BURSELE LUMII Investitorii europeni - atenţi la Banca Angliei şi la raportări

A.V.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 7 februarie

Investitorii europeni - atenţi la Banca Angliei şi la raportări

Bursele europene au urmat un curs pozitiv ieri, după ce Banca Angliei a redus dobânda de referinţă cu un sfert de punct procentual. Totodată, regiunea este atentă la raportările companiilor.

London Stock Exchange

- În acest context, acţiunile băncii britanice Barclays Plc au urcat cu 3,6%, la 305,80 pence la ora locală 14.51, cele ale HSBC Holdings Plc - cu 2,2%, la 844,60 pence.

- Indicele FTSE 100 a crescut cu 1,4%, la 8.745,38 puncte la ora 14.52.

Euronext Paris

- Acţiunile băncii franceze Societe Generale SA au câştigat 12,6%, ajungând la 34,79 euro la ora 15.37, după ce aceasta a raportat creşterea profitului anual şi a anunţat o schemă de răscumpărare de titluri în valoare de 872 de milioane de euro.

- Acţiunile L'Oreal SA au urcat cu 1%, la 349,10 euro la ora 15.39. Producătorul de cosmetice a anunţat ieri retragerea lui Carol Hamilton din furncţia de preşedinte pentru achiziţii din SUA, începând cu data de 1 mai 2025, după o carieră de 40 de ani în companie.

- Indicele CAC 40 a crescut cu 1,2%, la 7.989,27 puncte la ora 15.39.

Deutsche Börse

- Titlurile Siemens Healthineers AG s-au apreciat cu 6,6%, la 57,86 euro la ora 15.46. Compania de tehnologie medicală şi-a reafirmat perspectivele financiare pentru anul fiscal 2025, după un start solid - un venit net în creştere cu 11% în primul trimestru.

- Indicele DAX a crescut cu 1,1%, la 21.819,28 puncte la ora 15.47.

Euronext Amsterdam

- Acţiunile ING Groep NV, cel mai mare grup bancar din Ţările de Jos, au pierdut 1,5%, ajungând la 15,73 euro la ora 15.54. ING a raportat scăderea cu 12% a profitului său anual net.

- Indicele AEX a crescut cu 0,5%, la 923,60 puncte la ora 15.56.

New York Stock Exchange

Pieţele americane au crescut uşor ieri dimineaţă, investitorii fiind atenţi în continuare la rezultatele raportate de companii.

- Acţiunile Philip Morris International Inc. au urcat cu 7,8%, la 141,24 dolari la ora locală 10.04. Producătorul de tutun a raportat rezultate trimestriale peste aşteptări.

- Titlurile Morgan Stanley s-au apreciat cu 1,4%, la 140,91 dolari la ora 10.05. Morgan Stanley şi alte bănci au vândut datorii de 5,5 miliarde de dolari ale companiei X, dintr-un total de 13 miliarde de dolari acordat pentru a sprijini achiziţia de 44 de miliarde de dolari a Twitter, acum numită X, de către Elon Musk, în 2022, spun surse citate de Reuters.

- Indicele Dow Jones Industrial Average a scăzut cu 0,007%, la 44.870,33 puncte la ora 10.06, S&P 500 a urcat cu 0,2%, la 6.071,72 puncte.

Nasdaq

- Titlurile Alphabet Inc., deţinătorul Google, s-au depreciat cu 0,8%, la 191,75 dolari la ora 10.07. Google şi-a modificat principiile care-i guvernau din 2018 dezvoltarea inteligenţei arificiale (AI), o chartă etică, la cererea salariaţilor, care-l ţinea la distanţă de tehnologiile supravegherii care încalcă legislaţia internaţională, şi şi-a retras angajamentul de a sta la distanţă de armament şi de sistemele de supraveghere, conform AFP.

- Indicele Nasdaq Composite a crescut cu 0,2%, la 19.726,20 puncte la ora 10.08.

Tokyo Stock Exchange

Bursele din Asia au crescut ieri, după avansul consemnat miercuri de pieţele americane.

- Acţiunile constructorului auto japonez Nissan Motor Co. au urcat cu 7,3%, la 415 yeni, după ce miercuri scăzuseră ca urmare a apariţiei în presă a informaţiilor referitoare la abandonarea proiectului de fuziune cu rivalul Honda Motor Co., ale cărui titluri au scăzut cu 4%, la 1.440 de yeni.

- Indicele Nikkei 225 a crescut cu 0,6%, la 39.066,53 puncte.

Sydney Stock Exchange

- Titlurile News Corp. s-au apreciat cu 5,8%, la 56,28 dolari australieni. Compania de media a raportat profituri peste aşteptări pentru cel de-al doilea trimestru fiscal.

- Acţiunile Commonwealth Bank of Australia au urcat cu 2,6%, la recordul de 162,64 dolari australieni. Banca este aşteptată să îşi publice rezultatele financiare la data de 12 februarie.

- Tot pe segmentul bancar, titlurile ANZ Group Holdings Ltd. au înregistrat un plus de 2,6%, la 30,95 dolari australieni, cele ale National Australia Bank Ltd. - de 1%, la 12,53 dolari australieni. Analiştii aşteaptă ca Reserve Bank of Australia (RBA) să reducă dobânda-cheie săptămâna viitoare.

- Indicele S&P/ASX 200 a crescut cu 1,2%, la 8.520,70 puncte.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9775
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5115
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3594
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7821
Gram de aur (XAU)Gram de aur441.8413

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb