BURSELE LUMII Atenţia la coronavirus ţine bursele pe scădere

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 9 martie 2020

Atenţia la coronavirus ţine bursele pe scădere

Pieţele din Europa au scăzut şi vineri, în condiţiile în care epidemia de coronavirus a continuat să creeze panică în rândul investitorilor.

London Stock Exchange

- Acţiunile operatorului britanic de transport aerian low-cost Easyjet Plc au coborât cu 1%, la 1.000 pence, acest sector fiind unul dintre cele mai afectate de răspândirea epidemiei.

- Acţiunile asiguratorului britanic Aviva Plc au scăzut cu 2,5%, la 343 pence. Compania a informat că va ieşi complet de pe piaţa din Indonezia prin vânzarea deţinerii sale la societatea mixtă PT Astra Aviva Life către partenerul său.

- Indicele FTSE 100 a pierdut 3,6%, ajungând la 6.462,55 puncte.

Deutsche Börse

- Titlurile companiei aeriene Deutsche Lufthansa AG au coborât cu 0,3%, la 11,42 euro, după ce, joi, aceasta a anunţat că va anula 7.100 de zboruri până la finele lunii martie din cauza diminuării cererii ca urmare a răspândirii coronavirusului.

- Acţiunile conglomeratului siderurgic Thyssenkrupp AG au pierdut 2,3%, ajungând la 7,03 euro. Un consorţiu format din Thyssenkrupp şi producătorul brazilian de avioane Embraer SA au semnat un acord pentru livrarea a patru fregate către flota militară din Brazilia, între anii 2025 - 2028.

- Titlurile grupului de turism TUI AG au scăzut cu 1%, la 6,20 euro, din cauza temerilor legate de răspândirea epidemiei de coronavirus.

- Indicele DAX s-a depreciat cu 3,4%, la 11.541,87 puncte.

Euronext Paris

- Acţiunile constructorului aerian Airbus Group SE au coborât cu 7,6%, la 99,50 euro. Societatea nu a obţinut nicio comandă în februarie, deoarece companiile aeriene s-au abţinut să-şi asume noi angajamente.

- Titlurile Peugeot SA au scăzut cu 3,2%, la 16,15 euro. Şeful companiei auto franceze, Carlos Tavares, a declarat că grupul PSA Peugeot Citroen şi cel italo-american Fiat Chrysler Automobiles NV vor trebui să-şi revizuiască strategia în China, după finalizarea fuziunii lor.

- Indicele CAC 40 a scăzut cu 4,1%, la 5.139,11 puncte.

New York Stock Exchange

Pieţele din SUA au coborât vineri, investitorii considerând că economia globală va avea de suferit de pe urma epidemiei de coronavirus.

- Acţiunile Goldman Sachs Group Inc. au scăzut cu 3%, la 192,85 dolari. O divizie a băncii de investiţii poartă discuţii pentru preluarea unei deţineri la firma de private equity Permira, conform unor surse citate de Wall Street Journal.

- Indicele Standard & Poor's 500 s-a depreciat cu 1,7%, la 2.972,37 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 1%, la 25.864,78.

Nasdaq

- Titlurile Cypress Semiconductor Corp. au consemnat un declin de 14,7%, la 16,37dolari. Oficialii de securitate naţională ai SUA i-au recomandat preşedintelui Donald Trump să blocheze oferta producătorului german de cipuri Infineon Technologies AG, în sumă de 10 miliarde de dolari, pentru achiziţia Cypress Semiconductor, întrucât prezintă riscuri de securitate, conform unor surse citate de Bloomberg News.

- Indicele Nasdaq Composite s-a depreciat cu 1,9%, la 8.575,62 puncte.

Tokyo Stock Exchange

Bursele din Asian au scăzut vineri, urmând cursul pe care s-au înscris în ziua precedentă pieţele de pe Wall Street.

- Titlurile operatorului de transport aerian Japan Airlines Co. au coborât cu 4,3%, la 2.522 yeni, cele ale rivalului Ana Holdings Inc. - cu 3,7%, la 2.881 yeni, după ce, joi, Asociaţia Internaţională a Transportatorilor Aerieni (IATA) a avertizat că veniturile companiilor aeriene ar putea scădea anul acesta cu o sumă cuprinsă între 63 şi 113 miliarde de dolari, în funcţie de extinderea epidemiei de coronavirus.

- Indicele Nikkei 225 s-a depreciat cu 2,7%, la 20.749,75 puncte.

Seoul Stock Exchange

- După avertismentul lansat de IATA, acţiunile companiei aeriene Korean Air Lines Co. au coborât cu 5,2%, la 23.800 woni, cele ale Asiana Airlines Inc. - cu 3%, la 4.260 woni.

- Indicele Kospi a scăzut cu 2,2%, la 2.040,22 puncte.

Sydney Stock Exchange

- Titlurile companiei petroliere australiene Beach Energy Ltd. au înregistrat un declin de 2,4%, la 1,65 dolari australieni, cele ale rivalei Woodside Petroleum Ltd. - de 3,4%, la 26,38 dolari australieni, ca urmare a scăderii cotaţiilor de pe piaţa de profil.

- Indicele S&P/ASX 200 s-a depreciat cu 2,8%, la 6.216,20 puncte.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb