al doilea constructor mondial de nave, au crescut cu 9,2%, la 30.300 woni. În primele trei luni din 2007, profitul companiei a crescut la 90,2 miliarde de woni (97 milioane de dolari), de la 15,3 miliarde de woni în primul trimestru din 2006. Analiştii aşteptau 64,9 miliarde de woni.
Titlurile "Hyundai Heavy Industries" Co., cel mai mare constructor de nave din lume, au crescut cu 9,6%, la 245.000 woni. Acţiunile "Daewoo Shipbuilding & Marine Engineering" Co., numărul trei în domeniu, au câştigat 2%, stabilind un curs de 40.000 woni.
Indicele Kospi al Bursei din Seul a urcat cu 0,8%, la 1556,71.
Acţiunile "China Life", cel mai mare asigurator din China, au urcat cu 2,2%, la 37,71 yuani. Compania a anunţat, luni, un profit de 8,9 miliarde de yuani (1,2 miliarde de dolari) pentru primul trimestru, fără să le compare cu cele de anul trecut.
Indicele CSI 300 al bursei locale a crescut cu 0,4%, la 3445,2 puncte.
Titlurile "Compal Electronics", al doilea producător mondial de laptopuri, au urcat cu 5,8%, la 31 dolari taiwanezi. Compania a raportat, pentru primul trimestru, o creştere de 18% a profitului său faţă de aceeaşi perioadă din 2006, la 2,6 miliarde de dolari taiwanezi. Indicele Taiex al pieţei din Taiwan a urcat cu 0,4%, la 8045,01 puncte.
Ieri au mai crescut indicii burselor din India (+1,5%) şi Pakistan (+1,11%).